Dan Perciun: Bani pentru salariile din educație sunt, dar trebuie redistribuiți de acolo unde există economii

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Social
După ce primarul de Chișinău, Ion Ceban, a acuzat Ministerul Educației și Cercetării de faptul că lasă profesorii fără salarii în prag de iarnă, ministrul Dan Perciun a venit cu o reacție.
19.11.2024 16:08
19.11.2024 16:09
Cristina Vlah
Social

Șeful de la Educație dă asigurări că angajații sistemului educațional din municipiul Chișinău își vor primi salariile la timp.

„Guvernul va aloca încă 37 de milioane de lei la rectificarea bugetară, iar deficitul de 115 milioane de lei poate fi acoperit de Primărie prin redistribuire de la articolele unde există economii (energie și utilități, alimentație, alte servicii) către salarizare”, a menționat ministrul Educației Dan Perciun, în cadrul unei conferințe de presă.
„Majoritatea banilor pentru școli, grădinițe, școli speciale, instituții extrașcolare provin de la bugetul de stat, din transferurile cu destinație specială. În 2024, aproximativ 85% din bugetul pentru educație al Chișinăului va fi alocat de la bugetul de stat și doar 15% va fi asigurat de primăria Chișinău. În anul curent, bugetul pentru educație al capitalei se ridică la 4,14 miliarde de lei, dintre care  3,51 miliarde vor fi alocați de Guvern, primăria angajându-se să contribuie cu 612 milioane”, a mai spus Dan Perciun.

Ministrul a mai menționat că decizia referitoare la repartizarea resurselor bugetare pentru educație pe categorii de cheltuieli - salarizare, energie și utilități, alimentați, reparații etc., poate fi aprobată în mod independent. În cazul școlilor, singura restricție este bazată pe numărul de elevi, în timp ce, în cazul grădinițelor astfel de restricții nu există.

„Cum a alocat primăria resursele pentru educație în acest an? Pe de o parte, a planificat 2,7 miliarde de lei pentru salarii, din care s-au cheltuit deja 93%. Pe de altă parte, a alocat 384 de milioane pentru utilități, 235 de milioane pentru alimentație, 232 de milioane pentru alte servicii și 577 de milioane pentru alte cheltuieli. Din aceste sume, execuția bugetară este de 57%, 64%, 62% și 50% respectiv. De aici rezultă că prioritățile nu au fost setate în mod corect. S-au repartizat resurse insuficiente pentru salarii, în timp ce pentru alte categorii de cheltuieli bugetele sunt excesiv de mari”, a declarat demnitarul.

Potrivit lui, soluția constă în realocarea fondurilor necheltuite de pe liniile bugetare mai puțin utilizate către salarii. „Numai pe articolele de utilități, alimentație și alte servicii rămân disponibile 338 de milioane de lei cu o lună înainte de sfârșitul anului. În medie, în ultimele 11 luni, primăria a cheltuit 46 de milioane lunar pe aceste trei articole – comparativ cu suma de 338 de milioane rămasă pentru ultima lună. Aceste resurse sunt suficiente pentru acoperirea necesarului de salarii”, a mai spus ministrul.

Oficialul a spus că primarul trebuie să convoace Consiliul Municipal după rectificarea bugetului de stat, la sfârșitul lunii noiembrie, și să ajusteze distribuția fondurilor din bugetul municipal.

„Sper că autoritățile locale vor adopta o abordare constructivă și vor evita crearea unei crize artificiale. Avem resurse suficiente, dar acestea trebuie gestionate responsabil”, a concluzionat Dan Perciun.

Potrivit ministrului, subiectul a fost discutat astăzi în cadrul unei ședințe la Ministerul Finanțelor, cu participarea reprezentanților primăriei - Andrei Păvăloi, șef-adjunct direcția municipală educație, Angela Cutasevici, viceprimar, Olesea Pșenițchi, șefa direcției generale finanțe. Următoarea ședință va avea loc vineri, până atunci reprezentanții primăriei vor analiza posibilitatea redistribuirii economiilor de la alte capitole de cheltuieli pentru acoperirea costurilor salariale.

Joi, 21 noiembrie, Ministerul Educației și Cercetării va organiza o sesiune informativă pentru directorii școlilor și grădinițelor din capitală privind salarizarea în sistemul educațional. MEC își reafirmă angajamentul de a colabora cu autoritățile locale pentru a asigura buna funcționare a instituțiilor de învățământ și stabilitatea financiară a acestora.

Menționăm, că reacția ministrului Dan Perciun vine după ce autoritățile locale din Chișinău au acuzat Guvernul că nu le-a alocat suficiente fonduri pentru salarizarea profesorilor, iar edilul capitalei a anunțat că a adresat și scrisori cu plângeri în acest sens către partenerii internaționali.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md