Dorin Recean pleacă în Japonia: Va inaugura Ziua R. Moldova la expoziția mondială de la Osaka


Despre acest lucru a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, în cadrul unei conferințe de presă.
„Pe data de 31 august, de Ziua Limbii Române, șeful Executivului va inaugura Ziua R. Moldova la expoziția mondială de la Osaka. Evenimentul este o ocazie excelentă de a promova pentru publicul larg cultura nationala, de a încuraja investițiile nipone în economia din R. Moldova, dar și de a etala importantsa pe car eo atribuie tara naostra in relatia cu Japonia. O țară, deși aflată la o distanță geografică mare, a sprijinit consecvent domenii-cheie din agricultură, serviciul de sănătate și a contribuit cu fonduri importante în proiectele implementate în R. Moldova”, a menționat Daniel Vodă.
Tot în această perioadă, în Japonia vor merge și un grup de oameni de afaceri din R. Moldova, care să construiască poduri de legături comerciale cu oamenii de afaceri din Japonia.
De asemenea, a doua zi, pe 1 septembrie programul premierului moldav va include o întrevedere cu omologul său nipon, Shigeru Ishiba.
Menționăm, că în cadrul expoziției mondiale de la Osaka, standul Republicii Moldova oferă o imagine amplă despre cultura Republicii Moldova, arta culinară, meșteșuguri, precum și oferte turistice pentru japonezii interesați să descopere țara noastră. Această expoziție mondială și-a deschis porțile în luna aprilie și va dura până în octombrie, curent. Potrivit datelor oferite de Daniel Vodă, până în prezent standul Republicii Moldova a fost vizitat de peste 250 000 de vizitatori.
.png)
.png)