Din 1 mai Aeroportul va controla spațiile comerciale Travel & Retail


AIC avertizează, într-un comunicat de presă, că acest lucru poate genera unele incomodități temporare, dar dă asigurări că „va depune eforturile necesare pentru ca tranziția să decurgă fluent și eficient”, transmite IPN.
Administratorul interimar al Aeroportului, Sergiu Spoială, a anunțată încă în februarie că instituția își va gestiona individual spațiile destinate alimentației publice, pentru care anterior au fost anunțate licitații repetate, dar fără rezultat.
Gestionarea directă a spațiilor comerciale destinate segmentului Travel & Retail este un pas important în modernizarea infrastructurii aeroportuare, comunică administrația AIC.
Aeroportul Internațional Chișinău a trecut în gestiunea statului acum doi ani, după 10 ani de aflare în concesiunea Avia Invest SRL. Acordul a fost denunțat, pe motiv că întreprinderea concesionară nu și-a onorat obligațiile investiționale.

