Accident suspect! Mașina care l-a transportat pe Alexandru Balan, fost adjunct la SIS, acuzat de spionaj, spulberată de un TIR


Accidentul s-a produs azi, la câteva ore după ce Balan a fost predat procurorilor DIICOT, scrie cotidianul „Obiectiv de Arges”.
În urma coliziunii, vehiculul a suferit avarii considerabile, însă echipajul de jandarmi a scăpat fără răni grave.
Ministerul român al Afacerilor Interne a anunțat că jandarmii se aflau în drum spre bază după finalizarea misiunii de escortă. Inspectoratul de Jandarmi va efectua o anchetă internă pentru a stabili cauzele accidentului.
Alexandru Balan a fost reținut luni de DIICOT pe Aeroportul din Timișoara, unde sosise pentru a participa la o conferință despre parcursul proeuropean al Republicii Moldova, organizată de Universitatea de Vest din Timișoara. Potrivit autorităților române, suspectul s-ar fi întâlnit de două ori la Budapesta, în Ungaria, în 2024 și 2025, cu ofițeri de informații din cadrul Comitetului Securității de Stat (KGB) din Belarus, existând „suspiciuni rezonabile” că, în cadrul acestor întâlniri, a oferit informații secrete și a primit bani în schimbul lor.
Alexandru Balan, în vârstă de 47 de ani, a fost numit adjunct al șefului SIS în martie 2016, în perioada guvernului condus de Pavel Filip. Într-un comunicat de presă emis după reținerea sa, SIS și-a reafirmat „angajamentul său ferm de a monitoriza atent riscurile la adresa securității naționale și de a colabora constant cu partenerii pentru protejarea securității naționale și regionale”.
Potrivit Eurojust, probele din acest caz arată că suspectul a fost implicat în divulgarea neautorizată de secrete de stat către reprezentanți ai unei puteri străine, mai exact ofițeri ai serviciului secret din Belarus, începând cu anul 2024. Acesta a deținut anterior o funcție de conducere în cadrul Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.
.png)
.png)