Campania „Generația Pădurii”//1,5 mln de puieți au fost plantați în acest weekend
„Contribuția fiecărei persoane este foarte importantă și nu doar la etapa plantării, dar și în etapele următoare când acești puieți vor crește și vor deveni copaci. Cred că este de datoria noastră să lăsăm generațiilor următoare un plai curat și îngrijit”, a menționat Victor Durbală.
Lucrările de plantare sau desfășurat pe o suprafață de 325 de hectare, în majoritatea sectoarelor din cele peste 400 de locații disponibile pe terenurile Autorităților Publice Locale sau în fondul forestier gestionat de Agenția Moldsilva.
Din numărul total al persoanelor care au plantat arbori, 5 442 au fost reprezentanți ai societății din diferite organizații și instituții sau voluntari.
Potrivit Agenției Moldsilva, în cea mai mare parte, au fost plantați puieți forestieri de stejar, frasin, salcâm, paltin, plop în asortiment de 20 de specii, dintr-un total de 26 000 000 de puieți, crescuți și pregătiți pentru plantări de către angajații entităților silvice teritoriale.
În Republica Moldova se desfășoară, în perioada anilor 2023-2032, Programul Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor (PNERP), o inițiativă a Președintelui Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, ce va aduce nu mai puțin de 145 000 ha de păduri plantate și reabilitate.