Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a adresat un mesaj celor prezenți la cea de-a 10-a ediție a Forumului pentru Integrare Europeană, care s-a desfășurat astăzi, 26 noiembrie.
Forţele ruse avansează în Ucraina în ritmul cel mai rapid din primele zile ale invaziei lor în februarie 2022, ocupând în ultima lună o suprafaţă egală cu jumătate din cea a Londrei, apreciază analişti şi bloggeri de război, citaţi marţi de Reuters.
Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a purtat luni discuţii cu şeful gigantului rus Gazprom, pentru a vedea ce rute alternative pot fi luate în considerare pentru aprovizionarea regiunii separatiste transnistrene, în cazul în care tranzitul gazelor ruseşti prin Ucraina se opreşte.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a sărit în apărarea ministrului Energiei, Victor Parlicov, criticat de opinia publică pentru vizita efectuată în Rusia, unde s-a întâlnit cu șeful Gazprom, Alexei Miller. Potrivit lui, toate acuzațiile vociferate nu sunt altceva decât populism, iar cu populism nu te încălzești iarna.