Israelul efectuează lovituri de amploare în întreaga Fâşie Gaza, cel puţin 220 de persoane ucise

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Armata israeliană (IDF) şi Agenţia de Securitate Internă (Shin Bet) au anunţat, în primele ore ale dimineţii de marţi, că efectuează „lovituri de amploare” împotriva Hamas în Fâşia Gaza, în timp ce negocierile pentru o a doua etapă a încetării focului sunt în impas, relatează AFP şi Reuters.
18.3.2025 7:54
18.3.2025 7:54
Deschide md
Externe

Cel puţin 220 de persoane au fost ucise, a declarat Ministerul Sănătăţii condus de Hamas, potrivit BBC și News.ro.

Unul dintre cei care ar fi fost ucişi a fost Mahmoud Abu Wafah, cel mai înalt oficial de securitate Hamas din Gaza. Dar mulţi civili, inclusiv copii, au fost de asemenea prinşi în atac.

Acesta este cel mai mare val de lovituri aeriene în Gaza de la încetarea focului, care a început la 19 ianuarie. Discuţiile pentru prelungirea încetării focului în Gaza nu au ajuns la un acord.

Armata israeliană a declarat că a lovit ţinte din Gaza marţi dimineaţă, punând astfel capăt blocajului care se înregistra de câteva săptămâni în chestiunea extinderii încetării focului care a oprit luptele în ianuarie. Oficialii ministerului palestinian al sănătăţii susţin că sunt cel puţin 100 de morţi, mulţi dintre ei copii, potrivit Reuters.

Au fost raportate lovituri în mai multe locaţii, inclusiv în nordul Fâşiei Gaza, în oraşul Gaza şi în Deir al-Balah, Khan Younis şi Rafah,  adică în centrul şi sudul Fâşiei Gaza.

Armata israeliană, care a declarat că a lovit zeci de ţinte, a avertizat că atacurile vor continua atât timp cât va fi necesar şi se vor extinde dincolo de loviturile aeriene.

Atacurile au avut o amploare mult mai mare decât seria obişnuită de lovituri cu drone pe care armata israeliană a declarat că le-a efectuat împotriva unor persoane sau grupuri mici de militanţi suspecţi şi urmează unor săptămâni de eforturi eşuate de a conveni asupra unei prelungiri a armistiţiului încheiat la 19 ianuarie.

Hamas a declarat că Israelul a anulat de facto acordul de încetare a focului, lăsând incertă soarta a 59 de ostatici încă reţinuţi în Gaza.

Biroul premierului israelian Benjamin Netanyahu a acuzat Hamas pentru „refuzul repetat de a elibera ostaticii” şi pentru respingerea propunerilor emisarului preşedintelui american Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff.

„Israelul va acţiona, de acum înainte, împotriva Hamas cu o forţă militară din ce în ce mai mare”, se arată într-un comunicat.

La Washington, un purtător de cuvânt al Casei Albe a confirmat că Israelul s-a consultat cu administraţia americană înainte de a efectua loviturile, care, potrivit armatei, au vizat comandanţi de nivel mediu şi oficiali din conducerea Hamas, precum şi infrastructuri aparţinând grupului militant.

Echipe de negociere din Israel şi Hamas s-au aflat la Doha, în timp ce mediatori din Egipt şi Qatar încercau să reducă diferendele dintre cele două părţi după încheierea unei faze iniţiale a încetării focului, în urma căreia 33 de ostatici israelieni şi cinci thailandezi au fost predaţi de grupuri militante din Gaza în schimbul a aproximativ 2.000 de deţinuţi palestinieni.

Fiecare parte a acuzat-o pe cealaltă că nu a respectat termenii acordului de încetare a focului din ianuarie, iar pe parcursul primei faze au existat mai multe probleme. Până acum, însă, fusese evitată o reluare completă a luptelor.

Israelul a blocat intrarea ajutoarelor în Gaza şi a ameninţat în numeroase rânduri că va relua luptele dacă Hamas nu va accepta să predea ostaticii pe care încă îi deţine.

Armata nu a furnizat detalii cu privire la loviturile efectuate în primele ore ale zilei de marţi, însă autorităţile sanitare palestiniene şi martorii contactaţi de Reuters au raportat pagube în numeroase zone din Gaza, unde sute de mii de oameni trăiesc în adăposturi improvizate sau în clădiri avariate.

O mare parte din Gaza se află acum în ruine după 15 luni de lupte, care au izbucnit la 7 octombrie 2023, când mii de oameni înarmaţi conduşi de Hamas au atacat comunităţile israeliene din preajma Fâşiei Gaza, ucigând aproximativ 1.200 de persoane, potrivit bilanţului israelian, şi răpind 251 de ostatici pe care i-au dus în Gaza.

Campania israeliană de răspuns a ucis peste 48.000 de persoane, potrivit autorităţilor sanitare palestiniene, şi a distrus o mare parte din locuinţele şi infrastructura din enclavă, inclusiv sistemul spitalicesc.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md