Deputat norvegian, la Chișinău: O pace în termenii lui Putin ar pune în pericol arhitectura de securitate a Europei


Părțile au subliniat necesitatea unei coordonări strânse între statele partenere pentru a face față provocărilor comune de securitate și pentru a promova valorile democratice, transmite IPN.
În cadrul unei conferințe de presă, președintele Comisiei politică externă din Parlamentul Norvegiei, Ine Marie Eriksen Søreide, a menționat că această reuniune la Chișinău arată sprijinul și solidaritatea pentru Republica Moldova.
„Știm că vă aflați acum într-un punct critic, se apropie alegerile parlamentare, iar în prezent aveți negocierile de aderare. De asta, ne-am dorit să punem în discuție subiecte importante, cum ar fi interferența Federației Ruse în procesele interne, independența energetică”, a menționat parlamentarul norvegian.
Oficiala a subliniat și necesitatea unei păci juste pentru Ucraina.
„O pace justă în Ucraina este de interes mare și pentru UE, o pace în termenii lui Putin ar pune în mare pericol arhitectura de securitate a Europei”, a mai punctat Marie Eriksen Søreide.
„Ca de fiecare dată, partenerii europeni ne stau alături. Începând cu anul 2025, Republica Moldova cumpără curent electric de pe piața europeană și asta ne va permite să continuăm parcursul nostru european și să nu mai fim șantajați de Rusia”, a declarat Ina Coșeru, președinta Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană a Parlamentului de la Chișinău.
Întâlnirea a reunit lideri parlamentari de rang înalt din Estonia, Letonia, Lituania, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia și Suedia.
„Statele NB8 sunt un exemplu de dezvoltare, transformare și modernizare spre care tindem și noi. Împreună cu ei, sub umbrela UE, Republica Moldova este mai puternică”, a spus vicepreședintele Parlamentului, Doina Gherman.
NB8 (Nord-Baltic 8) este un format regional de cooperare, care întrunește opt state. În arealul competențelor forului intră problemele regionale și internaționale de actualitate.

