Preşedintele american Donald Trump a ordonat luni ca steagurile americane să fie coborâte în bernă, la clădirile publice, în întreaga ţară, un omagiu adus defunctului Papă Francisc I, pe care-l cataloghează drept un ”om bun” care ”muncea din greu”, relatează AFP.
Cardinalii Timothy Radcliffe (SUA) și Vincent Nichols (Marea Britanie), doi dintre cardinalii aflați pe „lista scurtă” pentru a-i succeda papei Francisc în Scaunul Pontifical au părut să excludă posibilitatea de a deveni următorul papă, informează The Guardian.
Luptele din Ucraina s-au reluat după armistițiul de Paște, a declarat luni președintele rus Vladimir Putin, adăugând că Moscova este deschisă oricăror inițiative de pace și se așteaptă la o atitudine similară din partea Kievului, relatează Reuters.
Racheta rusească izbi blocul în plexul lui solar, lăsând în urma ei o gaură uriașă și apartamente arzânde în diferite colțuri ale clădirii. Un alt proiectil sparse peretele de la parter și tona aia de moloz se prăbuși peste ușa de la intrare, care dispăru sub mormanul de tencuială, piatră și beton.