Secretarul de stat al Ministerului Energiei, la o conferință energetică de la București: Suntem recunoscători pentru sprijinul României

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Politic
30.5.2024 12:41
30.9.2024 18:04
Politic

Secretarul de stat al Ministerului Energiei, Carolina Novac, a apreciat înalt sprijinul acordat de România atunci când R. Moldova a trecut prin crize energetice majore.

Demnitarul și-a exprimat gratitudinea în cadrul conferinței Energy Policy Group (EPG), care a avut loc la București, cu prilejul aniversării a 10 ani de la fondare. Evenimentul a reunit reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale din România, experți în politici energetice, dar și oameni de afaceri.

Carolina Novac a evidențiat rolul crucial al suportului României, care a ajutat Republica Moldova să submineze planul Rusiei de a șantaja energetic cetățenii noștri, plan care a eșuat, datorită sprijinului prietenilor de peste Prut și a întregii Europe, a menționat secretarul de stat al Ministerului Energiei.

„În ultimii doi ani Republica Moldova a făcut un salt imens în ceea ce privește asigurarea securității energetice, noi am reușit nu doar să reducem dependența de gaze din Rusia de la 100% - la 0%, dar și să ne focusăm asupra identificării noilor surse stabile de aprovizionare cu gaze naturale, să reducem consumul de gaze naturale. Ne-am asigurat cu stocurile de securitate a gazelor, suficiente pentru 10 zile de consum maxim pe timp de iarnă, dar și cu stocuri comerciale. În timpul perioadei de criză, am reușit să setăm fondul pentru vulnerabilitate energetică, și să acoperim o parte din facturile consumatorilor vulnerabili. În acest context, aș vrea să menționez importanța suportului Uniunii Europene, și în special a României, care a oferit un sprijin semnificativ, fără de care ar fi greu de imaginat cum avea să gestionăm criza”, a declarat Carolina Novac.

De asemenea, Secretarul de stat a povestit și despre obiectivul pentru energie regenerabilă de 27% până în 2030, ținta stabilită în Planul Național Integrat pentru Energie și Climă, elaborat cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD.

Potrivit Carolinei Novac, în Republica Moldova capacitățile de producere a energiei electrice din surse regenerabile au înregistrat o creștere semnificativă în ultimii ani. Iar în perioada următoare vor avea loc licitații pentru producătorii mari de energie eoliană și fotovoltaică, unde se estimează investiții de circa 190 milioane de euro. În context, secretarul de stat a accentuat că odată cu construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice mari, Republica Moldova ar putea reduce dependența de energie importată, dar și contribui semnificativ la decarbonizarea economiei.

Demnitarul a povestit și despre prioritățile Republicii Moldova pe domeniul eficienței energetice, prin prisma obiectivelor clare de reducere a consumului de energie care vor deveni realizabile cu suportul partenerilor externi, și implementate prin intermediul Fondulului pentru Eficiență Energetică în Sectorul Rezidențial, lansat anul acesta, focusat pe renovarea a cca 507 de metri pătrați de locuințe în următorii trei ani, dar și țintit spre economisirea a până la 40% de energie.

Energy Policy Group (EPG) este o organizație non-profit, specializată în politici energetice și climatice, analize de piață și strategii energetice. Analizele organizației sunt îndreptate spre necesitățile și tendințele regionale din Europa de Est și Bazinul Mării Negre. EPG este un promotor al soluțiilor științifice pentru o economie decarbonizată în România și în Europa de Est.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md