Ministerul de Externe urmează să declare persona non-grata trei diplomați ai Ambasadei Rusiei, după ce directorul SIS, Alexandru Musteața, a dezvăluit că misiunea diplomatică, sub coordonarea serviciilor speciale ruse, l-a ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, să se refugieze în regiunea transnistreană, transmite IPN, citând surse diplomatice.
Rusia a atacat pentru a doua noapte consecutiv orașul Harkov din nord-estul Ucrainei, rănind trei persoane, provocând incendii în clădiri industriale și avariind două grădinițe, au declarat luni dimineață oficiali ucraineni.
Embargoul impus de Rusia asupra vinurilor moldovenești în 2006 a avut un impact semnificativ asupra industriei vinicole, inclusiv a investitorilor ruși, stabiliți în Republica Moldova, dar nu și asupra populației Republicii Moldova.
Echipele mobile de medici specialiști vor oferi populației din raioanele Telenești, Orhei, Sângerei consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, comunică MOLDPRES.