Daniel Vodă: 383 000 de gospodării au depus cereri pentru compensații la energie
Purtătorul de cuvânt al executivului, Daniel Vodă, a declarat că din numărul total de cereri, circa 197 de mii au fost depuse online pe platforma compensatii.gov.md, iar celelalte au fost depuse cu ajutorul asistentului social.
Cele mai multe cereri pentru compensații – peste 115 mii – au fost depuse în municipiul Chișinău. În municipiul Bălți au fost depuse 20 de mii de cereri, iar în UTA Găgăuzia – peste 13 mii de cereri. În raioanele Cahul, Ungheni și Orhei sunt peste 12 mii de cereri, iar în Căușeni, Drochia și Hâncești sunt circa 10 mii de cereri.
Compensațiile pentru energie se acordă, în acest an, sub formă monetară, oferită direct fiecărei gospodării eligibile pe cardul bancar al solicitantului sau la poștă. Sunt eligibile toate gospodăriile încălzite pe bază de gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibil solid (lemne, cărbuni, pelete, brichete).
Pentru a primi compensații pentru luna noiembrie, doritorii trebuie să se înregistreze pe platforma compensatii.gov.md până la data de 28 noiembrie. Pe perioada sezonului rece (noiembrie-martie), cererile pot fi depuse oricând, dar compensațiile nu vor fi acordate pentru lunile precedente. Dacă cererea a fost depusă după data de 28 a lunii, compensațiile vor fi acordate începând cu luna următoare.