Dumitru Crudu // După un nou bombardament al rușilor

Primele bombe au căzut peste clădirile primăriei și ale bisericii, făcându-le una cu pământul.

Manea ieșea din băcănie, când unda exploziei a aruncat-o pe spate, și a izbit-o cu ceafa de bordura trotuarului. Durerea pe care a simțit-o era cumplită, dar nu a depășit-o pe cea pe care a trăit-o câteva clipe mai târziu când și-a văzut casa rasă de pa fața pământului.

Casa lor cu două etaje era un morman de moloz.

Vântul răscolea pulberea și o mătura în stradă. I-a auzit strigătele de sub grămada de pietre. Așezată în genunchi, râcâia cu degetele în movila aia plumburie, pentru a-și face drum sub gorganul acela de moloz, de unde se auzeau strigătele deznădăjduite ale soțului ei, făcut prizonier de propria lor casă, distrusă de o rachetă rusească. Apoi strigătele lui au amuțit, acum auzea doar strigătele pacienților spitalului de psihiatrie, care se târau înnebuniți din clădirile nimicite ale spitalului, neștiind ce se întâmplă și neștiind încotro să se îndrepte. Urlau pe lângă ea. Cel mai tare urla un nebun, cu branula înfiptă în braț .

Viu sau mort, ea voia să-și scoată soțul de sub pietrele alea ucigașe. Un plop s-a prăbușit peste ea, împingând-o în jos. S-a cățărat înapoi. Nebunii au înconjurat-o și au apucat-o de picioare . Aruncau cu pietre în ea. Voiau să se cațăre în locul ei. Li se părea ceva foarte distractiv. În intervalul în care nu a căzut nicio bombă, ei s-au amuzat copios. O nouă bombă căzută peste casa vecină i-a pus pe fugă. Bomba aia ar fi putut s-o omoare și pe ea. Manei nu-i păsa însă. Ea voi să-și scoată soțul de sub pământ.

I-a găsit mai întâi capul. Murdar, năclăit, lipicios, sângele amestecat cu praf îl făceau de nerecunoscut, apoi i-a dezgropat de sub pământ și pieptul sau brațele. Irina și Tamara au ajutat-o să-l urce într-o roabă și să-l ducă la cimitir. După ce l-a înmormântat, Manea a mers în aceeași zi la comisariatul militar din oraș și s-a înrolat în armata ucraineană.