Dorin Recean: O presă liberă este crucială pentru proiectul de țară – Construim Moldova europeană acasă

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Politic
23.5.2024 18:18
30.9.2024 18:04
Deschide md
Politic

Cetățenii au nevoie de instituții media credibile și puternice, care să informeze corect și obiectiv, și de jurnaliști integri și verticali, care să aducă adevărul în fața oamenilor, a spus premierul Dorin Recean la Forumul de Politici Media. Premierul a remarcat că este esențială combaterea dezinformării și propagandei ruse, care, potrivit lui subminează pacea și stabilitatea în țară.

„O presă liberă, independentă și responsabilă este crucială pentru proiectul nostru de țară – Construim Moldova europeană acasă”, a declarat premierul Dorin Recean, citat de IPN.

Potrivit premierului, scopul Guvernului este să dezvolte pluralismul mediatic, să sprijine proiectele culturale, educaționale și de alfabetizare media, să fortifice independența editorială și economică a mass-mediei. Acesta a adăugat că Ministerul Culturii a fost desemnat drept autoritate responsabilă pentru politicile în domeniul mass-media. Totodată, în luna aprilie, în Parlament a fost aprobată în lectură finală Legea privind Fondul de subvenționare în domeniul mass-media, iar primul apel în cadrul concursului de finanțare a proiectelor media va fi anunțat în toamna acestui an.

Totodată, în luna curentă, executivul a aprobat un mecanism care va compensa integral ajustarea tarifului de distribuire a ziarelor pentru anul 2024, în baza criteriilor de etică și deontologie, elaborate împreună cu societatea civilă.

Forumul de Politici Media este un eveniment anual care adună toate părțile interesate, precum și experți naționali și internaționali, cu scopul de a discuta și identifica soluții pentru problemele mass-mediei din Republica Moldova. Acesta este organizat de Freedom House în parteneriat cu Internews, cu sprijinul financiar al Ambasadei SUA în Moldova, al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), al Ambasadei Marii Britanii la Chișinău, al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate și al Fundației Soros Moldova.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Abonează-te la
Deschide.md