„Domul de Aur”, scutul antirachetă al lui Trump, a devenit ținta criticilor: E scump, neviabil şi periculos

Este vorba despre un sistem de apărare împotriva rachetelor intercontinentale care, deși pare inspirat de denumirea sistemului israelian „Iron Dome” (Domul de Fier), este mult mai sofisticat atât ca amploare, cât și ca nivel conceptual, în comparație cu acesta sau cu alte sisteme complementare ale Israelului, precum „Săgeata” (Arrow) și „Praștia lui David” (David's Sling), transmite Digi24.ro.

În acest sens, „Golden Dome” a fost definit drept un „sistem al sistemelor”, datorită straturilor multiple din care este alcătuit – inclusiv un strat orbital, ce folosește tehnologii existente, dar netestate. Unii dintre sateliții din acest strat trebuie să mobilizeze și să lanseze vehicule interceptoare care să lovească și să distrugă racheta inamică.

Acest lucru este extrem de complicat, deoarece „fereastra” de interceptare a unui proiectil în faza inițială de zbor – momentul ideal pentru distrugerea acestuia – este de doar 3-5 minute, iar sateliții sunt în continuă mișcare, a explicat pentru EFE Laura Grego, directoarea Departamentului de Cercetare în domeniul securității globale din cadrul organizației Union of Concerned Scientists (Uniunea Oamenilor de Știință Îngrijorați, UCS), potrivit Agerpres.

„Pentru a avea un dispozitiv la locul potrivit și în momentul potrivit, este nevoie de sute, chiar mii de sateliți, doar pentru a intercepta una sau două rachete”, subliniază Grego. Ea avertizează că, dacă un stat avansat militar, precum Rusia sau China, ar lansa simultan zece rachete, constelația de sateliți ar trebui multiplicată proporțional.

Saturarea sistemului

În opinia ei, acest scut „nu este o modalitate viabilă de a construi o apărare”, fiindcă este „în permanență în dezavantaj”, întrucât inamicul poate oricând alege să satureze sistemul cu un număr mai mare de rachete sau să atace direct sateliții cu arme care îi dezactivează.

„Istoric vorbind, în domeniul apărării antirachetă au existat numeroase proiecte în care s-au investit sute de milioane sau chiar miliarde de dolari, pentru ca, în final, să fie anulate din cauza imposibilității de a fi realizate”, amintește cercetătoarea, făcând referire la inițiativa „Războiul Stelelor” din timpul administrației Reagan (1981–1989), care a costat peste 60 de miliarde de dolari și a fost abandonată în 1993.

Specialistă în arme nucleare și astrofizică, Grego spune că nu cunoaște motivația administrației Trump pentru un astfel de proiect, dar subliniază că „există foarte mulți bani de câștigat” pentru companiile implicate – de la giganți precum Lockheed Martin și SpaceX, la startup-uri din Silicon Valley, cum ar fi Anduril sau Palantir.

Pachetul fiscal și bugetar masiv aprobat recent de Congres și semnat de Trump prevede alocarea a 25 de miliarde de dolari pentru faza inițială a proiectului, pe care fostul președinte a declarat că îl dorește finalizat până la sfârșitul următorului său mandat, în 2029. Costul total estimat se ridică la 175 de miliarde de dolari. Însă, potrivit Biroului pentru Buget al Congresului, suma ar putea ajunge la 542 de miliarde de dolari în decurs de 20 de ani.

Astfel, „Golden Dome” devine cel mai costisitor sistem de apărare antirachetă aprobat vreodată. Grego atrage atenția că, în ciuda lipsei aproape totale de informații tehnice, „dacă s-au alocat asemenea sume, ceva tot trebuie să se concretizeze”.

Un câmp de luptă orbital

O altă critică, exprimată de experți precum Jeffrey Lewis, de la Centrul James Martin pentru Studii de Neproliferare, vizează riscul ca un astfel de sistem să transforme spațiul într-un câmp de luptă, încălcând consensul internațional stabilit prin Tratatul privind Spațiul Cosmic din 1967. Aceasta deoarece adversarii SUA ar putea viza sateliții americani, escaladând tensiunile globale.

Se crede că Rusia dezvoltă de ani buni un program de înarmare a sateliților cu focoase nucleare, menite să distrugă alți sateliți. Un astfel de scenariu este periculos, din cauza reacțiilor în lanț haotice pe care le-ar putea declanșa, afectând rețele critice pentru comunicații, navigație aeriană și maritimă.

Un sistem precum „Domul de Aur”, explică Grego, nu doar că oferă un stimulent pentru lansarea unei noi curse a înarmării, dar generează și incertitudine în privința ideii că Statele Unite ar putea deveni prea încrezătoare în invulnerabilitatea lor. Odată distrus echilibrul „vulnerabilității reciproce”, alte puteri ar putea pierde capacitatea de a descuraja SUA să lanseze un atac preventiv.

„Pe scurt, nu doar că nu suntem interesați să construim astfel de sisteme; nici nu ne putem permite să pretindem că vrem să le construim”, conchide cercetătoarea. Proiectul a fost criticat dur, într-o scrisoare adresată secretarului american al apărării, Pete Hegseth, de patru congresmeni democrați, care îl descriu drept „prohibitiv de scump, ineficient din punct de vedere operațional, profund corupt și periculos pentru securitatea SUA și a lumii”.

‍