Circa 120 de antreprenori începători au primit instruire pentru afacerile lor


În mesajul său de felicitare, ministra Finanțelor Victoria Belous a reiterat importanța deținerii informației necesare în procesul lansării unei afaceri și a reafirmat sprijinul autorităților, în mod deosebit al Ministerului Finanțelor și a partenerilor de dezvoltare, în acest sens.
„În spatele fiecărei afaceri stă un vis, un scop. Vă încurajez să le urmați cu încredere. Guvernul își dorește să vă fie alături — prin politici clare, programe de sprijin și instruiri care să vă dea forța de a reuși. Ne dorim o țară în care afacerile cresc, se dezvoltă și devin povești de succes aici, acasă”, a subliniat Victoria Belous.
Timp de 3 zile, participanții au beneficiat de instruiri practice pe teme esențiale pentru lansarea și gestionarea unei afaceri, precum:
înregistrarea activității la SFS, CNAS, CNAM, BNS și deschiderea subdiviziunii;
procedura de achiziții publice;
declararea și raportarea impozitului pe venit, contribuțiilor sociale și primei de asigurare medicală;
vizita fiscală și controlul fiscal;
TVA și Accize;
importul și exportul de mărfuri și servicii;
legislația muncii, securitatea și sănătatea în muncă;
taxele locale și taxa pentru folosirea drumurilor;
taxe de mediu și resurse naturale;
contabilitate și gestiune financiară; și
comunicarea în afaceri.
Sesiunile au fost susținute de experți cu experiență din cadrul Ministerului Finanțelor, Serviciului Fiscal de Stat, Serviciului Vamal, de contabili practicieni și consultanți din sectorul privat, precum si de expertul senior al Uniunii Europene în domeniul fiscal și vamal, Rosario de Blasio.
Potrivit autorităților, programul vine să ofere suport și informații clare celor, care doresc să înceapă o afacere sau sunt la începutul parcursului antreprenorial. Familiarizarea timpurie cu cadrul legal și cu modul de interacțiune cu instituțiile statului este esențială pentru a evita greșelile și pentru a asigura dezvoltarea sustenabilă a afacerilor.
Acest curs de instruire a durat în perioada 15-17 iulie curent. Inițiativa este realizată în parteneriat cu Proiectul finanțat de UE „Moldova este Europa - Sprijin pentru integrarea în UE”, Serviciul Fiscal de Stat, Serviciul Vamal și P.P. „Monitorul fiscal FISC.md”. În lunile august și septembrie, instruirile vor continua în regiunile Nord și Sud ale R. Moldova, în același format.
.png)
.png)