Anatol Țăranu // Unionism, între renaștere națională, tactici subversive și de dezbinare

De la începuturile sale în perioada perestroikăi până la provocările contemporane, mișcarea unionistă a fost constant ținta unor operațiuni de discreditare, infiltrare și control, coordonate de-a lungul timpului de structuri care și-au transferat loialitatea de la KGB-ul sovietic către interesele neoimperiale ale Federației Ruse.

Fronturile Populare – instrument dublu al Perestroikăi

În perioada anilor ’80, pe fundalul declinului regimului sovietic, Perestroika lui Mihail Gorbaciov a generat nu doar o reformare superficială a instituțiilor sovietice, ci și o explozie de energii sociale reprimate anterior. Fronturile Populare, apărute în mai toate republicile unionale, inclusiv în RSS Moldovenească, au fost tolerate – și chiar stimulate – într-o primă fază de KGB, ca un mecanism de canalizare a nemulțumirilor populare într-un cadru aparent controlat. La Chișinău, conducerea Mișcării de Emancipare Națională a fost, potrivit unor surse și documente apărute ulterior, infiltrată cu agenți activi ai serviciilor sovietice. Cazul maiorului KGB Șevciuc, care a întocmit o listă cu persoane ce urmau să fie promovate în structurile Mișcării Naționale – listă ce a fost ulterior extrasă din fondul secret al arhivei partidului comunist și făcută publică – confirmă tentativa serviciilor de securitate sovietice de a manipula din interior o mișcare populară, care amenința structura statală sovietică. Unul dintre numele cele mai proeminente de pe listă era Iurie Roșca, figură centrală în fruntea Frontului Popular din Moldova, devenit ulterior un actor politic cu biografie securistă evidentă.

De la control la pierderea controlului: eșecul KGB în fața renașterii naționale

Cu toate eforturile de dirijare, fronturile populare au depășit rapid rolul de supape de siguranță a regimului. În RSS Moldovenească, revendicările inițiale legate de limba română, alfabetul latin și valorile culturale au degenerat – din punctul de vedere al aparatului de stat – într-o adevărată mișcare de renaștere națională cu accente unioniste. KGB-ul și structurile de putere au pierdut controlul, iar mișcarea de emancipare națională a devenit, dintr-un proiect parțial tolerat, o amenințare strategică.

După prăbușirea URSS, moștenirea KGB-ului nu a dispărut, ci a fost reutilizată în serviciul unei noi doctrine imperiale a Federației Ruse. În noul context geopolitic, românismul – ca expresie a identității istorice, culturale și lingvistice a majorității populației Republicii Moldova – a devenit inamicul numărul unu al influenței ruse în regiune. Unionismul a fost tratat ca o vulnerabilitate strategică pentru Moscova, iar obiectivul prioritar al serviciilor ruse a devenit dezbinarea permanentă a segmentului unionist.

Moldovenismul – instrument geopolitic de menținere a zonei gri

În timp ce românismul presupune o clară delimitare de sfera de influență rusă și o orientare ireversibilă spre spațiul românesc și euro-atlantic, „moldovenismul” – în varianta sa politică și geopolitică – oferă un teren fertil pentru ambiguități, ambivalență și compromisuri strategice. Moldovenismul, susținut activ de propaganda rusă, nu este doar o teză istoriografică falsificatoare, ci o platformă ideologică utilă pentru păstrarea Republicii Moldova în sfera de influență rusă.

Platforma Reîntregirii Naționale – o amenințare pentru Moscova

În acest context, inițiativa civico-politică Platforma Reîntregirii Naționale (PRN), care propune coagularea forțelor pro-românești și oferă un cadru organizat pentru promovarea idealului unirii, a devenit o țintă prioritară a strategiei de contracarare rusească. Moscova și rețelele sale de influență din Republica Moldova înțeleg că unioniștii uniți, disciplinați și coerenți pot schimba decisiv ecuația politică internă.

Prin urmare, principala misiune a rețelei de influență pro-rusă este sabotarea coagulării unionismului. Mijloacele sunt diverse: de la discreditarea inițiativei PRN, până la manipularea liderilor politici și împiedicarea aderării altor forțe pro-românești la această inițiativă. Orice voce care slăbește, fragmentând sau ridiculizând inițiativele unioniste, acționează – conștient sau nu – în favoarea obiectivului strategic al Moscovei.

Figuri compromise – instrumente ale stagnării unionismului

Pe acest fond, nu este întâmplător că figuri publice cu un trecut controversat și care cu nonșalanță se erijează în unioniști merituoși, chiar dacă pe parcurs au fost implicați într-o serie de episoade de ineficiență politică și de compromisuri cu regimuri oligarhice, sunt frecvent reactivate în momente-cheie, pentru a fragmenta spațiul unionist. Mai nou, aceste personaje răsuflate politic sunt activ asistate de actori noi, în trecutul neîndepărtat asociați anturajului lui Vlad Plahotniuc, care cu osârdie deosebită operează retorica „unionistă” lipsită de substanță, cu evidente scopuri de intoxicare și decredibilizate a efortului de unificare a forțelor unioniste într-un singur pol politic și electoral.

Astfel de figuri nu au capacitatea de a coagula electoratul unionist, dar sunt orientați spre a crea confuzie, dubii și mai ales demobilizare. Ele sunt instrumentele ideale pentru menținerea dezbinării și perpetuarea unui climat de suspiciune între segmentele pro-românești.

Unionismul nu ține de ideologia unui partid. Este un ideal identitar care transcende doctrinele politice

Una dintre cele mai mari erori strategice – adesea întreținută deliberat – în spațiul public din Republica Moldova este reducerea unionismului la o simplă componentă ideologică de partid. S-a cultivat ideea că unionismul ar fi apanajul exclusiv al unei anumite formațiuni politice sau al unei stângi ori drepte doctrinare, ceea ce a avut un efect devastator asupra coagulării unei mișcări unioniste autentice. În realitate, unionismul nu este ideologie de partid, ci o opțiune identitară profundă, un ideal care izvorăște din conștiința de neam, nu din calcule electorale sau din platforme doctrinare.

Unionismul este un ideal care vine din identitate, nu din ideologie, el este expresia politică și civică a unei conștiințe identitare: aceea că cetățenii Republicii Moldova aparțin, prin origine, cultură, limbă și istorie, spațiului românesc. A fi unionist nu presupune a subscrie automat la liberalism, conservatorism, social-democrație sau altă doctrină ideologică. Unioniști pot fi și oameni de dreapta, și de stânga, creștin-democrați sau progresiști, economiști liberali sau socialiști moderați, atâta timp cât recunosc apartenența la națiunea română și sprijină idealul reîntregirii naționale.

Acest adevăr a fost înțeles în profunzime de inițiatorii Platformei Reîntregirii Naționale, care propune o viziune unificatoare, dincolo de granițele înguste ale unui partid politic. Prin coagularea forțelor unioniste într-o Listă națională electorală unică, PRN reușește să adune sub aceeași umbrelă toate curentele doctrinare animate de idealul reîntregirii, transformând diversitatea în forță. Numai astfel votul unionist poate fi valorificat exemplar, canalizat coerent și transformat într-o fracțiune parlamentară solidă, capabilă să promoveze și să aplice, cu determinare și legitimitate, idealul național al Unirii.

Alegerile din 28 septembrie, test strategic pentru viitorul unionismului

Alegerile parlamentare din 28 septembrie se anunță un moment de cotitură. În lipsa unei reprezentări unioniste autentice și consolidate în Parlament, guvernarea pro-europeană riscă să fie compromisă, deoarece absența unei contraponderi românești clare va deschide poarta pentru negocieri subterane, reculuri geopolitice și infiltrări sistemice. Moscova înțelege perfect acest risc și investește – direct sau indirect – în menținerea unioniștilor în afara legislativului.

Dacă unioniștii nu vor reuși să treacă pragul parlamentar, nu doar idealul reîntregirii va suferi un recul, ci și întregul proiect european al Republicii Moldova va fi vulnerabilizat, lipsit de ancoră identitară fermă și temeinică.

În loc de concluzie

Unionismul în Republica Moldova a fost și rămâne o forță profundă, născută din adevăr istoric și aspirații identitare. Tocmai din acest motiv, este și ținta principală a eforturilor subversive ale imperialismului revanșard. În fața ofensivei anti-unioniste bine coordonate, singura șansă de rezistență este unitatea, coerența și asumarea unei strategii naționale clare. Divizarea unioniștilor nu este doar un eșec tactic, ci o victorie directă pentru cei care visează la reîntoarcerea Republicii Moldova în orbita rusă.

‍