Așa-zisul ministru de Externe de la Tiraspol: Pacificatorii ruși se vor retrage din Transnistria doar după soluționarea conflictului

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Transnistria
23.9.2022 10:45
7.10.2024 0:51
Tudor Ioniță
Transnistria

Cererile repetate ale R. Moldova ca Rusia să-și retragă trupele din regiunea transnistreană nu contribuie la rezolvarea conflictului. Mai mult, acestea crează nervozitate și neîncredere între Chișinăul și Tiraspol. Declarația a fost făcută de așa-zisul ministru de Externe transnistrean, Vitali Ignatiev, într-un interviu pentru o televiziune separatistă. Potrivit lui, ”pacificatorii” ruși se vor retrage din Transnistria doar după soluționarea conflictului.

Partea moldovenească în persoana unei întregi pleiade de președinți și conducători s-a exprimat în repetate rânduri în ultimii ani, și chiar în ultima decadă, împotriva operațiunii pacificatoare, a speculat cu tema depozitelor de muniții de la Cobasna, și așa mai departe. În fond, actuala guvernare nu face nimic deosebit, pur și simplu repetă aceeași linie de comportament, care, după părerea mea, este foarte distructivă. Guvernarea a adoptat un vector pro-Occident și, evident, își vede aliații săi strategici în Occident. Astfel de declarații nu apropie rezolvarea conflictului și, mai mult, crează nervozitate și neîncredere” a declarat Ignatiev în urma discursul susținut de președintele Maia Sandu în fața Adunării Generale a ONU.

El a vorbit și despre exercițiile ”Scutul de Foc - 2022”, care s-au încheiat ieri pe poligonul de la Bulboaca. Potrivit lui, astfel de manevre, la care au participa, pe lângă trupele R. Moldova, militari români și americani, reprezintă un lucru negativ, având în vedere că au loc în apropiere de zona de securitate, iar zgomotele exploziilor provocate de tirurile de artilerie sunt auzite în stânga Nistrului.

Însăși faptul exercițiilor militare și faptul că se aud explozii în apropierea zonei de securitate este întotdeauna un lucru negativ. Acest lucru nu poate normaliza situația. Dimpotrivă, acest lucru crează tensiuni care nu sunt necesare. Nu e clar pentru ce să zăngănești din arme mai ales în această realitate geopolitică complicată și tensionată, în condițiile conflictului din Ucraina. Conducerea R. Moldova se ocupă și de militarizarea activă a țării, adică se livrează tehnică militară, anumite tipuri de armament. Și, desigur, provoacă neliniște intensificarea exercițiilor militare cu NATO, cu partenerul strategic al R. Moldova, România, și cu SUA. Aceste acțiuni nu poartă un caracter pașnic și nu vor duce la normalizarea relațiilor” a declarat șeful diplomației separatiste.

El a mai declarat că R. Moldova a organizat în repetate astfel de exerciții, dar și a organizat provocări în zona de securitate și a acuzat Chișinăul că se supune presiunilor NATO atunci când întreprinde asemenea acțiuni.

Într-un final, Ignatiev a ținut să menționeze că ”operațiunea pacificatoare nu are alternative și va continua până când nu va fi obținută o soluție pașnică a problemei relațiilor moldo-transnistrene la masa discuțiilor”.

Amintim că președintele Maia Sandu a cerut, de la tribuna ONU, retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană și distrugerea munițiilor de la Cobasna.

Deschide și: VIDEO // Maia Sandu cere, de la tribuna ONU, retragerea trupelor ruse din Transnistria și condamnă războiul Rusiei împotriva Ucrainei

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md