Dorin Recean condamnă fraudele de la scrutinul din 20 octombrie: Nu pot ei frauda, cât putem noi vota!

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Politic
Primul ministru al R. Moldova, Dorin Recean, a condamnat fraudele depistate în perioada scrutinului din 20 octombrie și a menționat că pentru următorul tur de alegeri prezidențiale trebuie să se mobilizeze toată lumea.
23.10.2024 10:49
23.10.2024 13:40
Cristina Vlah
Politic

Primul ministru al R. Moldova, Dorin Recean, a condamnat fraudele depistate în perioada scrutinului din 20 octombrie și a menționat că pentru următorul tur de alegeri prezidențiale trebuie să se mobilizeze toată lumea.

La începutul ședinței de Guvern, șeful Executivului a mulțumit tuturor celor, care au participat la vot și a spus că autoritățile de la Chișinău și-au învățat lecția, iar cei care au încercat să zădărnicească parcursul European al R. Moldova nu au reușit acest lucru, pentru că puterea votului cetățenilor a fost mai mare.

„Eu vreau să încep prin a mulțumi tuturor, celor care au participat la vot. Dar tuturor, absolut tuturor. Și am observat că în ciuda acestor tentative de a frauda votul, de a face propaganda, de a băga zâzanie între oameni, cetățenii R. Moldova au spus „Da” la referendum și au spus pentru ca noi să ne construim țara noastră pe modelul European. Și vreau să felicit pe toată lumea cu această decizie a cetățenilor”, a declarat Dorin Recean.

De asemenea, el a recunoscut că autoritățile centrale au avut o lecție de învățat în urma acestui scrutin și anume de a fi mai aproape de doleanțele și necesitățile cetățenilor.  

„Noi, Guvernul, trebuie să învățăm o lecție, avem de lucrat și mai mult cu cei care au votat „Nu” indiferent din care cauză. Noi trebuie să mergem și să le explicăm în continuare: ce înseamnă să construim viața noastră prosper aici, acasă, și de ce nu trebuie să ne lăsăm expuși acestui risc de fraudă electorală. Vreau să mulțumesc tuturor celor de acasă si celor din diaspora care au votat la alegerile din 20 octombrie. Eu la fel inteleg ca organele de resort vor prezenta amploarea fraudei electorale și mă aștept de la toți concurenții electorali, care se declară pentru democrație să condamne acest effort de fraudă electorală. Nu doar că ei se declară pentru democrație, dar efectiv sunt ca poporul să-și exprime liber opțiunea de vot.

Pentru următorul tur din 3 noiembrie, opțiunea noastră este ca toată lumea să iasă la vot, să ne mobilizăm ca toată lumea să iasă la vot. Să votăm liber și să votam conștient. Și nu pot ei frauda, cât putem noi vota!”, a mai menționat Dorin Recean.

Amintim, că în urma scrutinului din 20 octombrie, la Referendum 50,38% dintre alegători au votat „Da” pentru modificarea Constituției, iar 49,62% au votat „Nu”. Acest Referendum se referă la includerea în Legea Supremă a două aliniate noi, care prevăd stabilirea vectorului European în Constituție.

În cadrul aceluiași scrutin au avut loc și alegerile prezidențiale. Doi dintre candidații cu cele mai multe voturi au ieșit în turul II. Este vorba despre actualul președinte, Maia Sandu, și fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo. Cei doi urmează să se dueleze într-un nou tur pe data de 3 noiembrie.

Cuvinte cheie:
alegeri
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md