Deputata transfugă Irina Lozovan, care a părăsit Republica Moldova înainte de pronunțarea sentinței, ar fi fost observată pe teritoriul Federației Ruse. Potrivit Ziarului de Gardă, ea ar fi apărut public la congresul blocului „Pobeda”, organizat de Ilan Șor pe 6 iulie, la Moscova.
O procesiune religioasă, în cadrul căreia participanții s-au rugat pentru ploaie, a fost organizată în Găgăuzia, în sudul Republicii Moldova. Zeci de credincioși s-au adunat în fața bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul” din Comrat, de unde au pornit pe jos, în rugăciune, cerând ploaie și bunăstare pentru întreaga Găgăuzie, transmite IPN.
Circulația rutieră va fi suspendată luni, 7 iulie, în intervalul orelor 08:00–12:00, pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, în perimetrul străzilor Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni și Alexandru Pușkin. Informația a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliției (IGP).
După medaliile de bronz cucerite de Gabriela Rudoi și Maxim Sarmanov, alți doi luptători moldoveni, Ion Bulgaru și Maxim Dimov, au urcat pe podium la Campionatul European de lupte Under 20, desfășurat în Italia, transmite IPN.