Biden, Macron, Scholz şi Starmer doresc o „pace justă şi durabilă” pentru Ucraina
Liderii american, francez, german şi britanic se angajează să "continue să sprijine Ucraina în eforturile sale pentru a asigura o pace justă şi durabilă, bazată pe dreptul internaţional, inclusiv Carta Naţiunilor Unite, precum şi pe respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale", au indicat aceştia după întâlnirea lor la Berlin, organizată cu ocazia unei vizite a preşedintelui american Joe Biden, scrie Agerpres.
Acesta a condamnat "atacul josnic" al preşedintelui rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei, lansat în urmă cu peste doi ani şi jumătate.
"NATO rămâne puternică şi mai unită ca niciodată", a adăugat Biden, subliniind că alianţa nord-atlantică "nu poate să-şi slăbească eforturile" odată cu apropierea unei "ierni foarte dificile".
Joe Biden a sosit joi seară la Berlin, pentru ultima sa vizită oficială în Germania, concentrată pe sprijinul occidental acordat Ucrainei şi extinderea conflictului din Orientul Mijlociu.
Germania, al doilea furnizor de arme pentru Kiev după SUA, a redus deja la jumătate, la patru miliarde de euro, anvelopa sa bugetară conscrată Ucrainei pentru 2025.