Iulian Chifu // Putin și Arma Supremă
De săptămâna trecută, lumea a devenit mai periculoasă decât a fost vreodată de la distrugerea reciproc asigurată în timpul Războiului Rece. Lansarea unei rachete hipersonice inerte cu rază medie, dar provenind dintr-o rachetă transcontinentală, joi, 21 noiembrie de către Rusia în orașul Dnipro și declarația de presă a lui Vladimir Putin ce i-a urmat au arătat foarte clar că Rusia dorește să transmită publicului occidental că se apropie de a obține și caută în continuare Arma Supremă, cea care ar îngenunchia lumea pentru un răstimp suficient pentru a-i permite să-și impună voința și capitularea Ucrainei. Datele concrete despre rachetă sunt contradictorii și subliniază în cel mai mare grad acțiunea de propagandă și descurajare încercată de către Kremlin. Totuși acțiunea este cu atât mai îngrijorătoare cu cât Putin, cu spatele la perete, nu mai are multe elemente rămase pentru a fi credibil ci doar o lovitură nucleară propriu-zisă.
Escaladare și amenințare credibilă
Rusia a lansat atacul din Dnipro pentru a da un semnal, și nu pentru a realiza distrugeri majore. Racheta experimentală nu constituie un eveniment care schimbă teribil situația de pe teren. Rusia a mai atacat Ucraina cu rachete care pot transporta arme nucleare precum “Kinzhal,” “Zircon,” X-55 și X-101, acum cu o rachetă balistică. Amenințarea este relevantă, mesajul public important, dar pe fond, nu e vorba despre o schimbare calitativă majoră. Aceste acțiuni de natură tactică au drept obiectiv să agite mass media și publicul, să stârnească dubii, să genereze frică.
Pentru ca să reprezinte o amenințare credibilă relevantă, ar trebui să existe sute de asemenea rachete în producție, or există doar câteva, o duzină, în testare. Apoi pentru a construi și lansa o asemenea rachetă balistică ne-nucleară, cu configurație hipersonică, așa cum a pretins Putin, este o întreprindere extrem de costisitoare și o asemenea rachetă costă mai mult decât distrugerile pe care le poate produce, deci eficacitatea și eficiența sa sunt foarte redusă, chiar dacă face mare gălăgie și este de impact mediatic, adică satisface nevoia lui Putin de război informațional. Putin utilizează orice tactică pentru a reduce implicarea occidentală în susținerea Ucrainei, prin exerciții militare vizibile, retragerea din tratate și adoptarea legislației agresive precum decretul privind strategia nucleară, desfășurarea de rachete nucleare tactice în Belarus – fără să fi fost confirmată vreodată în mod independent această pretenție – sau, iată, tirul cu Oreshnik.
Vladimir Putin a anunțat că va mai utiliza acest tip de rachetă în condiții de luptă, cu pretenția că nu poate fi interceptată și că ar fi răspunsul Rusiei la utilizarea rachetelor americane și britanice de către Ucraina pe teritoriul său, pentru prima oară. În intervenția sa televizată, a vizat cu precădere să menționeze caracteristici tehnice – greu de verificat și comparabile cu exagerările făcute anterior – dar care subliniază acest apetit de a căuta Arma Supremă, o caracteristică a liderilor autoritari care doresc să-și impună voința și nicidecum să negocieze, care utilizează războiul ca instrument pentru a-și atinge obiectivele de politică externă și nivele de ambiție excesive.
Reacțiile nu au întârziat și marcehază câteva direcții. Președintele Volodimir Zelenski a cerut un "răspuns serios" pentru ca Putin "să simtă consecințele acțiunilor sale", dorind să obțină rachete anti-aeriene americane Terminal High Altitude Area Defense (THAAD), pentru a-și crește apărarea anti-balistică. Premierul polonez Donald Tusk vorbește despre intrarea războiului într-o fază decisivă, mult mai riscantă, în drumul spre un conflict global. Premierul Ungariei, Viktor Orban a avertizat că lumea să fie atentă și să acorde adevărata greutate acestui tir, pentru că politicile Rusiei sunt bazate în primul rând pe puterea militară. Iar Președintele ucrainean a criticat China și Sudul Global care reacționează invariabil prin apeluri la calm și solicitări spre exercitarea reținerii de către ambele părți chiar și în asemenea momente.
Amenințarea Oreshnik. Variantele posibile ale rachetei
Specificațiile tehnice au fost, așa cum am arătat mai sus, principalele elemente ale mesajului lui Putin după atac. Dar elementele și modul de realizare au stârnit controverse multiple în rândul numeroșilor experți care s-au pronunțat în această privință. Astfel, punctele de convergență sunt doar că avem de a face cu o rachetă nouă, cel mai probabil hipersonică - cel puțin în înțelegerea conceptului de către Rusia, ne-nucleară dar cu posibilități nucleare, care a livrat mai multe focoase. Putin a pretins că a zburat cu 3km/s, și că apărarea anti-rachetă occidentală ar fi inutilă împotriva unei asemenea arme. SUA și NATO a vorbit despre un dispozitiv cu rază medie de acțiune, experimental, diminuându-i relevanța dar subliniind o adâncire a faliei între Moscova și Occident cu această ocazie.
Și Ucraina a prezentat propria evaluare despre rachetă, care ar fi “Kedr” - Cedrul, un proiect despre care s-a vorbit prima dată în 2021. Kyrylo Budanov, șeful intelligence-ului militar ucrainean, a vorbit vineri, 22 noiembrie, despre o rachetă balistică cu rază medie, purtătoare posibilă de încărcătură nucleară, o averizare și “o dovadă că Putin și-a pierdut realmente uzul rațiunii”. Ucraina evaluase în octombrie două prototipuri ale rachetei din programul Kedr, nici unul în producție de serie. Relevant este, însă, faptul că Rusia recurge în Ucraina la resurse tehnologice care reprezintă ultima rațiune în fața unei amenințări existențiale în fața amenințări venite din partea unei mari puteri. O dovadă fie de lipsă de instrumente, fie de disperare.
Altă filiație a Oreshnik ar fi RDS Pionierul (SS-20 Saber în specificația NATO) un predecesor sovietic, cu rază medie de acțiune. Pentagonul vorbește despre o modificare a rachetei RS-26 Rubezh, dezvoltată în anii 2010 și niciodată introdusă în producție, o rachetă având la origine un model intercontinental, care ar urma să înlocuiască RDS Pionierul, cea care a stat la baza violării Tratatului Forțelor cu rază medie de acțiune din 1987 și a determinat, în 2019, sub Trump, retragerea SUA din acord și suspendarea participării Rusiei, care abia aștepta un pretext. Dacă nu pierdea o treaptă și rămânea o rachetă inter-continentală precum Rubezh, Oreshnik ar fi încălcat tratatul START, aflat încă în vigoare.
Ceea ce poate fi lesne verificat și negat din discursul lui Putin este viteza dezvoltată, o variantă exagerată fiind prezentată în discursul prezidențial. În plus, nici pretenția că apărarea occidentală nu poate intercepta o asemenea rachetă nu e corectă. Rubezh, originalul, are o rază de acțiune de 6000 km și poate duce patru focoase de 300 kilotone fiecare. La Dnipro s-au văzut 6 explozii, unii susțin că trebuiau să fie 8, iar valoarea posibilei încărcături nucleare putea fi de 10 ori Hiroshima.
Alții vorbesc despre Oreshnik drept o scalare în jos a versiunii rachetei inter-continentale Yars-M. Dacă o rachetă cu caracteristici intercontinentale ar fi fost utilizată, ea declanșa alarma generală în Statele Unite, de aceea varianta a fost una cu rază medie de acțiune. În schimb, serviciile de informații militare ale Ucrainei susțin că a fost vorba despre o rachetă care a călătorit cu Mach 11 și a ajuns în 15 minute de la peste 1000 km din Astrakhan de unde ar fi fost lansată, fiind echipată cu 6 focoase fiecare cu șase subdiviziuni/subminiții. BBC a verificat pe imagini șase lumini și fragmentarea fiecaruia în alte 6 proiectile individuale. Noua generație de rachete cu rază medie rusești vizează o distanță de 2500-3000 km dar poate ajunge la 5000km, și a fost planificată pentru a evita cele 80% interceptări realizate de ucraineni pe atacurile de până azi venite din Rusia. Separarea focoaselor și fragmentarea fac dificilă interceptarea la sol, pe ultima parte a traiectoriei rachetei.
O altă ipoteză vorbește despre crearea Oreshnik pe baza rachetei cu rază scurtă de acțiune Iskander, care poate fi și purtătoare de arme nucleare, utilizată deja pe scară largă în Ucraina, dar cu un motor de o nouă generație. O asemenea rachetă ar fi fost testată la Kapustin Yar în poligon, în primăvara trecută. Lansarea de joi s-ar fi făcut de la acest site. Racheta ar fi fost destinată și să pătrundă la adâncimi mari, în buncăre subterane - lucru care nu a fost probat la uzina de la Dnipro vizată de atac. Eficiența focoaselor multiple și a fragmentării ar fi valoarea adăugată noii rachete.
Sprijinirea Ucrainei până la capăt
Desigur, nu este o surpriză, războiul în general, este, în primul rând, o încleștare a voințelor. Așa se întâmplă și în războiul de agresiune, pe scară largă, de mare intensitate și pe termen lung al Rusiei în Ucraina. Schimbarea caracteristicilor unui asemenea război vine de la noi arme și de la utilizarea, eventuală, a armei nucleare sau a unei formule noi de armă convențională supremă, care ar fi imposibil de interceptat și ar ajunge la orice țintă, indiferent unde ar fi aceasta amplasată. Dar, fundamental, confruntarea vizează dorința Occidentului de a afirma constant că susține Ucraina atât timp cât e nevoie, cu obstinație, în timp de Rusia dorește să marcheze faptul că își dorește să controleze neapărat Ucraina în termenii pe care i-a anunțat și caută o capitulare necondiționată, după înlăturarea susținerii occidentale pentru Kiev.
De aceea, păstrând proporționalitatea și reacția cumpănită pas cu pas, Occidentul a acceptat săptămâna aceasta - după înregistrarea formală a cobeligeranței Coreii de Nord în război și atacurile Rusiei reluate la adresa țintelor civile, cu precădere producătoare de energie - să autorizeze utilizarea rachetelor cu rază lungă în interiorul teritoriului rus. Astfel, chiar în această săptămână Ucraina a țintit cu rachete ATACMS americane o fabrică din regiunea rusă Briansk: Rusia a susținut că au fost trase 6, 5 fiind interceptate, SUA a susținut că au fost trase 8, din care doar două interceptate. Indiferent de realitate, concluzia majoră este că arme construite în SUA au lovit pe teritoriul Rusiei pentru prima dată în acest război.
Miercuri, 20 noiembrie, Ucraina a lansat și rachete Storm Shadow în regiunea Kursk unde deține un cap de pod controlat de circa 600 km pătrați. Apoi tot în această săptămână, președintele american Joe Biden a semnat livrarea de mine anti-personal către Ucraina, în afara transporturilor deja aprobate. Simple, controversate, foarte eficace, minele sunt o parte crucială a apărărilor Ucrainei pe frontul său din Est și au o relevanță majoră în întârzierea avansului Rusiei. Prin toate aceste decizii Occidentul semnalează Rusiei foarte clar și fără echivoc, că sprijinul pentru Ucraina nu a dispărut, că susținerea rămâne fermă și va continua.
Rusia se îndreaptă ca agresor spre angajarea unor abordări mai riscante pe toată linia, pentru a forța avansuri și a-și restabili capacitatea de descurajare, fiind conștientă de pierderea argumentului armatei convenționale, așa încât marșează pe amenințare nucleară și tentația armei supreme. De partea cealaltă, SUA face eforturi pentru a susține Ucraina aflată în scădere de formă pe tot frontul și sub presiune majoră, așa cum a început să recunoască chiar președintele Zelenski.
Linia de contact este mai instabilă decât a fost vreodată până azi în tot războiul, Ucraina se menține, dar riscul unei breșe și a unui efect de domino se menține ridicat. Situația e complicată pe toate direcțiile: la nord de Harkiv, pe linia spre Kupiansk, cu presiuni pe liniile de aprovizionare din estul Donbasului și Kramatorsk, chiar și în sud, în Zaporoje, frontul a intrat sub presiune, așteptându-se la o incursiune pe malul stâng al Niprului. Presiunea crește constant și pe enclava obținută de Ucraina în regiunea Kursk, ca și asupra tuturor orașelor din Vestul Ucrainei, care sunt ținta constantă a bombardamentelor ruse.
Escaladarea în forță a lui Putin pentru a acoperi slăbiciuni majore ale forțelor convenționale
Formula actuală de luptă a Rusiei, pentru a-și afirma interesul de a controla Ucraina și de a impune pacea în termenii săi - respectiv capitularea Ucrainei și a Occidentului, se bazează în mod constant pe agresiune, intimidare, presiune excesivă și constrângere, împreună cu păcălirea, propaganda și discreditarea oricăror avantaje ale Ucrainei. Escaladarea s-a făcut nu pentru a dezescalada ulterior, ci de dragul escaladării până la victoria finală, ne spune chiar Putin tot mai des.
Iar escaladarea s-a tradus, pe rând, în invazia pe scară largă în Ucraina, în pseudo-referendumuri și declararea alipirii celor 4 regiuni ucrainene la Rusia, chiar dacă Moscova nici nu le controla, uneori nici jumătate – Donetsk, Luhansk, Zaporoje, Kherson. În Harkiv, incursiunea s-a făcut pentru a avea un element pentru schimburi teritoriale, în cazul unor negocieri. Introducerea drept cobeligerantă a Coreei de Nord s-a făcut tot pe această bază, așa cum tirul cu rachetă cu rază medie de acțiune la Dnipro a avut aceeași raționalitate. Li se adaugă modificarea doctrinei nucleare și amenințarea privind țintele legitime din Vest, din țările ale căror arme sunt folosite în Rusia, dar și aliații lor.
În același timp, instrumente hibride funcționează în continuare în agresiuni asupra Occidentului. Cum anunța MI5, serviciul secret intern britanic, serviciile militare ruse de intelligence ruse au declanșat operațiuni pentru a genera haosul pe străzile orașelor și capitalelor occidentale. Incendieri, sabotaje, tentative de asasinare, toate se regăsesc astăzi. Ba chiar în iunie, Putin a sugerat că ar putea înarma inamicii statelor occidentale tocmai ca să le dea de treabă și să fie atacate peste tot în lume.
Din toate aceste motive, oricât ar fi de irațional, de necugetat și periculos, cu costuri emorme, Putin ar putea totuși, în anumite circumstanțe, să folosească măcar o armă nucleară tactică, cu relevanță pentru un război nuclear limitat. Aceasta nu ar soluționa, firește, nici o problemă, dar ar răcori un Putin excesiv de emoțional și ar determina o escaladare suicidală pentru Rusia, atât timp cât se va afla sub conducerea sa.
