SUA vor continua să exercite presiune asupra Israelului şi ţărilor din regiune pentru un armistiţiu în Gaza

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
6.10.2024 20:49
7.10.2024 0:51
Deschide md
Externe

SUA nu îşi vor slăbi eforturile în vederea unui armistiţiu în Fâşia Gaza şi vor continua să exercite "presiune" asupra Israelului şi ţărilor din Orientul Mijlociu în acest sens, a declarat vicepreşedinta Kamala Harris, candidata democraţilor pentru Casa Albă, într-un interviu, informează AFP și Agerpres.

Washingtonul lucrează asupra "necesităţii unui acord care ar permite eliberarea ostaticilor şi instaurarea unui armistiţiu. Şi noi nu vom înceta să exercităm presiune asupra Israelului şi asupra regiunii, inclusiv asupra liderilor arabi", a declarat Kamala Harris, potrivit unor fragmente difuzate din acest interviu acordat CBS.

Difuzarea de fragmente din acest interviu, ce urmează să fie prezentat integral luni, survine cu o zi înainte de marcarea unui an de la atacul întreprins pe 7 octombrie 2023 de Hamasul palestinian împotriva Israelului, atac care a declanşat războiul din Fâşia Gaza.

Întrebată dacă prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu va da ascultare, ea a răspuns că presiunile americane au putut "duce la un anumit număr de inflexiuni în această regiune din partea Israelului", fără a face mai multe precizări.

"Adevărata întrebare este: avem noi o alianţă importantă între poporul american şi poporul israelian? Răspunsul la această întrebare este da", a adăugat Kamala Harris.

Făcând referire la atacul de marţi al Iranului împotriva Israelului, Kamala Harris a insistat asupra "imperativului de a face tot ce este în puterea noastră pentru a permite Israelului să se apere în faţa acestui tip de atacuri".

Israelul, care desfăşoară în paralel o intensă campanie de bombardamente împotriva Hezbollahului în Liban, a promis să riposteze, generând temeri privind o escaladare regională.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md