Nicolae Ciucă a demisionat luni din funcția de președinte al Partidului Național Liberal din România, după ce s-a clasat pe locul 5 în cursa pentru alegerile prezidențiale.
Medicii a două echipaje de ambulanță au fost agresați fizic în timpul misiunilor de serviciu, pe parcursul săptămânii trecute. Incidentele au fost raportate de IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească în cadrul unui comunicat.
Autorităţile egiptene anunţă luni că 28 de persoane au fost salvate, iar operaţiuni de căutare se află în curs în vederea găsirii altor 17 pasageri în urma naufragiului unui vapor turistic, relatează AFP.
Comisia Europeană a cerut Chișinăului să pregătească toate planurile necesare înainte de așteptata oprire a tranzitului de gaze rusești prin Ucraina spre regiunea transnistreană și a spus că este gata să ofere sprijin, dacă va fi nevoie, pentru a garanta securitatea energetică a Republicii Moldova, transmite IPN.