Igor Șarov: USM este parte a consorțiului universitar, creat din nouă universități mari

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
9.8.2024 12:58
30.9.2024 18:04
Social

Universitatea de Stat din Moldova (USM) este parte a consorțiului universitar creat din nouă universități mari, iar acest lucru oferă multiple oportunități studenților și profesorilor. Declarația aparține rectorului USM, Igor Șarov, și a fost făcută în cadrul dezbaterii „Congresul Național al Istoricilor Români, ediția a IV-a, Chișinău-Suceava”, organizată de Agenția de presă IPN. Potrivit lui Igor Șarov, USM nu concurează cu universități din Republica Moldova, ci cu instituții de învățământ superior de peste hotare.

La Chișinău, se va desfășura prima etapă a Congresului Național al Istoricilor Români, care este convocat o dată la doi ani. Lucrările ediției a IV-a a Congresului vor fi deschise la 28 august, în incinta Palatului Republicii, apoi se vor desfășura pe secțiuni, la Universitatea de Stat din Moldova. Rectorul USM, Igor Șarov, spune că agenda discuțiilor include și modul în care este predată istoria în instituțiile de învățământ din țară.

„Problemele predării istoriei în școală vor fi pe agenda Congresului. Participarea profesorilor de istorie din liceele din Republica Moldova este o dovadă a existenței unei școli extraordinare istoriografice la Chișinău, cu precădere asupra problemelor de didactică istorică. În peisajul istoriografic basarabean reapar ideile de reanimare a moldovenismului, sub aspectul politic al problemei. Lucrurile acestea trebuie categoric curmate. Când vorbim de probleme în domeniul didacticii, ele trebuie să vizeze totalmente alte subiecte. Astăzi avem două lumi, o lume din Est care aduce cu sine doar război și altă lume care aduce prosperitate, democrație și o susținere enormă din partea României și Uniunii Europene de care ne bucurăm”, a spus rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov.

Potrivit rectorului USM, prin ediția din acest an a Congresului Național al Istoricilor Români se dorește lansarea a noi oportunități de comunicare dintre profesorii de istorie și cercetătorii din domeniu, contribuind, astfel, la îmbunătățirea și promovarea cercetării românești în domeniul istoriei, precum și la o mai accentuată prezență a istoricilor în spațiul public.

„De mai mulți ani se pune problema apropierii predării istoriei în instituțiile din România și Republica Moldova. Profesorii din Republica Moldova au fost mulți ani școlarizați la diferite tabere de vară organizate de către Universitățile din România, Academia Română. De asemenea, au fost depuse eforturi din partea Consiliului Europei în organizarea workshop-urilor sau conferințelor. Am avut mai multe oportunități de a participa la asemenea dezbateri în Germania, Franța, România, împreună cu colegii noștri am abordat probleme controversate. E nevoie de căutat în istorie nu doar ceea ce dezbină, ci și ceea ce apropie popoarele. Apariția unor manuale comune germano-polone, germano-franceze sunt un exemplu elocvent. De luni, la Universitatea de Stat din Moldova va avea loc un workshop de predare a istoriei cu participarea colegilor din Ucraina, Georgia”, a mai spus Igor Șarov.

Igor Șarov a explicat că bursele oferite de statul român studenților din Republica Moldova reprezintă o oportunitate de dezvoltare și asigură o concurență sănătoasă între instituțiile de învățământ din Republica Moldova și cele din România sau alte țări europene.

„În opinia multor colegi, inclusiv rectori, aceste burse ar favoriza plecarea tinerilor din Republica Moldova. Este o concepție totalmente eronată. Într-o lume în care există o apropiere între universități, trebuie să fim conștienți că există și concurență. USM are o apartenență la spațiul românesc. Noi nu concurăm cu universitățile din Republica Moldova, pentru noi este o concurență sănătoasă la nivelul spațiului românesc. Participarea în consorțiul universitar, din care fac parte nouă universități mari, ne oferă multiple oportunități”, a explicat Igor Șarov.

Dezbaterea „Congresul Național al Istoricilor Români, ediția a IV-a, Chișinău-Suceava” este ediția a nouăsprezecea, realizată în cadrul Proiectului „Dublă integrare prin cooperare și informare. Continuitate”, susținut de Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova al Guvernului României.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md