Holdingul „Sheriff”, al cărui proprietar este oligarhul Victor Gușan, a donat orașului Tiraspol 35 de milioane de ruble transnistrene (circa 36,3 milioane lei). Potrivit presei din regiune, banii au fost alocați pentru susținerea bugetară.
Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român (FIEKR), prin compania Rompetrol Energy, se află în ultima etapă a celui mai important proiect de investiții al mecanismului – centrala de cogenerare de la Petromidia. Până la finalul lunii august, investiția de peste 160 de milioane de dolari va fi integrată complet cu rafinăria Petromidia și cu Sistemul Energetic Național (SEN).
Primul Summit bilateral Moldova - Uniunea Europeană va avea loc vineri, 4 iulie, la Reședința de Stat din Chișinău. Evenimentul este organizat sub egida președintelui Maia Sandu.
Forțele ruse au preluat pentru prima dată controlul deplin asupra uneia dintre cele patru regiuni ucrainene pe care președintele Vladimir Putin a susținut că le-a anexat în urmă cu aproape trei ani, a declarat un oficial pro-Kremlin.