Beneficiile Unirii // Salariul minim din România, de trei ori mai mare decât în R. Moldova, arată datele Eurostat

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
Salariul minim în România este de 814 euro pe lună, sau aproximativ 16 mii de lei moldovenești, arată datele Eurostat, citate de Digi24.RO.
10.4.2025 14:15
10.4.2025 14:18
Deschide md
Social

Deși, la acest capitol, România este a patra țară de la coada clasamentului statelor europene, dacă e să comparăm cu salariul minim din R. Moldova, observăm o discrepanță uriașă. Prin decizie de Guvern, salariul minim pentru anul 2025 în R. Moldova este de 5500 de lei, adică de aproximativ trei ori mai mic decât peste Prut.

Mai mult, salariul minim în România este practic egal cu salariul mediu pe economie în R. Moldova, stabilit 16 100 de lei. Prin comparație, românii de peste Prut primesc un salariu mediu de 1 678 de euro (aproximativ 32 700 de lei moldovenești).

Potrivit datelor Eurostat, salarii minime sub 1 000 de euro sunt în Bulgaria (551 euro), Ungaria (707 euro), Letonia (740 euro), România (814 euro), Slovacia (816 euro), Cehia (826 euro), Estonia (886 euro), Malta (961 euro), Grecia (968 euro) şi Croaţia (970 euro).

În alte şase ţări membre UE, salariile minime variază de la 1 000 la 1 500 euro pe lună: Cipru (1 000 euro), Portugalia (1 015 euro), Lituania (1 038 euro), Polonia (1 091 euro), Slovenia (1 278 euro) şi Spania (1 381 euro).

Restul de şase state avea salarii minime peste 1 500 euro pe lună: Franţa (1 802 euro), Belgia (2 070 euro), Germania (2 161 euro), Ţările de Jos (2 193 euro), Irlanda (2 282 euro) şi Luxemburg (2 638 euro). Danemarca, Italia, Austria, Finlanda şi Suedia nu au fost incluse în această statistică deoarece nu au salariu minim la nivel național.

Datele arată că cel mai ridicat salariu minim în statele membre UE îl depăşeşte de 4,8 ori pe cel mai scăzut. Totuşi, disparităţile în privinţa salariilor minime din UE se reduc dacă se ţine cont de diferenţele privind nivelul preţurilor.

Când sunt exprimate în paritatea puterii de cumpărare standard (PPS), salariile minime în ţările membre UE cu un nivel mai scăzut al preţurilor devin mai ridicate comparativ cu cele care au un nivel mai ridicat al preţurilor, potrivit Eurostat.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md