Dumitru CRUDU // Un soldat rus a fost împușcat de comandantul său din cauză că a refuzat să omoare copii ucraineni

În timpul acelui atac asupra satului Medveja, comandantul Bezserdecinâi venea în urma soldaților săi cu mitraliera la ochi, impunându-i să înainteze. Vasiliev îi simțea răsuflarea pârjolitoare în ceafă. Asediau grădinița din rărunchii satului, în care se baricadaseră soldații ucraineni. Înconjuraseră clădirea ca nimeni să nu poată scăpa viu. Vasiliev izbea cu patul mitralierei în ușa de la intrare, încuiată sau zăvorâtă pe dinăuintru. Ceilalți spărgeau ferestrele cu țevile automatelor. Vasiliev nu înțelegea de ce soldații ucraineni nu ripostau. Lipsa lor de reacție i se părea și mai înfricoșătoare. De rău augur. Prevestea o mușcătură fatală de șarpe veninos. Nu putea înțelegea însă de unde i-ar putea ataca și când, dar îi era clar că asta se va întâmpla cât ai clipi din gene. Grădinița aia se afla în plămânii unui parc carbonizat, bombardat de artileriștii lor înainte ca ei să pătrundă în Medveja. Băncile și copacii fumegau înspăimântător, anunțând răzbunarea ucrainenilor.

Ușa cedă și se prăbuși pe podeaua de beton din hol și ei au intrat buluc în clădire, împușcând în stângă și în dreapta. Ultimul a intrat Bezserdecinâi. Toate sălile pe care le devastau erau pustii. Au spart ușa unui dormitor încuiat, plin cu zeci de paturi minuscule, sub care nu se puteau ascunde soldații ucraineni. Trebuia să fii dus cu pluta, ca să crezi una cu asta. Totuși Bezserdecinâi le-a ordonat să răstoarne toate paturile.

Lui Vasiliev îi era limpede că soldații ucraineni nu s-au baricadat niciodată în grădinița aia, dar altceva credea Bezserdecinâi, care-i mâna din subsol în pod, iar de acolo în fântâna din curte, unde i-au și găsit tremurând ca iarba pe cinci copii și pe educatoarea lor. Când i-au văzut, toți copiii ăia s-au ascuns în spatele femeii. Bezserdecinâi le-a strigat să-i ia pe toți în cătare și ei s-au suit pe colacul fântânii unul lângă altul cu mitralierele la ochi. La fiecare copil reveneau patru soldați.

- Foc, urlă Bezserdecinâi.

- Poc-poc-poc, făceau mitralierele din stânga.

- Țac-țac-țac, țac, le țineau hangul cele din dreapta.

- Mamă, mamă, implorau fetele ca din gură de șarpe.

- Tată, strigau băieții cu voci de vată.

- Ajutor, strigau și fetele și băieții la unison. Apoi strigătele lor au amuțit, dar nu și țăcănitul mitralierelor. Soldații continuau să mai tragă, ochindu-i în cap și în inimă, cu toate că ei demult au căzut grămadă unul peste altul, formând un morman inert de cadavre. În curând, o baltă de sânge îi acoperi în păr.

De când începu execuția, Vasiliev și-a descărcat toate gloanțele în înaltul cerului și asta văzu Bezserdecinâi, care pe tot parcursul acestei canonade a fost doar cu ochii pe el. Și-a îndreptat mitraliera spre el, golindu-și toată magazia în trupul lui lung și deșirat. Primii i-au căzut în fântână ochelarii cu ramă roșie. Iar din urma lor și el, împins de zecile de gloanțe, care-i se împlântau în spate și în ceafă. În a doua secundă îl înghiți balta de sânge.

Bezserdecinâi orodonă încetarea focului.

Nota AUTORULUI: Acest text este o proză și trebuie citit în această cheie.