CSE a decis! A fost autorizată achiziția de gaze din grantul european pentru stânga Nistrului
Ședința a fost prezidată de prim-ministrul Dorin Recean. În cadrul acesteia au fost aprobate un set de măsuri necesare pentru valorificarea grantului de 30 milioane de euro, acordate de Uniunea Europeană, pentru sprijinirea ambelor maluri ale Nistrului în fața șantajului energetic rusesc.
Destinația fondurilor:
20 milioane de euro – achiziția de gaze naturale pentru consumatorii de pe malul stâng al Nistrului (livrări până pe 10 februarie).
10 milioane de euro – achiziția de energie electrică pentru malul drept al Nistrului.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, de achiziție și livrarea gazelor naturale se va ocupa SA „Energocom”, prin intermediul platformelor de tranzacționare autorizate din Uniunea Europeană și Ucraina, la prețuri de piață.
„ Livrarea gazelor se va face în baza unui grafic agreat cu SRL „Tiraspoltransgaz”, în unități energetice echivalente cu maximum 3 milioane de metri cubi zilnic.
Plata pentru transportul gazelor va fi efectuată de SA „Energocom”, conform tarifelor aprobate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
După livrare, SA „Energocom” și SRL „Tiraspoltransgaz” vor întocmi un act de predare-primire”, ne informează reprezentanții CSE, prin intermediul unui comunicat.
De asemenea, SA „Energocom” va achiziționa gaze naturale, în sumă de 20 milioane euro, de pe platforme de tranzacționare, autorizate din Uniunea Europeană și Ucraina, la condiții de piață.
Ulterior, SA „Energocom” va asigura transmiterea gazelor naturale în baza unui grafic de livrare, agreat cu SRL ,,Tiraspoltransgaz”, în unități energetice, care nu va depăși valoarea zilnică de 3 milioane de metri cubi, echivalent în MWh.
Importul și livrarea gazelor și energiei electrice se vor face cu scutire de TVA.
Distribuția și categoriile de consumatori beneficiari. Entitățile care gestionează rețelele de energie din raioanele de est ale Republicii Moldova vor livra energie exclusiv către categoriile de consumatori protejați:
- Consumatorii casnici
- Instituțiile medicale
- Instituțiile de învățământ
- Centralele electrice
„ Chișinăul a solicitat și a primit de la Tiraspol aseară datele dezagregate ale consumatorilor protejați”, se menționează în comunicat.
Este de menționat, că Uniunea Europeană oferă Republicii Moldova un suport de urgență pentru securitatea energetică. Acordul de finanțare nerambursabilă între Guvernul Republicii Moldova și UE este de 64 de milioane de euro, împărțit astfel:
30 de milioane de euro – pentru achiziția de gaze și energie electrică pe ambele maluri ale Nistrului.
34 de milioane de euro – asistență financiară directă pentru Guvernul Republicii Moldova.
Fondurile vor fi alocate în două tranșe.
În acest sens, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a ținut să ofere câteva precizări:
Livrările de 3 milioane m³/zi sunt un plafon maxim, nu o obligație zilnică. În primele zile, volumul este necesar pentru repornirea sistemelor, apoi va fi redus treptat în baza cifrelor dezagregate.
Gazul este destinat doar consumatorilor protejați - conform legislației moldovenești în vigoare, valabilă pentru ambele maluri (casnici, spitale, școli, centrale electrice).
Tiraspolul trebuie să furnizeze date dezagregate despre consum.
Industria separatistă nu este susținută – livrările vor fi diminuate dacă se constată utilizări neconforme (MMZ, ciment, cripto). Ieri premierul a declarat public și explicit acest lucru.
Malul drept nu depinde de energia din stânga Nistrului – cele 10 milioane de euro din grantul UE sunt folosite pentru achiziții din alte surse.
Guvernul de la Chișinău controlează situația și poate ajusta livrările pentru a preveni abuzuri.