Donald Trump anunţă că va discuta luni cu Vladimir Putin. „Sper că va fi o zi productivă, că va avea loc o încetare a focului şi că acest război se va încheia”


„Subiectele convorbirii vor fi oprirea 'băii de sânge' care ucide, în medie, peste 5.000 de soldaţi ruşi şi ucraineni pe săptămână şi comerţul”, a precizat el.
News.ro transmite că Donald Trump va avea ulterior o discuţie și cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski. Apoi, împreună cu preşedintele ucrainean, va vorbi şi cu „mai mulţi membri ai NATO”.
„Sper că această zi va fi productivă, că va avea loc o încetare a focului şi că acest război foarte violent, un război care nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată, se va încheia”, a conchis el în mesajul său.
Discuţii între Lavrov şi Rubio
Mai devreme sâmbătă, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a discutat la telefon cu secretarul de stat american Marco Rubio despre discuţiile directe dintre Moscova şi Kiev la Istanbul, potrivit Ministerului rus de Externe.
Ministrul lui Vladimir Putin „a remarcat rolul pozitiv jucat de Statele Unite pentru a ajuta Kievul să accepte în cele din urmă propunerea preşedintelui rus Vladimir Putin de a relua discuţiile de la Istanbul”, a declarat ministerul într-un comunicat, adăugând că Rusia este pregătită să continue să lucreze cu Statele Unite pe această temă.

