Dumitru Crudu // O poveste de iubire din anii nouăzeci

În ziua aia de miercuri, când am întâlnit-o pe Jana pe Calea București, eu sufeream ca un câine că Roxana mi-a dat papucii. A văzut că nu am față și m-a întrebat ce am și i-am povestit tot. Mergeam și-i povesteam în timp ce treceam pe lângă frizerii, farmacii, spitale, băcănii, berării, pompe funebre sau măcelării.

- Uite, aici stau eu, mi-a spus Jana, aruncându-și brațul gol în dreapta ei. Vii la o cafea la mine ca să-ți spun eu cine e fata aia de fapt ?

- Vin, am dat din cap bucuros să aflu lucruri, pe care nu le știam despre fata care-mi provoca în acele clipe cea mai mare suferință din lume.

- Nu trebuie să te descalți, mi-a mai spus Jana când am intrat în antreul ei alb și vast și eu m-am bucurat din nou. M-am bucurat că n-o să afle că port ciorapi rupți.

În bucătărie, Jana a fiert un ibric cu cafea turcească, pe care l-a golit în ceștile noastre. Beam și o ascultam cum o veștejea fără milă pe Roxana, cu care a fost într-o vreme în relații foarte bune. Nu-mi venea să cred ce auzeam. Nu-mi venea să cred că băiatul cu care mă schimbase Roxana era nici mai mult nici mai puțin decât iubitul Janei, iar noi amândoi marii păguboși. Nu credeam niciun cuvânt. Mi se părea că minte de îngheață apele, pentru că nu vedeam cum băiatul ăla ar fi putut să umble cu ochelăreasa asta urâtă.

De la cafea am trecut la vin, iar după prima sticlă, când ea și-a scos ochelarii, am înțeles de ce tipul ăla a putut să stea cu ea tocmai trei ani. Fără ochelarii ăia hidoși, părea o altă femeie. O femeie chiar foarte drăguță.

După a doua sticlă de vin, nu-mi mai doream să mai fiu niciodată cu Roxana.

Orele se făcuseră foarte mici și eu nu mai aveam cu ce să merg la cămin.

Când a destupat a treia sticlă de vin, Jana s-a aplecat să ridice dopul rostogolit sub masă și eu am constatat că fundul Janei era chiar mai apetisant decât fundul Roxanei. Între două țigări, a revenit în bucătărie îmbrăcată într-o rochie de seară, cu un decolteu adânc și eu i-am putut vedea sânii: sânii ei spectaculoși. Erau atât de aproape, spre deosebire de sânii Roxanei. Beam vin ca să nu vadă că înghit în sec.

Când am golit și această sticlă, Jana mi-a propus să rămân la ea, iar când mi-a spus asta m-a privit lung în ochi. În spatele ei, prin ușa deschisă a dormitorului, am văzut un pat uriaș, la mijlocul căruia se tăvălea o pernă. Știam ce ar fi putut să se întâmple dacă rămâneam. Ceea ce nu mi s-ar mai fi putut întâmpla niciodată cu Roxana. Ceea ce mi s-a întâmplat și a fost pur și simplu copleșitor.

Dar, pentru asta, ar fi trebuit să-mi scot pantofii. Gândul că Jana – fata asta îmbătător de frumoasă, cu mult mai frumoasă ca Roxana când își scotea hainele de oraș - ar fi putut să-mi vadă ciorapii mei borteliți m-a făcut să mă îndrept îngrozit spre ușă. Dorința de-a o avea pe fata încântătoare fu anulată de teama de a mă face de băcănie în ochii ei. Am plecat, promițându-i că o să mă întorc mâine și chiar voiam să mă întorc mâine, încălțat în niște ciorapi noi și curați.

A doua zi mi-am pus în picioare o pereche de ciorapi noi și curați și într-o plasă, trei sticle de vin. Am sunat la ușa ei îndelung, dar Jana nu mi-a deschis. Nu mi-a deschis nici a treia și nici a patra zi, iar eu mă întorceam în fiecare seară acasă cu cele trei sticle de vin nebăute. În cea de-a cincea zi, am văzut-o strecurându-se în casa ei, de mână cu un asistent de la noi de la facultate.

Când s-au aprins luminile în apartamentul ei, am urcat în fugă scările, agățându-i în mânerul ușii plasa cu cele trei sticle de vin, nedestupate.