Dumitru CRUDU // Oamenii FSB-ului din Chișinău
Băiatul a intrat în parc în crucea nopții. Aleea pe care a coborât era pustie. Nu s-a oprit pe malul lacului și nici pe băncile din fața terenului de fotbal. A părăsit aleea luminată intens și a intrat în bezna unui crâng de peste drum de terenul de tenis, fără să-și scoată ochelarii de soare de pe nas. Și-a ridicat mâna dreaptă spre ochi pentru a se uita cât e ceasul. Acele fosforescente clipeau în dreptul cifrei patru. Luna a dispărut după un cârd de nori întunecați, iar băiatul după un arțar viguros. De acolo unde s-a oprit nu avea cum să-l vadă vreun trecător întârziat prin parc, dacă ar mai fi rămas vreunul la ora aia, dar nu a mai rămas niciunul. Cu toate astea, băiatul s-a uitat roată prin părți, ciulindu-și urechile. Nici țipenie în jurul său și atunci și-a deschis geanta, scoțându-și din ea telefonul mobil. A format un număr și a început să vorbească cu o voce îngroșată.
- Alo, țin să vă anunț că am plasat o bombă în incinta aerogării - o bombă adevărată - eu am pus-o – am furat-o din arsenalul armatei, unde tatăl meu e ofițer - n-o să vă spun numele lui, dar ceea ce vreau să vă spun e că bomba va exploda dintr-o clipă în alta. M-am speriat că vor muri foarte mulți oameni și, de asta, vă telefonez. Dacă nu vreți să salvați viețile unor oameni nevinovați, puteți să nu luați în serios apelul meu. Mie mi s-o făcut milă de ei și regret ce-am făcut. Nu, firește că nu o să vă spun numele meu. N-o să mai fac asta niciodată.
Băiatul a închis apelul și și-a deconectat telefonul. Și-a făcut vânt și l-a aruncat spre tufișurile din fața sa, urmărind cu ochii cum zboară prin aer. În întuneric, părea o grenadă adevărată. Buf, a auzit cum s-a izbit de crengile boschetului și a plecat. A părăsit crângul, revenind pe aleea intens luminată, unde s-a oprit preț de câteva clipe pentru a-și deschide din nou rucsacul, din care a pescuit un alt telefon, și a cules un alt număr.
- Alo, Valentin Victorovici, mă auziți? Sunteți la aeroport? Îmi puteți spune dacă au luat sau nu în serios apelul meu? L-au luat. Evacuează aeroportul. De-ați ști cât mă bucur.
Băiatul vorbea și mergea. Apoi a închis și a sunat pe altcineva.
- Afanasii Afanasievici, m-au crezut și au evacuat aeroportul, vorbea el cu vocea sa naturală, de june, care recent a împlinit optsprezece ani. Valentin Victorovici mi-a spus că toată lumea fuge panicată afară. Ne-am atins scopul. Am băgat frica în ei. Valentin Victorovici o să vă trimită și poze. Chiar acum ne transferați banii? Mulțumesc mult, i-a mai spus el și a închis.
A aruncat și acest telefon într-un coș de gunoi și a părăsit în fugă parcul.
Ochelarii de pe nas și i-a scos doar când a urcat în mașina sa roșie. Dar pe aceștia nu i-a aruncat. I-a băgat într-un buzunar din rucsacul său kaki.
