Finlanda și Polonia susțin consolidarea politicii de descurajare și apărare a NATO în fața Rusiei


'Este fundamental să întărim capacitatea de descurajare și apărare a NATO în fața Rusiei, care reprezintă o amenințare pe termen lung. O eventuală pace sau un armistițiu în Ucraina nu înseamnă că putem să ne relaxăm', a declarat Alexander Stubb într-o conferință de presă în timpul vizitei președintelui polonez Karol Nawrocki în Finlanda, informează EFE, citată de Agerpres.
Potrivit președintelui finlandez, mediul de securitate din Europa va rămâne complex și impredictibil nu doar în următorii ani, ci și în următoarele decenii, motiv pentru care a îndemnat celelalte țări europene să investească mai mult în apărare, așa cum au făcut deja Finlanda și Polonia.
Președintele polonez a mers mai departe și a asigurat că invazia Rusiei în Ucraina arată că nu se poate avea încredere în intențiile președintelui rus, Vladimir Putin, nici în ceea ce privește Ucraina, și nici în ceea ce privește restul continentului european.
'Credem că Putin este dispus să invadeze și alte țări și, din acest motiv, ne dezvoltăm forțele armate și ne consolidăm alianțele și relațiile cu aliații noștri', a spus Nawrocki, care a reamintit că Polonia alocă în prezent 4,7% din PIB pentru cheltuieli destinate apărării.
În opinia sa, Polonia și Finlanda cunosc foarte bine, din motive istorice, 'spiritul rus' al președintelui Vladimir Putin, pe care l-a numit 'dictator'.
În plus, el a afirmat că decizia Statelor Unite de a menține trupe în Polonia, exprimată personal de președintele american, Donald Trump, în timpul recentei vizite a președintelui Nawrocki la Washington, este 'o veste bună pentru toată regiunea Europei Centrale și pentru țările baltice și nordice'.
Nawrocki și Stubb, care au o relație strânsă cu președintele american, au fost de acord, de asemenea, că președintele american Donald Trump este singurul lider occidental care îl poate forța pe președintele Putin să inițieze negocieri de pace cu Ucraina.
Cei doi șefi de stat și-au exprimat, de asemenea, susținerea pentru creșterea presiunii prin aprobarea de noi sancțiuni împotriva Moscovei și a țărilor care cumpără petrol și gaz din Rusia, de preferat în coordonare cu SUA.
'Trebuie să folosim toate crosele din geanta de golf când vine vorba de a exercita presiune asupra economiei ruse și, în mod evident, a opri achiziția de petrol și gaz din Rusia este o modalitate de a face acest lucru', a afirmat Stubb, folosind drept exemplu pentru a-și ilustra punctul de vedere pasiunea sa pentru golf, pe care o împărtășește cu președintele american Donald Trump.
.png)
.png)