Decis! Blocul lui Șor „Victorie-Pobeda” nu va participa la alegerile parlamentare


Potrivit deciziei CEC, una din neregulile depistate ține de faptul că un bloc nu poate avea aceeași denumire și logo identice cu ale unui partid înregistrat în Registrul Partidelor.
De asemenea, o altă încălcare flagrantă a legii ține de faptul că mai multe cheltuieli ale liderilor și membrilor acestui bloc din deplasările la Moscova nu au fost raportate către organul electoral.
Potrivit raportorului proiectului de Hotărâre, Pavel Postica, un lucru important evidențiat este afilierea acestor persoane cu fugarul condamnat penal, Ilan Șor, și anunțul de creare a acestui bloc în cadrul unui eveniment desfășurat la Moscova, Federația Rusă.
„Este important de evidențiat implicarea lui Ilan Șor în constituirea acestui bloc, el conducând anterior și o formațiune declarată neconstituțională. Printr-o scrisoarea din 2025, SIS a sesizat CEC despre un eveniment desfășurat la Moscova, unde au fost implicați liderii formațiunilor acestui Bloc. În cadrul evenimentului a luat cuvânt Ilan Sor care a anunțat despre crearea blocului, dar și a chemat la nerespectarea ordinii constituționale și a avut mesaje de ostilitate față de autoritățile din R. Moldova”, a declarat Pavel Postica.
.png)
.png)