Lidera extremei drepte franceze Marine Le Pen a fost declarată luni vinovată de deturnare de fonduri publice de către tribunalul corecțional de la Paris, ce urmează să se pronunțe asupra unei posibile pedepse de ineligibilitate pentru ea, cu doi ani înainte de alegerile prezidențiale, informează AFP.
Statele Baltice și Nordice sunt alături de Republica Moldova în parcursul său european. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă comună, susținută de președintele Comisiei politică externă și integrare europeană, Ina Coșeru, și Ine Eriksen Søreide, președintele Comitetului afaceri externe și apărare din Parlamentul Regatului Norvegiei.
Ministerul de Externe urmează să declare persona non-grata trei diplomați ai Ambasadei Rusiei, după ce directorul SIS, Alexandru Musteața, a dezvăluit că misiunea diplomatică, sub coordonarea serviciilor speciale ruse, l-a ajutat pe deputatul Alexandr Nesterovschi, condamnat la 12 ani de închisoare, să se refugieze în regiunea transnistreană, transmite IPN, citând surse diplomatice.
Ministrul moldovean al Energiei, Dorin Junghietu, s-a întâlnit la Kiev cu omologul său ucrainean, Gherman Galușcenko, pentru a aborda securitatea energetică și dezvoltarea alternativelor de aprovizionare cu gaze și electricitate.