Coreea de Sud ia în considerare trimiterea de personal militar în Ucraina. Ce misiune au soldații guvernului de la Seul

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Coreea de Sud ia în considerare trimiterea unei echipe de personal în Ucraina, a raportat agenția de presă Yonhap, pe 22 octombrie, citând o sursă guvernamentală anonimă. Misiunea lor este de a monitoriza trupele nord-coreene pe care Rusia le-ar putea implica în război, scrie Kyiv Independent.
22.10.2024 22:05
22.10.2024 22:05
Deschide md
Externe

„Există posibilitatea ca personalul să fie trimis în Ucraina pentru a monitoriza tacticile și capacitățile de luptă ale forțelor speciale nord-coreene trimise în sprijinul Rusiei”, a declarat sursa.

Moscova intenționează să implice Phenianul în războiul la scară largă împotriva Ucrainei în lunile următoare, aproximativ 10.000 de soldați nord-coreeni (12.000 după alte surse) fiind pregătiți să se alăture armatei ruse, potrivit președintelui Volodimir Zelenski, scrie Digi24.RO.

Șeful serviciilor de informații militare ucrainene, Kirilo Budanov, a declarat că primul grup de 2.600 de soldați va fi desfășurat în regiunea rusă Kursk, unde Ucraina a început o incursiune transfrontalieră în august și deține încă porțiuni semnificative de teritoriu.

El a declarat că aproape 11. 000 de soldați nord-coreeni se află în Rusia și vor fi „gata de luptă” în Ucraina până la 1 noiembrie.

Dacă va fi desfășurată, echipa sud-coreeană ar putea include personal militar din unitățile de informații care vor putea analiza tacticile de război ale Phenanului sau vor putea participa la interogatoriile nord-coreenilor capturați.

Coreea de Sud își reconsideră poziția

De asemenea, se pare că guvernul de la Seul ia în considerare furnizarea de sprijin armat Ucrainei. Până în prezent, Coreea de Sud a furnizat doar ajutor umanitar Kievului, deși s-a raportat că țara a furnizat indirect obuze de artilerie prin intermediul SUA.

În iunie, Coreea de Sud a declarat că își va reconsidera politica de a nu furniza direct arme Ucrainei după ce președintele rus Vladimir Putin și dictatorul nord-coreean Kim Jong-Un au semnat un acord de securitate la Phenian.

„În timp ce urmărim semnele de cooperare militară Coreea de Nord-Rusia, măsurile de răspuns vor fi luate în etape”, a declarat sursa pentru Yonhap. Sursa a declarat că trimiterea de arme defensive va fi prioritară față de armele letale.

În timp ce SUA au fost prudente în a confirma planurile Rusiei de a angaja Phenianul în războiul său, Coreea de Sud trage un semnal de alarmă, numind un astfel de scenariu o „amenințare gravă la adresa securității” comunității internaționale.

Serviciul Național de Informații din Coreea de Sud (NIS) a declarat că crede că Coreea de Nord va desfășura patru brigăzi, totalizând 12.000 de soldați, în războiul din Ucraina, inclusiv 1.500 de forțe speciale.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md