Igor Grosu îndeamnă moldovenii cu cetățenia română să iasă la vot pe 1 decembrie: Viitorul Moldovei depinde de calea pe care o alege România
„Pe 1 decembrie, românii de pretutindeni, dar și prietenii României, sărbătoresc Ziua României. La mulți ani tuturor românilor. În acest an, ziua de 1 decembrie are un rol mai deosebit. Românii își vor alege parlamentarii care vor duce România înainte. Este un exercițiu important. De aceea, vin cu un apel repetat către toți moldovenii cu cetățenia română, să ieșim într-un număr cât mai mare și să apărăm viitorul României”, a declarat el.
Potrivit lui, moldovenii trebuie să demonstreze în această duminică, precum și pe 8 decembrie, când va avea loc turul II al alegerilor prezidențiale, că pașaportul românesc nu este doar un beneficiu, dar și responsabilitate.
„Viitorul Moldovei depinde de calea pe care o alege România. Astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de o Românie puternică. La mulți ani, România!”, a adăugat el.
Amintim că în R.Moldova vor fi deschise 59 de secții de votare destinate moldovenilor cu cetățenia română care doresc să-și exercite dreptul de vot în cadrul alegerilor parlamentare. Acestea vor activa în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie.