Subsidiara Poştei Române din Republica Moldova a lansat platforma de e-commerce EUlivrez.md
„Poşta Română anunţă o altă premieră: lansarea platformei EUlivrez.md, o soluţie inovatoare care va transforma modul în care cetăţenii moldoveni fac cumpărături online din Uniunea Europeană. Această iniţiativă îşi propune să simplifice radical procesul de achiziţie, oferind acces uşor şi sigur la produsele europene, direct din confortul căminului. De ce este EUlivrez.md o soluţie revoluţionară? Pentru mulţi moldoveni, produsele din UE sunt nu doar mai variate, dar şi mai ieftine decât cele de pe piaţa locală. Cu EUlivrez.md, aceştia pot comanda produse din magazinele europene, cu livrare direct la uşa lor, indiferent de localitate", se arată într-un comunicat al Companiei Naţionale Poşta Română, transmite Agerpres.
Potrivit directorului general al Poştei Române, Valentin Ştefan, platforma EUlivrez.md a fost creată pentru a oferi o experienţă sigură şi eficientă.
„Platforma EUlivrez.md permite cumpărătorilor din Republica Moldova să acceseze piaţa europeană cu încredere deplină. Indiferent de locaţia destinatarului, coletele ajung rapid şi în siguranţă. În plus, datele personale sunt protejate conform standardelor europene stricte, oferind un nivel ridicat de securitate pentru utilizatori”, a declarat Ştefan, potrivit comunicatului citat.
Pentru înregistrarea pe EUlivrez.md este necesar un cont prin care se va primi o adresă de livrare în România, care poate fi folosită pentru a comanda produsele dorite din toată Uniunea Europeană.
„Lansarea EUlivrez.md reprezintă un pas înainte în strategia de extindere a Poştei Române, care şi-a deschis o subsidiară în Republica Moldova la finalul anului 2022. Cu o echipă de peste 21.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 300 de milioane de euro, Poşta Română continuă să se impună ca lider în domeniul livrărilor internaţionale şi se angajează să devină un HUB logistic de încredere la nivel regional”, se mai arată în documentul citat.
Compania Naţională „Poşta Română” este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni). Fondul Proprietatea deţine 6,48% din acţiunile companiei.