Dumitru CRUDU // Natașa care a evadat dintr-un hotel din Kosovo

Cele două actrițe au venit cu mine pe terasa din fața cinematografului pentru a le studia pe cele două evadate dintr-un bordel din Kosovo, pentru a le putea reproduce pe scenă mimica, felul de-a vorbi și de-a gesticula. Nu participau la discuție, pe ele interesându-le nu ceea ce spuneau fetele, ci ceea ce treceau sub tăcere. Nu le-a scăpat nimic. Nici faptul că una dintre fete râdea cu mâna la gură pentru a-și ascunde cei doi dinți din față lipsă, nici că cealaltă clipea întruna din ochiul stâng. Ceva totuși le-a scăpat și le-am povestit eu despre asta după ce am rămas singuri. Le-am povestit cum una dintre ele- Natașa- cea care râdea cu mâna la gură, mă atingea cu piciorul pe sub masă în timp ce ne povestea cum a devenit prostituată fără voia ei. Mimica ei din acele clipe era foarte serioasă. Dar seriozitatea ei era foarte înșelătoare, pentru că exact în momentele când ne spunea că nu și-a dorit niciodată să ajungă prostituată, mă atingea cu piciorul scos din sandală pe sub masă. Ceea ce însemna că-i plăcuse de mine și-mi făcea o invitație. O invitație ca să o caut după ce vom termina interviul ăla.

- Și tu ce-ai făcut când te-a atins cu degetele piciorului? m-a întrebat Clara.

- Mi-am îndepărtat piciorul, i-am spus eu.

- Bă, da ce prost mai ești, m-a certat și Ludmila.

- Dar ce ar fi trebuit să fac?

- Să nu ți-l retragi.

- Și să te duci după aia cu ea.

- Unde?

- La ea, la hotel.

- Și ce să fac la ea, la hotel?

- Să?...

- Să te culci cu ea.

- Ca ce chestie să mă culc cu ea?

- Pentru a intra în intimitatea ei.

- Ca să afli adevărul despre viața ei. Pentru că impresia mea este că ea, în aceste clipe, ne minte. Ea se dă drept o victimă, dar nu e nici pe departe victimă, mi-a spus Ludmila.

- Hai ia și sun-o și du-te la ea.

- Nu am s-o fac asta niciodată, le-am spus eu supărat.

- De dragul piesei ar trebui s-o faci. Ca piesa pe care o scrii să fie cât mai autentică.

Actrițele nu au reușit să mă convingă s-o sun și ne-am despărțit, eu am plecat acasă, ca să lucrez la piesa despre fetele traficate în Balcani, iar Clara și Ludmila, la o bere pe terasa din spatele teatrului.

Pe la miezul nopții încă mai lucram la piesă, la masa de lângă geam, când am auzit bătăi în ușă. Clara și Ludmila au împins-o pe Natașa în camera mea, iar ele au plecat.

Stăteam față în față și ne priveam. Natașa era îmbrăcată într-o fustă foarte scurtă. Am invitat-o să se așeze pe cel de-al doilea scaun de la masă, și am luat ibricul, intrând în bucătărie ca să-i fac o cafea. Pe cele două actrițe le-am văzut tropăind surescitate sub ferestrele casei mele.

Pe ușa din spate am ieșit afară și am plecat în oraș, de unde nu m-am întors decât dimineața. Toată noaptea am scris la piesa aia într-un parc. Dimineața le-am găsit pe toate trei dormind în patul meu- Natașa la mijloc și cele două actrițe prin părți. Ceea ce ar fi trebuit să aflu eu, au aflat ele. Le-am lăsat să doarmă mai departe și am mers la teatru pentru a-i prezenta directorului Iacov Iusuf versiunea finală a piesei mele, pe care el o aștepta de o lună. Peste două ore, a citit-o în fața actorilor din teatru. Cele două actrițe- Clara și Ludmila- au refuzat să joace în piesa mea, zicând că nu are nicio legătură cu realitatea. Tuturor celorlalți le-a plăcut. Au fost înlocuite. La premieră, printre spectatori, le-am văzut și pe cele două actrițe, dar și pe Natașa, râzând cu mâna la gură și clipind din ochiul stâng întruna. Și-a reparat dinții, dar continua să râdă cu mâna la gură. Cele două actrițe au plecat înainte de a cădea cortina, dar Natașa a rămas până la sfârșit. A ieșit și pe scenă în urma oamenilor cu buchete de flori în mână. Ea nu avea niciun buchet de flori în mână. S-a îndreptat spre mine și a început să mă pălmuiască. Lumea și-a reluat aplauzele, - acum și mai intense- crezând, că, de fapt, ăsta e adevăratul final al spectacolului.