Chișinău // Bărbatul care și-a stropit soția și copilul cu acid sulfuric, trimis după gratii

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
25.9.2024 16:09
30.9.2024 18:04
Deschide md
Social

Bărbatul de 56 de ani care în luna februarie a încercat să își omoare soția, stropind-o cu acid, a fost condamnat la 11 ani și 3 luni de închisoare. Sentința a fost pronunțată marți, 24 septembrie, de magistrații Judecătoriei Chișinău.

Totodată, precizează Procuratura Generală, instanța a dispus și încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate a sumei de 500 000 lei în scopul reparării prejudiciului moral cauzat prin infracțiune și 1 100 000 lei în scopul reparării prejudiciului biologic cauzat.

Conform materialelor dosarului, pe 28 februarie, învinuitul, aflându-se într-un apartament din sectorul Botanica al capitalei, a inițiat un conflict cu soția sa în vârstă de 36 de ani, după care a luat o sticlă cu acid sulfuric concentrat, cu care a stropit-o pe ultima. În momentul în care copilul minor s-a implicat în conflict, a fost stropit din imprudență cu aceeași substanță. Din fericire, victima a reușit să fugă din apartament, solicitând ajutorul persoanelor terțe.

Prin acțiunile învinuitului, victimei i-au fost cauzate arsuri chimice ale feței, gâtului, ochiului stâng, cavității bucale, membrului superior drept și altor părți ale corpului, arsuri ale căilor respiratorii și alte leziuni, care au fost apreciate, conform raportului de expertiză medico-legală, drept vătămări corporale medii. Copilei, în vârstă de 6 ani, i-au fost cauzate arsuri, care au fost apreciate drept vătămări corporale ușoare.

Învinuitul și-a recunoscut vinovăția și a declarat că se căiește în cele comise.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md