Iulian Chifu // Cum a ales Putin să nu-și apere țara. Ambițiile personale și cucerirea Donețkului mai importante decât viața rușilor

Acțiunea ucraineană din regiunea rusă Kursk a dobândit nu numai durată, relevanță operativă și impact masiv în Rusia, ci a obligat la o regândire și retrasare a priorităților. Astfel, a fost expusă ierarhia de valori a lui Putin care începe cu propria persoană, cu dictatura personală și stabilitatea sa în funcție, continuă cu propriul său regim și cercurile de apropiați loiali - dintre care trebuie să sacrifice regulat câte unul pentru a-l face vinovat de propria neîndeplinire a atribuțiilor de președinte, acum chiar în domeniul securității, apărării, păcii, menținerii teritoriului național. În al treilea rând, se află ocuparea Ucrainei și cucerirea deplină măcar a regiunii Donețk, cea mai aproape de a fi complet ocupată din cele 4 pe care Rusia le-a anexat constituțional și pe hârtie. Sacrificată este azi Rusia și rușii, apărarea propriului teritoriu. Fapt care dă dureri de cap elitei, creează nesiguranță și frică la nivelul rușilor obișnuiți și stârnește nemulțumire generală ce se poate transpune oricând în reacții neanticipate de contestare din interior a lui Vladimir Putin.

Ignorarea realității: ceea ce vedeți la Kursk nu există!

La 6 august a început incursiunea temerară a Ucrainei în Rusia, în regiunea Kursk. Fără avertisment, fără să fi putut intercepta date, partea rusă s-a trezit cu incredibilul și de neimaginatul: Ucraina, stat aflat în defensivă pe front, în Est și Sud, a preluat brusc inițiativa și a alocat cele mai importante și bine pregătite forțe ale sale, împreună cu cele mai noi și valoroase capabilități primite din Occident, atacului în regiunea rusă Kursk. Chiar pe teritoriul Rusiei. În seara de marți, 20 august, șeful armatei ucrainene, Alexandr Sîrski, a anunțat că forțele ucrainene controlează peste 1300 km pătrați, peste 93 de localități și că ofensiva continuă în regiune, dar și în zona râului Seym din vestul zonei deja ocupate, la frontiera cu Ucraina, după ce au fost aruncate în aer trei poduri și podurile de pontoane construite de ruși de cel puțin de trei ori, blocând accesul cu muniție și logistică forțelor blocate și gata de a fi înconjurate în regiune.

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat obiectivele publice vizate de Ucraina în această operațiune cam în același timp: crearea unei zone tampon pentru a preveni atacurile transfrontaliere ale forțelor ruse în Ucraina și zona Sumî adiacentă, subminarea economiei ruse și distrugerea a cât mai mult posibil din potențialul de război și de forțele ruse, inclusiv luând cât mai mulți prizonieri pentru schimburi ulterioare. Desigur, valoarea de întrebuințare a acțiunii curajoase a Ucrainei e mult mai extinsă și vizează sublinierea faptului că liniile roșii ale lui Putin nu există și nu pot fi respectate, precum pătrunderea forțelor străine pe teritoriul național, că utilizarea armei nucleare într-un război regional care-i afectează interesul național e doar o prevedere din Doctrina militară, pe care Rusia nu-și permite să o aplice, l-a expus pe Putin drept impotent în a-și îndeplini responsabilitățile ca președinte și că fuge de răspundere și a adus și mai aproape războiul pe teritoriul Rusiei, pentru a crea presiuni maxime asupra Kremlinului.

Și presiunile au început să apară imediat: Rusia a demonstrat că nu e capabilă să răspundă la o asemenea criză: nu numai că nu a prevenit incursiunea, dar nu a putut să o stopeze, nu a putut să o respingă și a și pierdut cam toate forțele din regiune, majoritatea conscripți – cărora Putin le promisese că nu vor fi folosiți în război cât timp nu sunt pregătiți, deși erau constrânși ulterior, imediat după încheierea serviciului militar obligatoriu, să semneze contracte de soldați profesioniști, la terminarea ciclului. Peste 200.000 de strămutați intern au luat contact dur cu realitățile războiului, ascunse de Putin, și ei și rudele lor, împreună cu întreaga societate rusă, nu au mai putut nega efectele aventurii lui Putin în Ucraina spre a cuceri noi teritorii și a le alipi Rusiei: pierderea controlului propriului stat, a teritoriului și a oamenilor, a militarilor și echipamentului.

Rusia a încercat să răspundă fără a implica situația de pe frontul din Est, acolo unde miza este ca măcar să marcheze o victorie, cucerirea deplină a măcar unei regiuni, Donețk-ul, dintre cele 4 anexate după pseudo-referendumuri, pe lângă Crimeea. Chiar dacă costă mii de morți și enorm de multe rezerve, Putin a insistat să mențină operațiunea și a retras doar un număr restrâns de forțe din unități disparate din est și sudul Ucrainei, alături de trupe din Kaliningrad, de la frontiera cu Finlanda sau recrutând trupe din rezervele pentru Donețk, bătălia de la Pokrovsk și Ceasâv Yar și mai departe. Rezultatul a fost trupe slab pregătite, neintegrate, cu comandamente suprapuse, conduse de către FSB ca operațiune anti-teroristă și de urgențele civile, care gestionează crizele, și nu o operațiune militară în sine pentru recuperarea teritoriului.

Trei au fost motivele lui Putin: mai întâi ierarhia sa proprie de valori, în care cucerirea Donețkului până la pauza operațională a avansului odată cu venirea toamnei și a ploilor este obligatorie, pentru a avea o victorie; apoi pentru că Ucraina și Kievul au făcut acțiunea tocmai pentru a-l obliga să slăbească presiunea în est și avansul său; în al treilea rând pentru că obiectivul său cel mai important este propriul scaun, propria putere și instrumente, motiv pentru care acțiunea din Kursk nu trebuie să-l aibă pe Președinte drept responsabil, ci responsabili militari și civili locali, care nu au prevenit incursiunea, ministrul urgențelor civile și șeful FSB, care sunt desemnați să recupereze teritoriul, pentru că nu ar fi vorba despre o misiune militară de apărare a teritoriului, acolo unde responsabilitatea îi revine. În plus, Putin a ales, după primele recunoașteri ale problemei, să transmită că nimic nu s-a întâmplat: ceea ce vedeți în Kursk nu există!

Conflictul de valori: Putin, în primul rând, ocuparea Ucrainei nu apărarea propriului teritoriu, pentru a nu-i da satisfacție lui Zelenski

Desigur, ierarhia proprie unui dictator unipersonal a valorilor – care subordonează obiectivele autocrației putiniste de până în februarie 2022 – face ca acest demers să fie cel puțin straniu, în orice caz imposibil pentru propaganda Kremlinului. A fost nevoie de aproape 10 zile pentru ca specialiștii săi să pună la punct o formulă de reacție care să-l salveze cât de cât pe Putin în fața lipsei dorinței sale de a-i apăra pe ruși și Rusia și de la a aloca toate resursele necesare pentru a elibera teritoriul Rusiei. Ambițiile sale și dorința de a se menține la putere au fost mai importante decât viața rușilor obișnuiți și chiar de exhibarea publică a slăbiciunilor sale și a faptului că Țarul este gol!

Dacă la 6 august a început incursiunea, la 7 august, Putin a vorbit despre acțiunile Ucrainei ca despre “o mare provocare”, a cerut celor de față, subordonații săi, desemnați să se ocupe de acțiunea anti-teroristă și de rezolvarea crizei - să-i împingă pe ucraineni în afara teritoriului. O premieră egală cu recunoașterea acțiunii lor temerare și a inimaginabilului: Ucraina a ocupat teritorii ale Rusiei. Mai mult, Putin a vorbit despre această temă mai puțin de 5 minute, trecând la alte teme tocmai pentru a sublinia că nu incursiunea în Kursk a Ucrainei a determinat ședința de urgență și că Rusia are multe alte probleme, asta fiind una marginală, printre multe altele.

A mai urmat ședința de urgență de la 12 august, când gluma se îngroșase și ucrainenii ocupaseră deja suficient teritoriu pentru a demonstra că e o criză de durată. Putin a cerut ca forțele ruse desemnate să “împingă inamicul afară din țară”, acuzând Occidentul că e vinovat și că forțele Ucrainene vor primi răspunsul meritat. După aceea nu a mai discutat despre Kursk de atunci: nu există, nu se întâmplă, a desemnat responsabilii să rezolve problema, are altceva mai important de făcut, nu e responsabilitatea sa. Teoria de comunicare publică o fi fost bună, mai ales susținută de propaganda și controlul cvasi-total pe care-l are Rusia asupra populației, dar această abordare nu a fost deloc primită bine de către ruși.

Putin s-a distanțat, deci, de situațiile critice și instituțiile implicate, susținând și amplificând faptul că e o chestiune ce nu are de a face cu apărarea teritoriului, cu forțele armate sau cu atribuțiile sale. Că nici măcar nu sunt așa de importante, el intrând într-o perioadă de activități banale, uzuale, formale sau de-a dreptul frivole, fără nici un apropo sau referire la Kursk și incursiunea ucraineană. A avut grijă să reducă tensiunea și vizibilitata problemei Kursk, respectiv seriozitatea subiectului și relevanței sale. A avut grijă să decupeze foarte clar faptul că nu e responsabilitatea sa privind situația – ciudat pentru o dictatură unipersonală și o verticală a puterii instituită, care face ca toată puterea să fie centralizată și concentrată în mâinile sale, dar responsabilitatea este distribuită după bunul său plac, numai la el nu. Astfel, a evitat orice răspundere și are posibilitatea de a tăia capete și de a le oferi publicului la momentul potrivit fără a fi vorba despre poziția sa în discuție. Modelul Țarului Bun contra Boierilor Răi e menținut ca referențial și în această criză.

De aceea, propagandiștii regimului au primit instrucțiuni, după faza de șoc și abordările individuale improvizate, prin care să pregătească populația privind o criză de durată la Kursk: e vorba despre o acțiune ucraineană, de ocuparea teritoriului, semnificația trebuie redusă și trimisă în derizoriu, deci ucrainenii nu au rezolvat nimic cu asta, vor pierde și vor fi alungați din regiune, asta e sigur, dar va mai dura până spre câteva luni bune. Ocupația temporară e un preț tactic pentru a fi atinse obiective strategice relevante în Estul Ucrainei, un cost nesemnificativ și pe care-l poate asuma Rusia pentru a-și impune propriile obiective și termene, nu pentru a juca pe mâna ucrainenilor, pe inițiativa lor.

De asemenea, tot ceea ce ținea de acțiunea bruscă, surprinzătoare, temerară, de șoc sau pericolul pus de incursiunea ucraineană a fost șters din prezentările oficioase, sunt banalizate și trimise în derizoriu, minimizate și bagatelizate, în plus nu prezintă nici un pericol, nu se pot eterniza, e o acțiune temporară și nerelevantă. Mai mult, e, într-o oarecare măsură premeditată sau acceptată, fiind luată în calcul în ecuația generală a operațiunii anti-teroriste cum numesc rușii ocuparea deplină a Ucrainei.

Este o decizie gândită să lase regiunea ocupată de către ucraineni, să le epuizeze resursele, să nu aibă rezerve pentru frontul estic. E normal, e anticipat iar avantajul rezultat e mult mai important în Donețk, în Estul Ucrainei, în “noile teritorii” ale Rusiei. În plus, chiar președintele își continua programul oficial obișnuit, în timp ce întregul impact este interpretat în cheie pozitivă: mobilizarea regiunilor în sprijinul strămutaților intern, cedarea unor sume de bani, inclusiv plata unei zile de muncă în unele regiuni – voluntară dar constrânsă de autoritate – recrutarea de noi voluntari și autorizarea conscripților să lupte în Ucraina. Ba chiar s-a discutat și despre perspectiva unei noi mobilizări generale pentru efortul de pe front.

Nemulțumire, anxietate, percepție de război și criză acută: rușii nu mai au ce aștepta de la Putin – Tătucul s-a epuizat

Desigur această acțiune propagandistică a venit cu numeroase efecte secundare majore. Un sondaj realizat de către Fundația pentru Opinia Publică a Rusiei(FOM), organism de stat, a arătat faptul că nivelul de anxietate al populației, nemulțumirea, frica, lipsa de încredere în Tătucul care nu mai ajută rușii a crescut brusc dincolo de nivelul insurecției Wagner din iulie 2023. Și aceasta a durat doar o zi, iar Prigojin a revenit în discuții și în mediile din preajma lui Putin până la execuția sa cu bomba amplasată în avionul cu care zbura la Sankt Petersburg. Or acum incursiunea durează deja de mai bine de 2 săptămâni și amenință să fie de durată. Anxietatea a crescut brusc de la 6 la 45% din populația Rusiei și e predominantă la nivelul multor comunități în zona europeană a Rusiei. Speranța este că nu durează mult și lumea se obișnuiește cu asta, după momentul de șoc.

Un alt subiect dificil venit cu actuala tactică a diminuării relevanței și a impactului incursiunii ucrainene, a fost sentimentul de abandonare de către Putin, dar și percepția că rușii nu mai pot aștepta nimic de la Putin. Se mai adaugă aici și absența sa din discuția despre Kursk și absența preocupărilor publice despre ceea ce se întâmplă în regiune. În plus, au apărut imagini cu construcția de buncăre din beton în orașul Kursk și săparea de tranșee de apărare dincolo de Kursk, deci o pregătire pentru a pierde mult mai mult din regiune, nicidecum o formulă de rezistență clară și decisă care oprește incursiunea și eliberează teritoriul. Ucraina este evident în avans, în ofensivă, preluând inițiativa pe front, fapt care înfiorează populația.

Noua realitate impusă de comunicarea privind ocuparea regiunii Kursk pentru o perioadă lungă, la care Rusia trebuie să se adapteze, a fost lesne interpretată prin prisma creșterii oboselii rușilor și a modului negativ în care privesc pretinsa “operațiune militară specială” declanșată de Putin în Ucraina. Întrebarea e pe buzele tuturor: de ce Putin nu a adus trupele ruse să apere teritoriul, să apere Rusia, Mama Rusie, și le ține ca să câștige noi teritorii ipotetice din Ucraina? Mai mult, răspunsul implicit, care s-a impus, este faptul că Putin nu mai poate să-și apere țara, iar epuizarea ofensivei din Estul Ucrainei se repercutează și asupra apărării banale a teritoriului rus, a vieții fiecărui cetățean rus.

Erodarea, oboseala și epuizarea trupelor ruse în ofensivă: pierderea inițiativei

Peste toate, această propagandă și forcingul pentru ca să fie acceptată o nouă mobilizare, respectiv ca tinerii concripți să lupte pe front, măcar în apărarea și eliberarea propriei patrii, face ca mamele și rudele celor care fac armata la termen să înceapă o presiune imensă asupra Kremlinului, nu atât pentru stoparea implicării celor foarte tineri și nepregătiți pe front, cât pentru aducerea acasă a celor luați prizonieri.

Gândirea Kremlinului este că, după șoc, populația a început să se adapteze la noua realitate, unii mai protestează dar, în mare, populația e obedientă și sub control, deci va funcționa în noile condiții, cu noua realitate. Apoi centrele regionale nu au fost afectate – Kursk, Belgorod – chiar dacă e supărător și complicat ca ucrainenii să fi intrat fără probleme pe teritoriul rus și să ia atâtea sate și localități sub control. Dar de la un eveniment neplăcut la o catastrofă existențială e un drum lung, iar rușii știu să îndure. Totuși acest pariu care a mers în al Doilea Război Mondial s-ar putea să nu mai meargă acum.

Un alt subiect complicat, care s-a adăugat problemelor din Kursk – chiar dacă nu a fost premeditat de către partea ucraineană – l-a constituit perspectiva alegerilor de guvernator în regiunea Kursk. Alexei Smirnov este interimar, alegerile erau programate să înceapă la 28 august și să se încheie la început de septembrie. Autoritățile ruse au avut o dificultate în a le anula, pentru că ar fi transmis ideea că regiunea a fost deja cucerită, abandonată, predată ucrainenilor. S-a pus problema înlocuirii interimare a lui Smirnov cu un alt personaj mai adecvat momentului unei regiuni parțial ocupate. În orice caz, alegerile municipale și locale au fost anulate. Dar cele pentru guvernator au rămas valabile, la termen.

Desigur, rușii nu au stat pe loc, ci au început să-și activeze și conservele și canalele de propagandă din Occident, pentru a genera formule diverse de presiune asupra Ucrainei pentru a înceta operațiunea, a-i diminua forța și impactul, pentru a obține critici la adresa lui Zelenski și Sîrski. Au început să curgă narațiunile vizând faptul că ucrainenii au făcut prostia de capul lor, că au utilizat nepermis armamentul occidental, că Rusia ar putea lovi capitalele statelor care au echipamente sau ajută Ucraina, inclusiv nuclear, că Ucraina a făcut o greșeală majoră, că va pierde în Est din cauza asta.

Sosirea știrilor privind înjumătățirea ajutorului german a făcut epocă și a fost amplificat cât s-a putut și legat de acțiunea în Kursk, alături de dezbaterea dacă nu cumva Ucraina a depășit liniile roșii, dreptul internațional, intrând în Rusia. Celebra dispută privind linii roșii ale lumii bazate pe reguli versus cerințele operaționale ale unei situații militare nepotrivite au umplut zona de analiză din mai toate publicațiile lumii. Ca și zvonurile privind sacrificarea ritualică a șefului Statului Major General, Valeri Gherasimov, pentru a bloca ascensiunea fie și cu gândul, către o responsabilitate a lui Putin.

Efectele secundare ale invaziei ucrainene

Dar invazia ucraineană a creat efecte secundare în multiple alte domenii, mai apropiate sau nu de această întâmplare din Kursk, care au devenit serioase și amenință să afecteze mersul războiului. Astfel, mai întâi chiar la nivelul propagandei, au început să apară date și narațiuni care se contrazic reciproc și-și scad reciproc credibilitatea. Mai întâi, Rusia susține că nu luptă cu Ucraina ci cu NATO, pentru că statele aliate dau armamente, ba chiar soldați – SUA, Marea Britanie și Polonia au fost implicate prin serviciile lor de informații - ba chiar s-ar fi auzit vorbindu-se poloneză în regiunea Kursk. Această narațiune că mă lupt cu vestul cu NATO, nu cu Ucraina acoperă umilința de a fi subiectul înfrângerilor în fața armatei ucrainene. În același timp, propagandițtii ruși au vorbit întotdeauna de faptul că Rusia nu poate învinge NATO convențional, dar sunt o mare putere și pot utiliza oricând arma nucleară.

Pe aceeași linie, narațiunile promovate până astăzi au trecut de la căderea Kievului în 11 minute și a Ucrainei în 3 zile la predicțiile actuale că Ucraina va fi subjugată pe deplin în 30-40 de ani, deci trebuie pregătit cu răbdare un efort de război pe termen lung. Suma acestor contradicții s-a accentuat, mai ales după Kursk, când a fost acceptată și discutată invazia, așteptându-se replica Rusiei, apoi s-a trecut la acceptarea noii realități a ocupației pentru luni bune.

Ca efect al acestor viraje, propaganda contradictorie a făcut ca propagandiștii să-și piardă audiența captivă. Potrivit propriilor declarații, doar 30-40% din audiență cred în ceea ce spune mass media de stat, și chiar aici audiența a scăzut dramatic, fiind alcătuită astăzi de oameni de vârstă medie cu educație precară și fără spirit critic și pensionari ai epocii sovietice, care au emoțional atașament față de Rusia imperială. Mai grav, nici una dintre promisiunile lui Putin sau ale propagandiștilor nu s-a adeverit, narațiunile au fost revizuite pas cu pas, au apărut noi contradicții și lipsa totală de credibilitate, încât instrumentul acesta a fost pierdut sau epuizat pe deplin după Kursk.

Cam același lucru s-a petrecut cu retorica nucleară, dar și cu prevederile documentelor ce implică această componentă ca formă ultimă, de rezervă, pentru apărare. Propagandiștii au recunoscut nu o dată că retorica nucleară are drept scop înfricoșarea publicului occidental și reasigurarea propriului public că există o armă supremă cu care se pot apăra sau distruge inamicul, la o adică. Presiunea față de Occident pentru a nu mai susține Ucraina a fost un alt element pentru care a fost utilizată pe larg și foarte ferm retorica nucleară. Nu în ultimul rând, rușii au primit o asigurare deplină a faptului că nu pot fi înfrânți niciodată. Kursk a dovedit contrarul.

Și aici propaganda și falsurile introduse au creat probleme majore. Temele de bază ale comunicării au fost că Ucraina dorește să cucerească și să arunce în aer Centrala Nucleară de la Kursk. Apoi că ucrainenii comit atrocități împotriva civililor – nu s-a prea potrivit cu dezarmarea polițiștilor și trimiterea lor acasă. Apoi că Ucraina e de vină pentru tot, firește: naziștii ucraineni au atacat Rusia. Apoi că nu sunt singuri, ci susținuți de occidentali. Desigur, nici una dintre narațiuni nu explică de ce o parte a Rusiei e ocupată de Ucraina și Rusia nu-și aduce forțele acasă să se apere și să o elibereze, ci le ține departe, pe front, pe teritoriul Ucrainei; apoi nu explică cum de există obsesia Vestului pentru Kremlin, că Rusia pierde pe propriul teritoriu, dar trupele NATO nu au intrat niciodată în discuție, nu ocupă Kaliningradul sau nu pătrund prin Norvegia, Suedia sau Finlanda în Rusia, ba din contra, de acolo pot fi mutate trupe în Kursk pentru că nu amenință nimeni acele teritorii.

Lipsa resurselor de oameni de pe teren, după tocătorul de carne din Estul Ucrainei pentru o ambiție prostească, bazată pe strategia războiului de uzură care mănâncă mii de morți la fiecare kilometru prin care impinge ucrainenii înapoi, face ca mobilizarea și utilizarea conscripților să fie rediscutată astăzi. O mobilizare generală până la sfârșitul anului ar pune economia Rusiei pe butuci, iar injecția de bani din ultimele rezerve financiare nu vor mai ajuta odată ce și ultimele rămășițe ale forței de muncă existente, cât de cât pregătite, vor dispărea pe front. Iar utilizarea conscripților a creat deja cea mai importantă problemă politică a lui Putin numai prin dezbatere și testarea ideii, darămite dacă s-ar și aplica efectiv. Rusia a intrat astfel într-un șah etern, ca efect secundar al invaziei Ucrainei în Kursk.

Acțiunile Ucrainei pe frontul războiului informațional: expunerea rușilor la consecințele războiului

Putin a adus deja războiul la ușa fiecărui cetățean rus. Mobilizarea numită parțială a fost un prim pas. Apoi mobilizările acoperite și forțate au urmat același ciclu. Reîntoarcerea morților și răniților, dar mai ales a foștilor pușcăriași iertați de pe front a venit cu costuri majore pentru societatea rusă. Li se mai adaugă penuria de produse odată cu sancțiunile, blocajele călătoriilor de orice fel, suspiciunea generală și mai ales inflația și costurile vieții de zi cu zi.

Dar războiul este prezent în viața rușilor și prin represiunile crescute, prin blocarea deschiderii și firavelor rămășițe ale libertății de exprimare ca și prin sancțiunile intempestive și dispariția în închisori a zonei militare, din servicii, până și a unui elev sau copil care pune în dubiu valabilitatea narațiunilor oficiale, darămite dacă mai și protestează împotriva războiului sau a lui Putin. Morții, răniții, mai nou strămutații intern din Kursk au o influență majoră asupra vieții rușilor, nu numai a celor din regiunile de frontieră, care sunt ținta incursiunii ucrainene, ci și a celor din apropierea zonelor militre vizate de către ucraineni, departe, în profunzimile Rusiei, pe aeroporturi, depozite de combustibili și muniție, noduri de infrastructură și aglomerări de trupe vizate de Ucraina.

Mai nou, după Kursk, pentru a atrage atenția rușilor de rând și a submina total narațiunile propagandei lui Putin, serviciul de informații militare ucrainene – Directoratul Principal de Intelligence (HUR) - a lansat un atac cibernetic de amploare la adresa serverelor posturilor de televiziune rusești transmise digital, intervenind și înlocuind transmisiunea programelor obișnuite, în prime time, cu realitățile și filmele din război. Cu ajutorul voluntarilor hackeri ucraineni, cetățenii ruși au văzut complet fața războiului din Ucraina dar și ceea ce se întâmplă cu adevărat în Kursk, niciodată filmat de către ruși sau difuzat la televiziunile de stat, ba mai nou, cu sancționarea reporterilor străini care filmează în Kursk cu dosare de urmărire penală pentru pătrunderea ilegală pe teritoriul rus.

Potrivit HUR, filmele sale au fost promovate și transmise în prime time de cel puțin trei ori pe canalele PervoUralsk, Evraziia 360 și Pervîi Kanal TV, printre altele, inclusiv cele deținute de către oligarhul rus Andrei Komarov. Intervenția specialiștilor ruși în securitate cibernetică a dus la întreruperea totală a transmisiunilor a 9 canale TV publice rusești, între care Evraziya 360, Evraziya Pervîi Kanal, PervoUralsk TV, Luhansk 24, Pervîi Respublikanskii, SpB, Oplot, TV-3 și canalul Rusia 1. Mai mult, contramăsurile ridicole nu au reușit să înlăture controlul ucrainenilor asupra serverelor și au obligat la menținerea suspendată a transmisiilor pentru a evita ca noi filme de război să fie prezentate. În dimineața de joi, 22 august, doar două canale reușiseră să preia difuzarea normală, în variante alternative de transmisie - Evraziya 360 și TV-3.

Aceste operațiuni ale serviciilor de informații ale Ucrainei adaugă greutate și probleme propagandei ruse, dar mai ales credibilității politice și susținerilor venite de Kremlin, subminând încrederea publică. Fiecare asemenea incursiune și expunere a rușilor față de ororile și realitățile războiului sunt dublate de expunerea lipsei capacității Rusiei de a preveni asemenea acțiuni și de a le bloca la timp, o chestiune și mai complicată decât filmulețele respective pentru că vizează direct prestigiul și imaginea de putere pe care Kremlinul și Putin au cultivat-o întotdeauna.

Și nu este singura ingerință sau acțiune cibernetică: au fost blocate, acum câteva săptămâni, plățile online și au fost atacate băncile rusești, iar altădată ținta atacurilor au fost companiile care sprijină efortul de război al Rusiei. Toate au o singură destinație, să arate că Putin e slab, că nu-și poate apăra propriul popor și teritoriul Rusiei, că nu e interesat decât de propria putere absolută și că nu-și asumă nici o responsabilitate pentru orice i s-ar întâmpla Rusiei.