Dumitru Crudu // Nu-mi plac soldații ruși

Parcul e distrus, băncile sunt răsturnate și rupte, iar aleile sunt pline de gropi. O singură bancă a rămas întreagă. Prin faţa ei trece o tranșee. În spatele ei se înalță dărâmăturile unui magazin. Bate un vânt foarte puternic.

Da, da, am ieșit de bunăvoie în oraș. Nu m-a trimis nimeni. Cum să mă trimită cineva? Și cine m-ar fi putut trimite: frate-meu, tata? Da de unde. Nici vorbă de așa ceva. Eu am ieșit singur în oraș, când ni s-a terminat mâncarea. De asta, și am ieșit.  Foamea m-a scos din casă, da ei cum să iasă? Ce nu știți ce probleme au și atunci de ce mă mai întrebați? Vedeți-vă mai bine de treabă. Da, da, sigur că știu că au reînceput luptele și că rușii au ocupat partea de sud a orașului. Știu că înaintează spre noi. Știu că ne bombardează de două zile, dar mai bine să murim de foame? Și voi de ce nu ați rămas acasă, dacă știți că se împușcă peste tot, a?  Au plecat, fără să-mi răspundă. Nu le plac întrebările incomode. Și bine e că au plecat. Auzi, vecinii ăștia ai mei sunt atât de curioși. Vor să știe totul.  Au plecat. Stop. Dar aici era băcănia. Eu pentru băcănia asta am și ieșit din casă și nu e. Voi o vedeți? Eu nu o văd. Nu e. O rachetă a ras-o de pe fața pământului, Doamne Dumnezeulu. Ieri era. Cred că au distrus-o în timpul bombardamentului de la amiază. Băcănia? Cum au putut s-o distrugă? A fost.  Și nu mai e. Nu mai e. Vânzătorul îmi dădea pe datorie. Aveam o datorie de un kilometru la el. Oare l-au ucis și pe el? Sau a reușit să scape? Cine mai scapă azi?

Se târâie în genunchi și răscolește dărâmăturile.

Pietre, moloz, iar sub ele alte pietre și moloz. Nici vorbă de votcă sau pâine. Dacă și au fost, le-au luat alții mai iuți de mână. Cioburi. Mi-am rănit mâna. Of. Oricât răscolesc mormanul ăsta, nu dau de nimic.  Dar dimineață magazinul ăsta încă mai era întreg și rafturile lui erau aproape plin. Mă rog, pe jumătate pline. Sau pe un sfet. Adică mai mult goale decât pline, dar, oricum, câte ceva mai găseasi. Da, dimineață încă mai era.

Pipăie cu mâna o ușă.

Dimineață multe încă mai erau. Ultimul magazin întreg din cartierul nostru. Iată ușa băcăniei.  Ușa a rămas, dar nu mai e și băcănia.  Dar  oare unde ar putea fi un alt magazin prin zonă?  Ah, da. Știu unde, dar nu știu dacă nu l-au bombardat și pe el.  

Și apoi e atât de departe și în niște vremuri ca astea nu e bine să te îndepărtezi prea mult de casă, așa mi-a spus tata și eu îl cred. Da, îl cred. Eu îl cred pe tata. El e un om foarte bun. E cam aspru, dar mie îmi vrea doar binele. Eu nu mă pot duce atât de departe că cine știe ce se mai întâmplă între timp. Eu deja am mers prea departe și nu mai văd casa noastră.  Cum, mai e cineva aici? De ce tăceți? Cine mai e aici? V-am prins mâna. Cine sunteți? De ce tăceți? De ce nu vreți să-mi spuneți cine sunteți și ce gânduri aveți? Oare nu sunteți cumva soldat? Vreți să mă bateți sau să mă ucideți?

Vreți să mă ucideți? Dar ce v-am făcut? Doar de aia că nu sunt rus? Doar de asta?

Îşi pipăie umerii și mâna . Of, dar asta e mâna mea. Deci sunt eu și nu vreun soldat rus, drăcia dracului. Răsuflă uşurat. Atunci o să mă așez pe banca asta ca să mă calmez un pic că tare m-am mai stresat! Doar un pic și apoi mă duc mai departe. Să mă calmez un pic pentru că mă simt urmărit din toate părțile. Am impresia că soldații s-ar putea ivi în orice moment de după colț și să mă înhațe sau să mă lichideze, știți cum procedează ei. O să stau doar un pic pe banca asta ca să-mi trag sufletul. Îmi tremură genunchii. Cum să merg în cazul ăsta?  Sunt tare speriat, credeți-mă. Oare cum de numai banca asta a rămas întreagă în timp ce toate celelalte au fost distruse?  Nu știu. Nu mă taie prin cap.

Bate cu piciorul în pământ. Vorbeşte foarte tare.

Ce bine e că nu-i niciun soldat prin preajmă, pentru că nu-mi plac soldaţii. Da, da, nu-mi plac soldații. Dar mai ales soldaţii ruşi. Da, da, mai ales soldații ruși. Niciodată nu mi-au plăcut. Niciodată. Și cu atât mai mult de când au pornit acest război. Cum care război? Acesta. Vă mirați așa de parcă între timp ar mai fi pornit unul? Mai știi. De la ei te poți aștepta la orice. Mi-e frică să mă ridic de pe banca asta, căci unde să mă duc? Cum unde să mă duc? La o băcănie. Căci pentru asta am ieșit eu în oraș, ca să ajung la o băcănie. Dar oare a mai rămas vreun magazin întreg în oraș, nu zic deschis, ci întreg, în tot orașul ăsta? Ieri mai erau două. Ăsta și încă unul. Mă duc acolo. Da,  chiar acum mă duc. Și dacă și el a fost bombardat, de ce să mă mai duc? Atunci rămân. Se trage, Auziți. Au început iar să tragă. De ce m-au trimis în oraș când peste tot  se trage? Da, da, m-au trimis, acum vă pot spune, v-o spun deschis, acum când vecinii mei nu mai pot trage cu urechea. M-au forțat să plec de acasă. Au insistat amândoi. Mi-au tras și o palmă, fiindcă eu nu voiam să plec nicăieri, stăteam culcat în pat cu fața la perete și nu voiam să mă urnesc din pat, dar ei au insistat și iată-mă acum în fața voastră. Dar ce-i drept e drept atunci nu se trăgea. Atunci și-au luat o pauză și, știind asta, m-au trimis în oraș. Palma aia mi-a tras-o frate-meu.  Mi s-au zguduit și creierii în cap, nu altceva. L-a susținut și tata. Tata voia țigări, iar frate-meu, votcă. De trei zile caut țigări și votcă pe la toate băcănile și buticurile din cartier şi nu- am găsit nimic. Țigări și votcă. Nu se mai găsesc țigări și votcă în orașul ăsta. Nici zare de țigări și votcă. Au dispărut din băcănii, înainte ca acestea să fie distruse.

Eu mă  duc. Căci au început să tragă și aici. Oare unde să mă mai ascund? Nu vă supăraţi, chiar acum un glonț mi-a suflat din cap șapca. Am ridicat mâinile s-o prind. Dar degeaba. Nu am putut-o prinde.  S-a rostogolit în partea asta. În groapa de aici. Oricum, asta nu are nicio importanţă. Eu îmi caut șapca. Oare unde dracului a dispărut? Dar s-o ia dracului de șapcă, căci nu pentru asta am ieșit eu în oraș. Nu, nu pentru asta. Ştiţi, eu mă simt al naibii de singur, deși stau împreună cu frate-meu și cu tata, dar ei nu mă înțeleg deloc și eu nu mai am mai mult pe nimeni cu care să stau de vorbă. Ţin foarte tare la șapca mea pentru că mai mult nu mai e nimeni care să mă asculte. Vecinii mei de pe palier au fost uciși în timpul bombardamentelor din după-amiaza asta și tot ce-mi mai rămâne e să stau de vorbă cu șapca asta a mea. Dar acum  am pierdut-o şi  pe ea. Vă puteţi imagina aşa ceva? Vă puteţi închipui ca după atâtea nenorociri să-mi pierd şi șapca? E de neconceput aşa ceva. Eu trebuie neapărat să-mi găsesc șapca. Vecinii mei de pe palier au fost uciși în după-amiaza asta, măcar șapca să-mi găsesc. Ce nasol e să nu mai fie nimeni care să vrea să te asculte, în afara acestei șepci. Ea e dispusă zi și noapte să mă asculte și eu zi și noapte îi povestesc tot ce mi se întâmplă. Nimeni. Mă scuzaţi, eu mă duc să-mi caut șapca.Nimeni. Ştiţi, aveam o șapcă neagră pentru care mă invidia tot cartierul nostru, sigur, când încă mai exista acest cartier. Nu, nu o iubită nu am, dar am o șapcă. Și nici prieteni nu am, dar am această șapcă. Hei, oare mai e cineva pe aici? Cred că nu e nimeni, pentru că nimeni nu-mi răspunde. Poate că nu mi-au auzit întrebarea. Am să-i mai întreb o dată.

Hei, mai e cineva pe aici? Cu siguranţă că nu mai e nimeni, altfel, mi-ar fi răspuns.

Dar aş fi vrut atât de mult să ştiu dacă a mai rămas vreun om viu în tot orașul ăsta.

Vecinii noștri de pe palier erau singurii oameni din blocul nostru care discutau cu noi și ei au fost uciși astăzi. Săracii. Îmi pare așa de rău pentru ei. Copii vecinilor noștri ne aduceau de mâncare. Tot ce mâncau ei, ne aduceau și nouă. Fugeam împreună în subsol, în timpul bombardamentelor. Îmi pare foarte rău pentru ei. Şi pentru mine, pentru că nu mai am cu cine sta de vorbă. Trebuie să întreprind ceva, dar ce? Să-mi caut șapca.  La picioarele mele nu-i. Şi nici la picioarele băncii. Am găsit ceva. Am găsit ceva. O mână. Mi-e frică. Înseamnă că mai e cineva aici? Poate, e cineva care mă urmărește? Poate e un soldat? Un soldat rus? Care vrea să mă ucidă? Care mă va ucide? Ajutor!!! Liniştește-te. Nu pot să mă liniştesc. E propria mea mână. E mâna mea. O, mi-a venit inima la loc. Mă temeam să nu fie mâna unui soldat. Ce să caute soldații pe aici? Ei sunt acolo unde se împușcă. Ei mi-au împușcat vecinii de pe palier, i-au scos în curte și i-au împușcat în fața tuturor. Până și pe copii i-au ucis, acuzându-i de acțiuni subversive, antireusești, acuzându-i că i-ar ajuta pe partizani. Și dacă vin încoace, ce mă fac? Unde să mă ascund? Trebuie să plec de aici, fiindcă ei înaintează încoace.  Să merg și să caut băcănia aia. Aş vrea eu, dar nu mai știu unde e.  Peste tot sunt doar dărâmături. Am crezut că o să mă descurc, dar uite că nu mă pot descurca.  Parcă era în partea aia, să vă spun drept, am fost încolo, dar nu am găsit-o și m-am întors înapoi încoace, unde credeam eu că ar putea fi, mai bine zis, m-a ajutat cineva să ajung, și acum singura mea speranță mai e să-l rog pe altcineva să mă ajute, dar n-apare nimeni. Aș vrea să-l rog pe băiatul care-și căuta șapca, dar el e nebun și de nebuni eu mă tem. Of, dar stai oare nu eu îmi căutam șapca? Înseamnă că eu sunt nebun? M-am rătăcit și nu mai știu unde e băcănia aia. M-am rătăcit. Și... M-am oprit în speranța că o să apară cineva să mă ajute. Cine să mă ajute însă, în afară de mine?

Acum știu, dar la început nu știam.Acolo parcă ar trebui să fie băcănia aia, dar am mers, am mers și nu am dat de ea. Oare n-au distrus-o între timp și pe ea?

Toate dărâmăturile astea seamănă atât de bine între ele și nici picior de băcănie.

Nici urmă. Până în ultimul moment am crezut că am s-o găsesc. Multe am mai am crezut eu în viața asta. Știți, de când frate-meu și tata s-au întors invalizi de pe front, ei nu au mai ieșit nici pentru o clipă din casă și numai pe mine m-au trimis în oraș, deși orașul nostru în ultimii doi ani de zile a fost bombardat aproape că în fiecare zi, iar, mai nou, este și asediat. Eu cred că frate- meu și tata au avut doar un singur gând în minte: să scape de mine. Da. De aia, m-au trimis. Ca să scape de mine, știind că afară cad bombe sau se împușcă. Tatei îi stau ca sarea în ochi de când a început războiul ăsta. O gură mai puțin la masă. Of, ce cruzi mai sunt frate-meu și tata! Nu aș fi crezut niciodată. Cum să mă trimită pe mine afară, când eu nici măcar zece ani nu am? Oare unde e băcănia aia? Și oare unde sunt eu acum? Iat-o. E distrusă și ea.

Ultimul magazin din orașul nostru și el distrus. Și încotro s-o mai iau acum? Asta nu mai știu. Ar trebui să-l întreb pe cineva. E cineva pe aici? Cine-i nebun să iasă din casă pe o vreme ca asta? Dar băiatul ăla care-și căuta șapca, cum a ieșit? Ăla e nebun.

Adică eu. Doar ăla sunt eu, frățioare. Ce, ai uitat? Dar oare de ce nu am rămas și eu acasă? Să fi refuzat să ies orice mi-ar fi făcut după aia. Să le zic făceți-mi ce vreți, dar eu nu o să plec nicăieri. Duceți-vă voi. Păi cum să se ducă frate-meu, când el s-a întors din tranșee fără picioare. Sau taică-meu. Fără mâna dreaptă. I-au amputat-o pe front.Tata și cu frate-meu au luptat în aceeași unitate. Și atunci cum să vrea ei să scape de mine, când fără mine nu s-ar putea descurca deloc, fiindcă eu sunt picioare și mâinile lor, pe care ei nu le mai au. Doar eu le aduc de mâncare din oraș. Fără mine, s-ar prăpădi cât ai zice pește. Imediat. Mai încape vorbă. Și atunci de ce mint că m-au alungat din casă? Am spus-o și eu la supărare. Unii ar putea să creadă că am ieșit la cerșit. Oare chiar seamăn eu cu un cerșetor? Mda. Oare chiar vă par un cerșetor? Adică un mincinos. Am inventat povestea asta cu frate-meu și cu tata care m-au trimis în oraș după votcă și țigări, pe când, de fapt, eu am ieșit să cerșesc. Și atunci de ce m-am dat drept o victimă ale lui frate-meu și ale tatei? Dă bine la imagine. Toți țin cu victima și nimeni cu călăii. Cel puțin, în teorie, că, în realitate, de cele mai multe ori e invers. Oricum, am vrut și eu să mă dau mai rotund. Voi ați pus botul? Chiar m-ați crezut?De ce să-mi fie rușine? Să-mi fie rușine că mint sau că cerșesc? Că cerșesc, da, firește, că cerșesc. Dar de ce mi-ar fi? Important e că nu fur. Credeți că aș fi eu în stare să fur? Și de ce nu aș fi? Da, da, eu de ce nu aș putea să fur? Altora li se permite, iar mie, nu. De ce să nu mi se permită și mie? Și credeți că de când a început războiul nu am pus mâna pe lucruri străine? Și încă de câte ori. Și nu doar din casele în care au fost uciși proprietarii lor. Călcând peste cadavre. Călcând peste răniți în loc să-i ajut. Furându-le, poate, ultima bucată de pâine. Ei, oricum, mureau. Lor la ce le-ar mai fi folosit? Dostoievski mi-ar fi dat dreptate. Am furat țigări și votcă pentru ai mei, dar și de mâncare, pentru mine. Ce era oare să mor de foame? Am furat chiar și de la vecinii ăia ai mei de palier pe care i-ați văzut și voi acum o oră, dar care, între timp, au fost omorâți. Am furat mereu, iar când nu am putut să fur, am cerșit. De când? De când o grenadă mi-a explodat în mână. Stai, dar cum de mi-a explodat mie grenada în mână? Mie sau lui frate-meu? Mie, mie, ca să nu mă ia și pe mine pe front. La vârsta asta? Da, la vârsta asta. Voi nu știți câți copii au fost deja înrolați? O mulțime și sunt folosiți pe post de iscoade, sunt îmbrăcați în haine de cerșetori și sunt trimiși în stradă să cerșească. Până nu demult, eu cerșeam în zona gării, dar un tip fără un picior m-a alungat de acolo ca să-mi ia locul. Era bine acolo. Acolo permanent întâlneai pe cineva. Veneau și plecau și unii dintre ei erau foarte generoși, mai ales cei care-i petreceau pe soldați pe front. Cât am cerșit la gară, am dus-o foarte bine. Și eu ce vină am că m-au alungat de acolo? M-am opus, dar degeaba, tipul ăla s-a dovedit a fi mai puternic decât mine și m-a gonit de acolo otânjindu-mă cu cârja în cap. Să mă duc acasă? Da, da, plouă, bate vântul, bombardează și partea asta de oraș. Iată au aruncat o bombă și în catedrală în timp ce oamenii ascultau slujba de duminică și oamenii fug afară, unii cu icoane în mâini. Trebuie să fug și eu sau măcar să mă ascund undeva, M-am ascuns după dărâmăturile magazinului. Dar cât oare pot să stau aici? Oare sunt aici în siguranță? Nu mă fă să râd? Cum să fiu în siguranță după dărâmăturile astea.

Ar trebui să plec acasă, acasă avem un beci, în curte, m-aș putea ascunde acolo, unde, probabil, au și coborât frate-meu și cu tata, dar cum să mă întorc cu mâinile goale? Ei nu m-ar primi și m-ar alunga înapoi. Sau m-ar zvânta în bătăi, așa cum au făcut-o de nenumărate ori. Nu mă pot întoarce  până nu le găsesc votcă, țigări și ceva de mâncare. O să mă dea cu capul de pereți. O grenadă mi-a explodat și mie în mână. Da, da, vă povesteam asta. Măi să fie. Înseamnă că am luptat și pe front? Da. Așa se pare.

Am fost soldat. Ce dezamăgitor. M-ai rugat să-ți spun și îți spun. Acum că am ajuns în stradă nu mai am nimic de pierdut și îți voi povesti tot. Vrei să-ți povestesc?

Se adresează șepcii sale.

Da? Atunci o să-ți povestesc. Eu am luptat contra rușilor. Nați-o bună că ți-am dres-o. Asta nu ar fi trebuit s-o spun. Oare nu m-a auzit nimeni? Da, da, am luptat contra rușilor. Ce interesant e că eu, deși am luptat contra rușilor, am ajuns să cerșesc în stradă țigări, pâine și votcă.

Se adresează șepcii sale.

Se trage, auzi, nu-i așa? Da. Se trage din kalașnikov-uri.Numai rușii pot să împuște așa de mult. Lasă că nici ai noștri nu sunt mai breji. Chiar, probabil, ai vrea să știi, dacă am ucis și oameni.

Se adresează șepcii sale.

Nu. Nu, Pentru că eu tot timpul am tras în aer. Mint? Crezi că mint? Și de ce aș minți? Dacă-ți spun. Am tras tot timpul în aer, chiar și cu riscul ca cel din fața mea să mă împuște pe mine. Chiar niciun om n-am ucis? Doar vreo doi sau trei, dar numai ca să nu mă omoare ei pe mine. Eh, așa și mi-am închipuit că ai să mă acuzi pentru asta.

Da ce ai fi vrut ca rușii ăia să mă ucidă pe mine?Păi, am omorât, dar cum să nu-i omori dacă ei sunt gata să te lcihideze pe tine. Pe capul cui ai mai fi stat tu acum?

Se adresează șepcii lui.

Așa și mi-am închipuit că am să te dezamăgesc. Dar n-am avut de ales. Pentru că rușii mi-au ucis mama și pe cele trei surori ale mele. Cine știe, poate chiar cei pe care eu nu i-am ucis când împușcam în aer mi-au ucis surorile și mama. ADICĂ EU mi-am ucis mama. Adică eu l-am lăsat văduv pe tata. Adică eu l-am lăsat pe fratele meu fără picioare. Crede-mă, nu eu mi-am lăsat fratele fără picioare. Dar cine? Eu de unde vrei să știu? Așa spun toți. Întreabă-i și pe alții și ai să vezi că așa spun toți. Șapca asta am furat-o de pe capul unui soldat rus mort și o port prin oraș, ca rușii să nu mă ia la ochi.

Se adresează șepcii sale din cap. E o capelă de militar rus. O învârte pe deget.

Și chiar nu te-ai gândit niciodată că acest război nu-i al tău? Că nu ai ce să cauți aici? Că îmi ocupi țara? Să nu-mi spui că tu ești o capelă de soldat, și că mergi acolo unde e trimis stăpânul tău că nu o să te cred? Cum să stai pe capul unei jigodii care ține o armă în mână și trage cu ea? Poate, în mine? Înțelegi? În mine sau în ai mei? Înțelegi? Poate a și tras? Înțelegi. Taci. Cum să nu taci? Ce ai putea să-mi răspunzi? Dar fratele meu ar putea multe să-ți spună.  E adevărat că și eu aș avea atâtea să-i reproșez. Cum să mă trimită după votcă, mizerabilul, când știe cât de periculos e afară? Dar dacă rușii o să mă omoare cum o să se descurce fără mine? Da parcă el gândește rațional? M-a îmbrâncit pe scări și a încuiat ușa strigându-mi că fără votcă să nu mă întorc acasă. Da, el, fără de picioare, e mai puternic ca mine. Da, e mai puternic. Pentru că el are și cârje. Și tata e mai puternic ca mine. Nici lui nu-i e milă de mine și m-a îmbrâncit afară după țigări. Tata devine foarte crud când rămâne fără țigări. Poate că așa sunt toți fumătorii din toată lumea când rămân fără țigări. Eu nu am de unde să știu, pentru că eu nu fumez.   Oare mai trag? Parcă nu. Atunci am să merg acasă.

Dar cum să merg fără votcă? Ce o să-mi spună frate-meu când o să mă vadă că m-am întors fără votcă? O să mă bată. El mă bate des. Dar azi mi-a tras doar o palmă. O să mă bată el mai târziu. Da, când o să mă întorc acasă fără votcă. Dacă nu vreau s-o iau pe cocoacă, trebuie musai să fac rost de votcă. Dar de unde oare? De unde să-i iau eu votcă?  De unde? Știu că tu nu știi. Dar eu de unde vrei să știu?

I se adresează șepcii.

Pe tine măcar frate-meu sau tata nu te bat, dar pe mine mă ciomăgesc fără milă. Da, da, a devărat, nu  tot timpul. Când nu mă bat, mă pun să le cânt și eu le cânt toată noaptea, pentru că, nu ți-am spus, dar am o voce foarte frumoasă și și știu o grămadă de cântece. Ai vrea să-ți cânt și ție ceva? În orice limbă? Și de ce nu? Îți cânt. Sau, mai bine, nu acum, pentru că acum mi-e foame. Mi s-a făcut o foame de lup. Vreau o bucată de pâine!Dați-mi o bucată de pâine. Dați-mi o bucată de pâine și o cană de apă.

Dați-mi o bucată de pâine, o cană de apă, un pachet de țigări și o sticlă de votcă. Nu-i nimeni cât vezi cu ochii. Cine să-mi dea. Nu a mai rămas nicio casă întreagă oriunde te-ai întoarce, unde să intri după o bucată de pâine? Doar ruine peste tot. Ard mașini și case și e un fum de parcă s-ar fi aprins pădurea. Știi, de fapt, mie nu mi-e foame. Nu. Deloc. Eu mă simt mai bine când nu mănânc decât atunci când mă ghiftuiesc. Când nu mănânci, avantajul e că nu faci constipații. Sau hemoroizi. Sau alte prostii de astea. Nu te intoxici și nu te îngrași, iar dacă nu te îngrași nu-ți crește nici colesterolul sau zahărul. Sunt doar avantaje. Știu asta de la tata. Numai și numai avantaje, ce mai încolo și încoace. Avantaje de la un capăt la celălalt, așa îmi zicea tata și avea perfectă dreptate. Și totuși  de-aș avea barem o  jumătate de felie de pâine și tot m-aș simți mai bine. Sau dacă nu chiar o jumătate, atunci măcar un sfert, dar tot ar fi ceva. Nu, mai bine, nu. Vrei să mă îngraș? Ce, ești nebun? Și apoi, dacă pâinea asta e al vreunui soldat rus, care ne-a ocupat țara și mi-a omorât-o pe mama și surorile mele, cum s-o mănânc, o să-mi stea în gât, nu altceva? Și ce dacă? Câteva firimituri tot le-aș mânca.

Niciodată nu am crezut că aș putea să mănânc pâinea rușilor dacă aș avea-o. Pâinea nu are naționalitate. Și nici foamea. Ce foame  mi-e. Auzi? A căzut o bombă undeva în spatele meu. Pur și simplu m-a asurzit. După prima bombă o să vină și a doua. Hai să mă ascund undeva. Nu era pe aici prin apropiere un subsol? Era sub magazin.

Intră în subsolul de sub magazin.

Cine m-a apucat de mână? Răspunde. Cine m-a apucat de mână? Cine mai e aici?

Da ia-ți, bă, mâna de pa mâna mea și du-te la naiba de aici. Ce vrei, bă? Ia-ți labele de pe mine! Of, dar și asta e tot mâna mea. Înseamnă că nu e nimeni nici aici. Înseamnă că sunt singur și în subsolul ăsta. Eh, dacă ar fi fost cineva aici, i-aș fi strigat, auziți, nu aveți ceva de mâncare? Iar dacă aveți, nu ați putea să-mi dați și mie ceva? De când m-am ascuns aici, mi s-a făcut o foame și mai mare. Nu e de stat aici. Ca să uit de faptul că mi-e foame, ar trebui să plec de aici. Dar cum să plec când afară cad bombe? Oare nu auzi cum explodează? Dar ce să fac dacă mi-e foame? Ce să fac? Auziți, dacă mai e cineva aici, dați-mi și mie ceva de mâncare.

Afară explodează un nou obuz.

Poate mi-a și răspuns cineva, dar, nu i s-a auzit vocea. Sau a fost ucis. Fugi. Se prăbușește tavanul. Culcă=te pe burtă și acoperă-ți capul cu mâinile. Ştiţi, chiar în prima zi de război când a explodat prima bombă mi-a fugit din casă câinele. Aveam un câine alb. Era tare simpatic. Avea o coadă mătăsoasă. Îmi plăcea de multe ori să-i mângâi coada, iar el se supăra aproape ca un om. Nu voia să mă privească. Nu-mi răspundea atunci când îl chemam să vină lângă mine. Ştiţi, când a explodat prima bombă, a împins cu labele ușa și a țâșnit în stradă. Tocmai îl mângâiam și el mi-a sărit din brațe și a fugit, s-o fi speriat de explozii. Atunci mi-a fugit și mie pământul de sub picioare. Am ieșit să-l caut, dar nu l-am mai găsit nicăieri. Pusi, unde oare nu ești în subsolul ăsta, Pusi? De ce nu-mi răspunzi? Dacă ești aici, de ce nu-mi sari în brațe? De ce nu latri? Pentru că... Pusi, unde ești, Pusi? Veți spune,  da tu chiar ești nebun, frățioare. Dar voi oare nu sunteți la fel ca mine? Sau poate că și mai rău, odată ce stați și mă ascultați cu gurile căscate. Auziți un tropăit și strigăte? Da, le auziți? Par a fi sol... Soldaţi, soldaţi am vrut să zic. Da, soldaţi. Soldați ruși. Iar mie nu-mi plac soldații ruși. De nicio culoare.

E o gălăgie infernală. Se aud comenzi militare. Strigăte. Răpăit de arme.

O, Dumnezeule, sunt soldați ruși.Sunt soldați ruși. Nu auziți că vorbesc în rusă?

Soldaţii ruși au ajuns şi aici. Ar trebui să fug afară. Dar unde să mă duc? Nu am unde. Să mă lungesc pe burtă după dărâmăturile astea și să-i aștept să se care.

Se aud comenzi militare. Înjurături. Strigăte.

Știți, de când a început războiul ăsta nu m-am mai tuns și nu m-am mai bărbierit niciodată și foarte rar m-am spălat și nici unghiile nu mi le-am tăiat. Nu m-am uitat niciodată într-o oglindă și am uitat și cum arăt. Oare am mai crescut? Ultima oară când m-am măsurat aveam un metru şi cincizec şi şase de centimetri. Sper să mai fi crescut de atunci. Înainte de război eram blond.  Oare tot blond sunt și acum? Aş vrea să vă rog ceva. Mă cam jenez să vă  spun.  Ştiți, mi-a căzut un dinte. Așa. Este vorba despre dintele meu din faţă. Așa. Nu-i al meu. E fals. Mama a dat o groază de bani pe el. Mi-a căzut pe undeva pe aici. Așa. Ajutați-mă să mi-l găsesc. Mi-a căzut din gură când bomba aia m-a aruncat în peretele ăsta. Trebuie să fie pe undeva pe aici, mi-a căzut când din perete am alunecat pe podea. Uite am dat de ceva care seamănă cu un dinte. Oare nu-i ăsta? Să-l pipăi că de văzut nu am cum să-l văd. Așa. La pipăit parcă e dintele meu. Da, e dintele meu. O, stai că mi-l pun chiar acum în gură. Pusi, pusi, dar tu oare nu ești pe aici, nebunule? De ce nu-mi răspunzi? Mă tem că pur și simplu am să înnebunesc și eu și voi iar o să spuneți da ce mulți nebuni mai sunt pe lumea asta. Îmi pare foarte rău pentru voi. Foarte rău. Dar cum să nu înnebunești când îți moare mama și surorile sub ochii tăi, iar câinele tău drag ți se rupe din brațe și dispare pentru totdeauna? Dar eu n-am înnebunit, nu. Nu. Ești sigur că nu am înnebunit? Mai poți să fii sigur de ceva în ziua de azi? Poate și eu sunt un nebun de legat la fel ca și voi? Mai știi. Uite, s-au terminat bombardamentele și soldații ruși s-au cărat. Oare să ies și eu afară? Hai să merg. De ce să nu merg? Pentru că mi-e groază să mă duc acasă cu mâinile goale și nu o zic asta ca să vă storc lacrimi.

I se adresează șepcii.

Mă apucă groaza când mă gândesc ce-o să-mi facă frate-meu și tata când o să vadă că și azi m-am întors fără votcă și țigări. Mai bine să nu mă duc. Dar cum să nu mă duc, când se face seară și mie mi-e somn, iar frate-meu și tata  mă așteaptă?! Cum să-i las să mă aștepte atâta? Trebuie să mă duc. Dar nu mă pot duce fără votcă și țigări. Tu nu-ți poți imagina cât de tare suferă Vova când nu are votcă. E în stare să mă bată sau să se dea cu capul de pereți. Dar unde să-i găsesc eu votcă în orașul acesta? De asta, sunt foarte trist. Chiar de asta. Cred că ei suferă îngrozitor. Eu zic să nu-i las să sufere atâta și o să fac ceea ce nu am făcut niciodată.  O să încerc să împușc votcă de la soldați. Soldații au tot timpul votcă la ei.

Dă peste cadavrul unui soldat și-l buzunărește. Dă de o sticlă de votcă și e fericit.

Nu v-am spus eu? M-am scos. Cadavrul soldatului ăsta rus m-a salvat. Păi acum pot să mă întorc și eu acasă. Cel puțin, frate-meu o să mă întâmpine cu brațele deschise.

A-a-a! Am căzut într-o groapă. M-am lovit. Urât de tot. Da, foarte urât. Îmi pare rău pentru mine.  E prima dată când m-am lovit așa de urât.Pot să merg, dar foarte greu. Au început să tragă iar. Oare cât o să mai împuște? Oare mai au în cine? Îți este frică?

I se adresează șepcii sale.

Mie îmi este.  Păi cum să nu-mi fie. Cred că după colț ar trebui să fie casa mea.

Vrei să știi cum de-am memoritat eu atât de bine drumul ăsta? Îți spun. Fratele meu avea o iubită pe strada asta și eu îi urmăream zilnic, fiindcă îmi plăcea de ea. Și unde-i acum? Au ucis-o.

I se adresează șepcii.

Ai tăi. Au ucis-o și au violat-o. Mi s-a făcut brusc foarte frig. Oare nu m-am îmbolnăvit? Nu cred. Dar fruntea îmi arde. Poate ar fi bine să mă întind undeva pe jos. Nu. Mai bine să merg mai departe. Mai am puțin și ajung acasă. Ce-o să se mai bucure frate-meu, tata, mai puțin, că lui nu-i aduc țigări. Aici trebuia să fie chioșcul de ziare. Dar nu e nici un chioșc aici. Însă aici ar fi trebuit să fie. Oare m-am rătăcit? Mai degrabă a fost și el ras de pe fața pământului. Atunci înseamnă că nu m-am rătăcit. Parcă simt fum de țigară. Vine din stânga. Oare aș putea să vă țigănesc o țigară pentru tatăl meu? Frățioare, îmi dai și mie o țigară? Nu? De ce nu? Pentru că nu e nimeni aici și fumul ăla nu e fum de țigară, ci de cauciuc ars. Plâng. Da. Plâng pentru tatăl meu.

Pentru tata și pentru frate-meu. Pentru soarta noastră nenorocită. Pentru că am ajuns niște cerșetori. Auzi, am mai dat de un nou soldat rus ucis, iar în buzunarul lui am dat și de un pachet de țigări. Ce noroc pe capul lui tata. Ce fericit o să mai fie și el. Tatăl meu și-a ascuns sub pernă o pâine. Are și pistol. În buzunar. Doarme cu pistolul în buzunar ca noi să nu-i furăm pâinea.  O să schimb țigările astea pe o bucată de pâine.

Dar oare o să accepte trocul? Fără doar și poate.

I se adresează șepcii sale.

Știi, eu aș vrea să mă retrag un pic ca să…

Cât el lipsește, se aud răpăituri de gloanțe.

Am revenit. Gata, gata, acum ne putem întoarce acasă. Știi, mie mi s-o făcut dor de ei.

Am ajuns. Dar unde-i cireșul din fața casei mele? În locul lui e un morman de pământ? Dar unde e casa mea? În locul ei e o groapă. Iar pe fundul ei se adună apă, apă roșie. Dar unde e  casa mea? Aici ar fi trebuit să fie casa mea, cu frate-meu și tata așteptându-mă înăuntru. Poate, am greșit drumul. Dar nu aveam cum să greșesc drumul. Poate, e în altă parte. Nu, aici era.  Cum să nu știu eu unde e casa mea?

Și cu ochii închiși aș găsi-o. Tufele de trandafiri au rămas. Întregi. Doar tufele de trandafiri, pe marginea acestei gropi cu apă roșie. Numai noi aveam atâția trandafiri în curte. O curte plină de trandafiri. Bomba aia care a căzut peste casa noastră i-au ucis pe frate-meu și pe tata.

Se târâie în genunchi și pipăie trandafirii care se ițesc de sub dărâmături.

Pe tata și pe frate-meu i-au ucis, iar eu am rămas singur. Completamente singur. Tata și frate-meu sunt morți. Eu nu am să plec nicăieri de aici. Vrei să mă împuște și pe mine? Eu trebuie să-i scot pe tata de sub dărâmături și să-i înmormântez.

Dar nu acum. Acum trebuie să mă ascund undeva. O, apărut și un câine. Acesta e Tarzan al nostru. Tarzan, băiatule, tu ai apărut, tu care ai dispărut în prima zi de război, ai reapărut? Și unde să mă duc acum? Unde? Linia frontului e în spatele meu.

Tarzan, băiatule, iar ai dispărut? Cred că l-o fi nimerit vreo schijă. Să nu mă opresc. Să merg mai repede. Aici se trage. Nu plânge. Nu-i momentul acum să plâng. O să mă ascund în vreun subsol și acolo o să plâng. Uite că am ajuns. Dar…Se pare că nu mai există nici acest subsol. În locul lui, e o nouă groapă. O groapă adâncă. Unde sunt fratele meu și tata? Sub dărâmăturile casei noastre sau sub dărâmăturile subsolului ăsta, unde noi ne ascundeam când cădeau bombele. Vova, tu mai trăiești? Vova?

Aici se împușcă și nu e de stat. Dar oare unde să mă duc ca să nu tragă cineva în mine? Unde? Să mai existe oare vreun asemenea loc pe lumea asta? Oriunde m-aș duce însă acolo nu vor fi frate-meu, tata, mama și surorile mele. Trimițându-mă în oraș, ei mi-au salvat viața. Schimb votcă și țigări pe un tată și pe un frate vii.

P.S. Acest text e o proză și trebuie citit în această cheie.