Dumitru CRUDU // Un moldovean care lupta de partea rușilor s-a predat ucrainenilor

- Lovește, ce mai aștepți, îi strigă soldatul. Da izbește odată, ce mai aștepți atâta?

- Nu pot, îi spuse celălalt soldat și Fazluloh își deschise ochii și îl privi supărat.

- Vrei mai mult?

- Dar nu-i vorba despre asta.

- Zi cât să-ți mai dau?

- Nimic.

- Și atunci ce naiba se întâmplă cu tine?

- Nu pot.

- Nu poți?

- Năimește-l pe altcineva.

- Pe cine?

- Eu de unde să știu.

- Ți-e milă?

- Păi cum să nu-mi fie?

- Da de soldații ucraineni nu ți-e milă?

- Pe ei nu-i cunosc. Pe tine însă te știu foarte bine. Suntem prieteni. Ești singurul meu prieten din toată unitatea asta de imbecili.

- Vrei să spui că, dacă ai avea prieteni și printre ucraineni, nu ai mai trage în ei?

- Nu știu, poate n-aș trage.

- Ai trage, tul-ai împușca și pe taică-tău, de te-ar plăti pentru asta.

- Bă, de tata să nu te iei că îți umflu botul.

- Nu-ți place adevărul.

- Caută-ți un alt fraier.

- Atunci întoarce-mi rublele.

- Bine, bine, hai să mai încercăm o dată.

Fazluloh își desfăcu iar degetele pe blatul rece al parapetului care înconjura clădirea în care era încartiruită unitatea lor. Alături de ei mugea strada.

- Auzi, da zi-mi, tu crezi că ai să rămâi viu după ce am să-ți strivesc degetele?

- O să rămân.

- Da de ce vrei să te schilodesc, mă, de ce?

- Ca să ajung la spital.

- Și cu ce e bun spitalul decât cazarma asta?

- De acolo, nimeni nu o să mai trimită pe front. Cine  armai avea nevoie de un ciung? Cum să mai împușc, cu mâna retezată?

- Nu vrei să mai ucizi ucraineni?

- Nu doar ucraineni, ci oameni, în general.

- De când te-ai făcut așa de umanist.

- Eu tot timpul am fost așa.

- Și atunci cum ai ajuns la pușcărie?

- Dintr-o greșeală.

- Vrei să spui că tu nu ai ucis pe nimeni?

- Pe nimeni.

- Da pe rusul acela cine l-a ucis?

- Nevastă-sa.

- Și cum l-a ucis?

- I-a spart capul cu un topor.

- Da de ce?

- Ca să scape de el. Era un alcoolic agresiv și mârșav.

- Stai, stai, ceva nu înțeleg. Ea l-a ucis, dar pe tine te-au închis. Cum vine asta?

- Înțelegi, Verocica plănuia de mult să scape de el, dar nu știa cum. În ziua aia a cumpărat o ladă de votcă și m-a chemat și pe mine la ei.

- Și tu ai mers?

- Da, pentru că îmi plăcea de Verocica.

- Dar ei de tine?

- Și ei îi plăcea.Vindea ca și mine la piață, și uneori ne-o puneam la ea acasă, când Vova se făcea turtă. Se îmbătase și în ziua aia, dar se trezi când Vera a început să geamă sub mine. El veni cu un topor spre noi. Vera a sărit din pat și a alergat spre el. Sau el rămânea viu, sau noi. Vova, bărbatu-său, s-a împiedicat de masă și s-a înșirat pe podeaua scorojită. Ea l-a ucis cu toporul cu care el ar fi vrut să ne ucidă, dar vina a aruncat-o pe mine, iar eu nu am negat asta și m-au băgat la mititica pe toată viața.

-  Iar tătuca te-a scos de-a colo, oare asta nu te bucură?

- Nu. Mai bine era după gratii.

- Și ciung fiind, oare nu crezi că te vor băga înapoi la pârnaie?

- Să mă bage. Mai bine e acolo decât în iadul ăsta de sub Pokrovsk. Auzi, tu tragi o dată sau nu?Eu de ce te-am plătit, ca să mă ții de vorbă?

Nicolae își făcu vânt cu ciocanul și îl lovi din toată puterea pe Fazluloh peste degete, făcându-i-le pilaf. Urlând, tânărul se prăbuși la pământ, fără cunoștință. Auzindu-i urletele, soldații s-au năpustit ca viespile afară din cazarmă, în frunte cu maiorul Zverev. Nicolae se tupilă după zid și dispăru în grădina de vizavi, casă nu fie prins. Iar de acolo fugi spre pozițiile ucrainenilor, cu mâinile însus. Se predă. Fără  să știe, fugi și cu ciocanul cu care i-a strivit mâna bietului Fazluloh.