Iulian CHIFU // Oamenii lui Putin: ucigași, spioni și infractori
Săptămâna trecută a avut loc între Rusia și Occident un schimb de prizonieri fără precedent, un amestec de cauze politice și spionaj, inedit nu numai în raport cu acest tip de schimburi minuțios negociate diplomatic, ci chiar în raport cu cele petrecute în timpul Războiului Rece, cu Uniunea Sovietică în prim plan.
Prin natura celor schimbați, mai puțin numeroși, mai exact jumătate dintre cei livrați la schimb, Rusia pare să fi pierdut în schimb, dar și prin asocierea cu acuzația constantă că este un stat mafiot, un stat criminal care a repatriat doar infractori. În fapt, avem, aparent, un câștig reciproc, bazat pe propriile valori ale fiecărei părți: Putin recuperează “patrioți” și expulzează “trădători și disidenți”. Biden și Occidentul recuperează disidenți și luptători pentru libertate și democrație plus un număr de americani inocenți. Pentru Occident, criminalii în Rusia se confundă cu serviciile și statul, și acest fapt probează utilizarea instrumentelor hibride de această factură. Dar, totuși, ceea ce știm este doar vârful icebergului. Nu înseamnă că au fost plătiți bani, ci doar că unele elemente și chiar semnificații ale schimbului rămân necunoscute, elemente invizibile și secretizate pentru o generație. Ele dau adevărata dimensiune a schimbului. Politizarea internă în SUA – din cauza campaniei prezidențiale – sau în Germania nu-și are sensul. Dar schimbul demonstrează clar că și SUA are nevoie de aliați. Nu exista schimbul fără integrarea/coordonarea multor aliați ca participanți sau mediatori/facilitatori (vezi Turcia). Nu toți au avut de câștigat individual. Doar împreună au avut câștig de cauză. Pentru valorile comune împărtășite.
Afacerea schimburilor de prizonieri – Epoca sovietică și putinismul
În perioada Războiului Rece, sovieticii și occidentalii au schimbat de mai multe ori spioni. De cele mai multe ori era vorba despre ținte de valoare care fuseseră capturate, despre care s-a considerat că pot fi expuse public și către inamici ca membri ai serviciilor de informații, mai ales cei care ajunseseră în închisori – un risc profesional pentru spioni – dar din vina statului sau a vreunei cârtițe. Care nici nu erau în categoria celor care aveau otrava în măsea și trebuiau să-și ia viața până să fie torturați să vorbească de cei care-i capturau. Altfel, au fost nenumărate exfiltrări de persoane dorite și căutate înainte de arestarea lor sau din formulele de arest/urmărire la domiciliu, atunci când probele pe care aceștia le predau către Occident erau acoperitoare și valoarea lor merita riscul. Cât despre disidenți, obiceiul era de a-i ascunde în Gulag, în străfundurile Siberiei, și eventual de a-i oferi drept gest de bunăvoință, în anumite ocazii rarisime, sau de a scăpa de ei și a-i expulza în Occident.
Despre deținuții politici, există o întreagă literatură și definiții ale Amnesty International vorbind despre prizonieri de conștiință, oricine era închis sau persecutat pentru vederile și credințele sale ne-extremiste. Schimburile erau dificile pentru că se confruntau două culturi opuse - cea a statului de drept civilizat și condamnărilor pe baza faptelor proprii și arestarea de către poliția politică, represiunea și dictatura unor despoți cruzi și cinici. De aceea și aici componenta morală a fost întotdeauna în dezbatere. În decembrie 1976, deținutul politic Vladimir Bukovski a fost schimbat cu comunistul chilian Luis Corvalan(un huligan pentru Corvalan a scris propaganda sovietică). Activitatea în exil a lui Bukovski a fost salutară și extrem de prolifică, în timp ce, despre Corvalan nu s-a mai știut nimic. În aprilie 1979, 5 deținuți politici între care Valentin Moroz au fost schimbați cu doi spioni sovietici capturați la ONU. Iar în 1986, disidentul rus de origine evreiască Nathan Sharansky a fost eliberat de Mihail Gorbaciov. În partea celalată erau spioni din Europa de Est și URSS.
Desigur, Putin și Kremlinul au propriile motivații care i-au făcut să accepte acest schimb de prizonieri de săptămâna trecută, care la origine îl viza și pe Navalnîi, dacă nu murea/era executat înainte de data eliberării, în închisoare. Anterior o schimbaseră pe jucătoarea de baschet și deținătoarea medaliei de aur la Olimpiadă, Brittney Griner, cu traficantul de arme Viktor Bout, în 2022, iar pe veteranul forțelor speciale Trevor Reed cu traficantul de droguri Konstantin Yaroshenko în același an. Acum capul de afiș au fost ucigașul profesionist al FSB, Vadim Krasikov și criminalul cibernetic Roman Selezniov, condamnat pentru furt de identitate și fraudă bancară în SUA, alături de spioni și conserve adânc implantate în societatea occidentală. Deci ucigași, criminali cibernetici, traficanți de arme și droguri contra deținuți politici, activiști pentru drepturile omului, politicieni de opoziție și jurnaliști, – primii acuzați și condamnați pentru spionaj după Războiul Rece.
Motivația lui Putin pentru acest târg fără precedent are mai multe nuanțe: mai întâi o amenințare pentru oricine trădează Rusia că are resurse, bani să vină să-i vâneze oriunde s-ar ascunde în lume și că nu pot scăpa de răzbunare pentru trădarea lor; apoi că oricine e trimis să-i execute și are probleme va fi adus acasă pentru fapta sa patriotică, la ordin. Krasikov este exemplul clasic și principala țintă a schimbului din partea lui Putin, nu atât din motive personale sau a unei relații directe, cât pentru ceea ce reprezenta: patriotul, omul care și-a dus la sfârșit sarcina – cea de a ucide un disident, un om care a luptat împotriva Rusiei – și care poate aduce, prin exemplu, tot mai mulți voluntari în serviciul ucigașilor din solda Moscovei pentru misiuni externe.
Pe lângă dezbaterea morală privind calitatea celor schimbați, o altă temă intră în dezbaterea publică, respectiv de ce ei și nu alții. Și cum în acest târg au fost implicate multe state – Belarus, Germania, Slovenia, Polonia, Spania și Turcia – întrebarea la evaluarea și cântărirea națională a avantajelor, în plaja știută public, vizează și acest aspect: de ce nu au fost extrași și 1-2 disidenți belaruși, de ce nu câțiva opozanți tătari din Crimeea. Deci după numărul celor dați/luați în schimb, ce înseamnă și dacă e avantajos, analiștii s-au aplecat asupra faptului dacă cei care au negociat s-au situat pe poziții morale înalte – judecată făcută deja și care va fi reluată și prin prisma comportamentului și a susținerilor celor eliberați după schimb – respectiv compoziția grupului și de ce acești prizonieri au fost aleși. E o dezbatere legitimă, dar care pune în dificultate autoritățile și pe negociatorii care nu sunt în poziția să poată ieși public și, eventual, să dea detaliile negocierilor, respectiv a pertractărilor privind compoziția grupului schimbat.
Dar astăzi cred că e o inadecvare și deplină inoportunitate să deschidem subiectul acesta care nu poate avea toate datele pentru a fi judecat până la accesul public la toate datele negocierii. Doar introduce noi presiuni, unele întemeiate, pentru ca autoritățile să continue și să obțină, eventual, și repatrierea altor deținuți din aceleași categorii. Dacă era un schimb lăsat la nivelul spionilor, lucrurile erau mai puțin controversate. Fiind vorba despre disidenți politici, e deja spațiu pentru comentarii și aprecieri multiple care țin de conflictul de valori și valoarea intrinsecă strategică a celor schimbați.
Libertate, democrație, drepturile omului versus represiune, autoritarism și verticala puterii lui Putin
Președintele Joe Biden a subliniat, vorbind despre acest schimb, rolul aliaților în realizarea lui. Și e de înțeles, având în vedere numărul de state implicate, amploarea schimbului și dificultățile în a echilibra interesele fiecărui stat implicat. Mai ales atunci când cheia de boltă a schimbului pentru Putin, asasinul FSB Krasikov, fusese condamnat pe viață în Germania iar Berlinul nu avea de ce să-l elibereze. Aici a intervenit arestarea lui Rico Krieger, cetățean german, în Belarus, care a readus în discuție târgul și a permis baletul minuțioș și pașii necesari pentru realizarea schimbului, cu atâția actori care știau pe bucăți despre amploarea și modul de funcționare a înțelegerii finale aranjate de serciviile de informații americane.
Ruco Krieger fusese arestat în octombrie și condamnat la moarte în Belarus pentru terorism. Brusc a fost și grațiat la 30 iulie de către Lukashenko, ceea ce dădea semnalul Germaniei pentru achiesarea la schimb. Krieger apăruse într-un clip video anunțându-și intenția de a participa ca voluntar în Ucraina și, pe această bază, a fost arestat pentru mercenariat și pentru presupusa plantare de explozibili în Belarus, acuzații false, amplificate de propaganda lui Lukasenko.
De aici și frica pentru un modus operandi al dictatorilor rus și belarus, acela de a răpi și aresta cetățeni occidentali, de a-i condamna la moarte sau la mulți ani de închisoare pentru a obține, în schimb, agenți proprii capturați în Occident. Dar, așa cum recunoșteau și criticii acestui tip de cedare la un șantaj prezumat, fiind dictatori, atât Lukashenko cât mai ales Putin pot face asta indiferent dacă Occidentul achiesează sau nu la un schimb. Iar pentru cei obținuți la schimb înseamnă nu numai salvarea vieților lor, ci și perspectiva lor de a acționa în libertate și simbolismul eliberării luptătorilor pentru democrație, drepturile omului și lumea bazată pe drepturi.
Povestea schimbului, atât cât a fost dată ea publicității, este deja cunoscută: 24 de prizonieri și doi copii ai unui cuplu de spioni-fantome din Slovenia au fost schimbați: Rusia și Belarus au eliberat 16 persoane, Occidentul 8 – din SUA, Germania, Norvegia, Slovenia. Turcia a jucat rolul de mediator/facilitator, pentru că schimbul a avut loc pe aeroportul din Ankara, după verificările reciproce stabilite de negociatori.
Figurile cele mai relevante ale schimbului au fost reporterul de la Wall Street Journal, Evan Gershkovich, acuzat de spionaj pentru CIA și condamnat la 16 ani de închisoare – primul reporter condamnat pntru spionaj după 1989 - și fostul militar din U.S. Marines, Paul Whelan, cetățean american, irlandez, britanic și canadian, arestat într-un hotel din Moscova în decembrie 2018 pentru implicare în operațiuni de intelligence, condamnat în 2020 la 16 ani de muncă silnică pentru spionaj și trimis în Mordovia. Ambii au negat acuzațiile de spionaj.
Li s-a adăugat jurnalistul american de origine rusă Alsu Kurmasheva, deținută în iunie 2023 pentru răspândire de informații false despre armata rusă – pe noile legi de după invadarea Ucrainei; și politicienii de opoziție Ilya Yashin, arestat pentru că a vorbit despre atrocitățile de la Bucha, Vladimir Kara-Murza, ziarist la Washington Post cu cetățenie britanică și rezidență americană, arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare în aprilie pentru trădare și pentru condamnarea războiului din Ucraina; și Andrei Pivovarov, arestat pentru conducerea mișcării pro-democrație și pentru drepturile omului Rusia Deschisă; dar și șeful celei mai mari organizații pentru drepturile omului din Rusia, Memoria, Oleg Orlov.
Toți cei trei politicieni de opoziție au susținut o conferință de presă în Germania anunțând că au fost expulzați împotriva voinței lor din Rusia și că au refuzat să scrie o cerere de iertare a faptelor lui Putin, care i-a grațiat oricum. Desigur, și aici a existat o dezbatere de ce au fost eliberați în acest schimb de prizonieri cei în cauză când există cel puțin 22 de jurnaliști încarcerați în Rusia(decembrie 2023) și peste 800 de persoane condamnate politic.
Schimbul de astăzi la Moscova: cu covor roșu și garda de onoare pentru colecția de infractori ruși
De partea cealaltă, Putin și-a părăsit bunkerul pentru a veni pe aeroport să-i primească și să-i îmbrățișeze pe cei 8 criminali și spioni probați plus cei doi copii - care au aflat în avion că sunt ruși, ei fiind născuți în Argentina ca cetățeni argentinieni, acoperirea părinților, mutați ulterior în Slovenia pentru spionaj. E fără precedent, dar subliniază importanța acordată acestei afaceri și dă tonul propagandei prin însemnătatea acordată celor primiți cu covor roșu, fanfară și gardă de onoare, promisiuni de decorare și îmbrățișări de la Țar.
Desigur, Kremlinul a marcat sosirea criminalilor schimbați pentru că au considerat că are ceva de câștigat. Iar Vadim Krasikov, ucigașul din FSB, a fost primul ieșit, îmbrățișat și el este considerat cel mai important prizonier eliberat, fiind condamnat pe viață pentru uciderea în 2019 a disidentului cecen cu cetățenie georgiană, Zelimkhan Khangoshvili, refugiat în Germania, care a fost implicat în luptele împotriva Rusiei în Cecenia.
Jurnaliștii l-au legat pe Krasikov de forțele speciale ale FSB, Vympel, chiar dacă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, l-a desemnat drept membru în Grupul secret Alpha al FSB. Valoarea strategică a lui Krasikov este dată de narațiunea că președintele este “gata să plătească orice preț pentru oamenii săi care și-au îndeplinit sarcina sacră față de Țară și au respectat ordinele, scoțându-i din orice problemă”, în timp ce criminalul Krasikov este considerat în serviciile de informații și securitate ruse “un erou care și-a răzbunat camarazii căzuți și a eliminat persoana care a ucis soldați ruși”.
“Mulțumesc pentru loialitatea voastră pentru jurământul dat și pentru modul în care v-ați făcut datoria față de Țară, care nu v-a uitat în nici un moment,” a declarat Putin, vorbind cu cei care au haină militară și se află sub jurământ, dintre cei prezenți. A avut și două cuvinte de salut în spaniolă pentru cei doi copii ai cuplului de spioni acoperiți. Iar comunicatul oficial vorbește despre “cei opt ruși care erau încarcerați în statele NATO și au revenit în Țara Mamă în schimbul cu indivizi care acționau în detrimentul securității naționale a Rusiei”.
În același timp, propaganda oficială a prezentat faptul că “patrioți ruși au fost schimbați cu trădători de Țară care au fugit la cei care-i angajaseră”, o referire clară la faptul că ar fi fost și ei spioni occidentali. Criminalii au fost numiți susținători loiali și patrioți, iar disidenții și străinii reținuți fără motiv drept trădători și spioni. Desigur, dacă nu era posibilitatea de propagandă și de prezentare pozitivă a operațiunii, de câștig major pentru Putin, la nivel intern, schimbul nu avea loc.
Mai ales că rușii își făcuseră un obicei din a marca succesul prin schimburi în care câștigau cantitativ, fapt care nu a mai putut fi folosit de această dată: “Ne-am adus băieții acasă” a titrat Rossiyskaya Gazeta, și Komsomolskaya Pravda “Nu ne abandonăm oamenii!”. Acesta e mesajul trimis agenților și spionilor ruși direct, reîntărind atractivitatea funcțiilor din sectorul siloviki, al structurilor de forță ale statului rus.
Conflictul de valori fundamentale ruso-Occidental a permis schimbul de prizonieri cu formula win-win
Pentru autoritățile ruse, momentul sosirii prizonierilor schimbați a fost utilizat la maximum ca element de propagandă în favoarea regimului și pentru îmbunătățirea relațiilor lui Putin cu structurile de forță. În plus, a fost o ocazie pentru o declarație politică simbolică, subliniată și de vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev: Rusia a scăpat de trădători și a primit în schimb oamenii care au lucrat pentru Țară.
Desigur că a fost mai mult de atât, iar hakerii tâlhari nu pot fi incluși în aceeași categorie. Dar Rusia a folosit ocazia pentru a le mulțumi tuturor, a-i declara eroi și a-i decora penttru faptele lor, laolaltă, fără a recunoaște formal că toți cei reveniți erau membri ai serviciilor secrete. În schimb, prin aceeași juxtapunere și includerea sub eticheta trădători și spioni care se reîntorc către cei care i-au plătit, aceeași propaganda rusă a lansat, în fals, suspiciunea față de toți cei care au fost expulzați din Rusia, disidenți politici, luptători pentru drepturile omului, jurnaliști și cetățeni străini, că ar fi spioni sau în solda vreunui stat străin.
Schimbul a fost unul favorabil și de bun augur și pentru Occident: a subliniat unitatea și solidaritatea Vestului chiar și în chestiuni atât de delicate, capacitatea diplomatică de coordonare și realizare a unui schimb complex, cu atâtea elemente și variabile; apoi a marcat susținerea unanimă și solidaritatea între aliați cînd este vorba despre valorile democratice, un fapt reflectat în primul rând prin profilul celor eliberați și prin imaginea asumată, respectiv va fi cuantiicabilă prin activitatea pe care o vor avea mai departe, în exil. În plus, au dat opoziției ruse în exil, destul de dezbinată și fără lideri politici serioși și experimentați, măcar doi conducători grei deodată, Vladimir Kara-Murza și Ilya Yashin, cu legitimitate și capabili ca, alături de soția lui Navalnîi, Iulia, să constituie o formulă puternică de opoziție sau poate chiar guvern în exil.
În același timp, au fost eliberați jurnaliști, disidenți și apărători ai drepturilor omului, un plus pentru a prezenta o realizarea majoră care atrage susținere unanimă în primul rând pentru președintele american Joe Biden, aflat la final de mandat și de viață politică, marcând o realizare majoră pe care și-o propunsese și o anunțase public, alături de eforturile pentru a obține o soluție de pace în Orientul Mijlociu. Apoi la primirea de pe baza Andrews a celor eliberați s-a aflat și a primit laurii de imagine pentru propria contribuție și vicepreședintele și candidatul prezidențial Democrat, Kamala Harris, aflată în campanie prezidențială.
Nu trebuie uitat nici un alt avantaj strategic realizat cu ocazia eliberării prizonierilor și disidenților: ei se constituie în instrumente nou create – lideri ai opoziției ruse în exil, eventual guvern în exil, organizații pentru apărarea drepturilor omului active, capabile, profesioniste și prezente în spațiul public internațional, jurnaliști cunoscuți și reveniți la editorial și analize . Cu toții sunt investiții pe termen lung care meritau să fie incluși în schimbul de prizonieri. Desigur, doar activitatea lor ulterioară va da măsura acestei investiții de încredere, pe termen lung.
