Aprobat de Guvern! Adaos de 3000 de lei la salarii pentru tinerii angajați la primul loc de muncă în industriile de importanță strategică


Guvernul a aprobat astăzi, 6 august, un Program național privind acordarea indemnizațiilor lunare tinerilor angajați.
„Programul vizează tinerii cu vârsta de până la 35 de ani, cu o calificare profesională, angajați cu normă întreagă, în următoarele industrii: industria alimentară, creativă, electronică, chimică și farmaceutică, constructoare de mașini și componente auto, textilă și de îmbrăcăminte și industria materialelor de construcție, în care este înregistrat un deficit acut de forță de muncă”, ne informează autorii Programului printr-o notă informative.
Astfel, tinerii vor fi încurajați să rămână să lucreze acasă, iar antreprenorii să găsească mai ușor angajați:
- tinerii vor primi o indemnizație lunară neimpozabilă de 3000 de lei pe lună timp de 12 luni;
- procesul va fi complet digitalizat - tinerii devin eligibili după angajare și decizia de acordare a plății va fi emisă automat, iar plățile se vor efectua lunar;
- sunt eligibili tinerii până la vârsta de 35 de ani, care au un act de studii și contract de muncă cu normă întreagă;
- se estimează că aproximativ 4000 de tineri vor beneficia până la final de an, în contextul în care avem anual circa 18000 de absolvenți.
Prin acest Program, Guvernul vrea să reducă migrația tinerilor, să faciliteze tranziția de la studii - la muncă și să încurajeze angajarea în sectoare-cheie ale economiei naționale.
„Este o inițiativă foarte bună, care țintește ca tinerii noștri să lucreze aici, acasă”, a menționat prim-ministrul Dorin Recean.
Pentru a beneficia de această indemnizație, tinerii vor utiliza aplicația guvernamentală EVO. Conform estimărilor, până la sfârșitul anului curent, circa 4000 de tineri vor beneficia de Program, urmând să fie valorificată suma de peste 34 de milioane de lei, bani alocați prin Buget Plus.
.png)
.png)