Comisia Vetting a finalizat evaluarea candidaților în organele de autoadministrare ale judecătorilor. Câți dintre ei au susținut testul
În conformitate cu prevederile Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, Comisia Vetting a fost mandatată să evalueze, pe lângă alte categorii de subiecți, și candidații la funcțiile de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care și-au depus candidaturile după 1 septembrie 2023, și a candidaților pentru Colegiile CSM, indiferent de data depunerii candidaturii.
Candidații care au promovat evaluarea vor fi propuși pentru a fi aleși prin vot la Adunarea Generală a Judecătorilor.
Evaluarea candidaților pentru CSM
Pentru suplinirea funcțiilor vacante din CSM din partea societății civile și curților de apel, Parlamentul și CSM, respectiv, au organizat concursuri. Urmare a concursurilor, Comisiei Vetting i-au fost transmiși la evaluare șase candidați: cinci din partea societății civile și un judecător pentru a reprezenta curțile de apel în CSM. Doar doi dintre reprezentanții societății civile au promovat și au fost numiți de Parlament în CSM. Ceilalți candidați nu au promovat, inclusiv judecătorul candidat din partea curților de apel în CSM.
Evaluarea candidaților pentru Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor
În ceea ce privește candidații în Colegiul pentru selecția și evaluarea judecătorilor, în concursuri s-au înscris 13 candidați. Dintre aceștia, un candidat s-a retras, iar un alt candidat a fost retras de CSM, restul candidaților promovând evaluarea.
Evaluarea candidaților pentru Colegiul disciplinar
Referitor la Colegiul disciplinar, din cei 12 candidați transmiși Comisiei pentru evaluare, unul s-a retras și doi au fost retrași de CSM pe parcursul procesului. Șase candidați au promovat, iar trei nu au promovat evaluarea.
În cadrul evaluării subiecților conform legii pre-vetting, Comisia a adoptat 26 de decizii. Având în vedere că legea garantează candidaților dreptul de a refuza publicarea deciziilor, doar 16 dintre decizii au fost publicate, atunci când subiecții au notificat Comisia că nu se opun publicării. Deciziile pot fi consultate AICI.
Ce urmează?
Candidații care au promovat evaluarea vor fi propuși pentru a fi aleși prin vot la Adunarea Generală a Judecătorilor. Dacă organele de autoadministrare ale judecătorilor nu vor fi completate, CSM va organiza noi concursuri și va trimite candidații înscriși Comisiei Vetting pentru evaluare.
Candidații au fost evaluați conform criteriilor de integritate stabilite prin lege, care impun standarde mai riguroase de evaluare. Cei care nu au promovat evaluarea, vor fi excluși din concurs.