Iulian Chifu // Rivalitatea militară SUA-China. Unde ne aflăm

Condeleezza Rice recent, la interviul/expunere de la Atlantic Council, dar și actualul Secretar de Stat, Antony Blinken sau reprezentanții Pentagonului, de câteva ori, au subliniat drept principală amenințare a lumii de azi revenirea confruntării între Marile Puteri. Se refereau, desigur, la Statele Unite și China, Rusia fiind într-o stare de delabrare și cădere susbtanțială de la lansarea războiului de agresiune din Ucraina, fapt ce o scoate din spațiul marilor puteri, chiar dacă rămâne extrem de periculoasă pentru Europa și vecinii săi. Este motivul pentru care am luat toate evaluările la zi, de la CSIS, USIP, RAND și SIPRI, privind situația armatei și capabilităților chineze, capacitatea de creștere și formatele în care a depășit SUA sau cele în care are dificultăți, pentru a realiza cât de pregătită este, realist, pentru a atinge nivelul de ambiție al liderului său Xi Jinping – care dorește să domine lumea la orizontul lui 2049, la centenarul Chinei comuniste.

China, cea mai mare armată a lumii

Armata de Eliberare a Poporului, cum este numită armata chineză, cu 2 milioane de militari, și-s serbat la 1 august cea de-a 96-a aniversare. Centenarul ar trebui, potrivit planurilor și ambițiilor lui Xi Jinping, să vină cu unificarea Chinei – a se citi ocuparea și jubjugarea Taiwanului. Este cea mai mare, mai potentă și care crește cel mai mult armată a lumii, un organism militar pe care președintele - secretar general al Partidului Comunist Chinez o vrea în 2035 o  armată modernă, și până în 2049, o armată de clasă mondială. Tiradele propagandistice echivalează cu un nivel de ambiție care să facă în 2035 să dețină paritatea nucleară cu SUA și Rusia, iar în 2049, la centenarul Republicii Populare Chineze, să domine lumea.

În 2014, marina chineză a depășit-o pe cea americană la statutul celei mai mari flote a lumii, desigur, la nivel numeric, deși marina SUA este încă și azi considerată cea mai puternică. China are cel mai mare buget militar din lume, cu excepția Statelor Unite, deși comparăm aici estimări și cifre evaluate sau declarate, nicidecum un buget transparent, în cazul Chinei, iar el se amestecă și este ascuns între numeroase alte bugete civile. Pe lângă trupele regulate, China mai are două armate, sau forțe paramilitare, Poliția înarmată, cu circa un milion de oameni, și Miliția Poporului, alt milion, cu program part-time, inclusiv o miliție maritimă. Gărzile Patriotice ale lui Ceaușescu lipsesc din peisaj. Acestor forțe li se mai adaugă flotila Gărzii de coastă și cea “civilă” de pescuit, implicată în multiplele bulling-uri din largul Mării Chinei de Sud și Mării Chinei de Sud-Est.

Desigur, China are forțe terestre, aeriene și maritime, dar și un arsenal estimat acum la circa 300 focoase nucleare, construind până în 2030 până la nivelul a 1000 focoase, un arsenal nuclear deja capabil să debalanseze complet echilibrul terorii în doi, moștenit din perioada Războiului Rece. Nimeni nu știe cum se va realiza echilibrul atunci când vom avea trei competitori cu arsenale nucleare comparabile. Dar poate componenta cea mai importantă a arsenalului este numărul extrem de ridicat de rachete balistice – nucleare și convenționale, ca parte a Forței de Rachete a Armatei Populare de Eliberare, alături de programe robuste spațiale, cibernetice, de război electronic în cadrul unei Forțe Strategice de Sprijin și a programului Spațial.

Toate componentele au și elemente hibride, respectiv de operațiuni plasate în zona gri, sub nivelul unor confruntări, schimburi de focuri și război, mai ales pe insulele din Indo-Pacific situate în aria de interes a Chinei și aflate în dispute cu vecinii săi, cu precădere Filipinele, Japonia, Vietnam, Indonezia, Malaezia, Coreea de Sud. Ele s-au soldat și cu victime, tiruri cu tunuri cu apă sau loviri cu instrumente ascuțite, la întâlnirile din larg, acolo unde doar schimbul de focuri a fost evitat, nu și ciocnirile voite și provocate cu navele mai mici de aprovizionare a avanposturilor înaintate de pe atoli. Activitățile coercitive ale Chinei sunt tot mai prezente și preocupante. La această oră, Statele Unite dețin avantajul militar aproape peste tot, cu excepția strâmtorii Taiwan.

Xi Jinping și-a pus armata pe picior de război

Poate cel mai important fenomen este creșterea rapidă și programatică a bazei industriale militare a Chinei, în ciuda problemelor economice actuale. Industria militară este pe picior de război pregătind confruntarea directă și descurajarea Statelor Unite, sau cum spune Doctrina Armatei Populare de Eliberare, să învingă în război acolo unde nu poate descuraja intrarea în confruntare. China produce la scară de masă toate categoriile de arme, cu mai multă sau mai puțină pricepere, la nivel tehnologic. Dar și cu investiții și realizări deosebite.

În anumite domenii, China domină la nivel global, nu numai pe competitorul său american luat ca termen de comparație, ci toate statele occidentale împreună. Este cel mai mare constructor de nave de departe, cu o capacitate de 230 de ori mai mare ca cea a Statelor Unite. Între 2021-2024, China a produs mai mult de 400 avioane moderne și mai mult de 20 de nave de război, și-a dublat numărul de focoase nucleare și a dublat numărul de rachete balistice și de croazieră, dezvoltând și un bombardier invizibil tip a cincea generație. În aceeași perioadă, a crescut lansările de sateliți noi cu 50% și își dotează armata cu capabilități de 5-6 ori mai multe decât Statele Unite. Vorbim despre cea mai mare creștere a unei armate după cel de-al Doilea Război Mondial.

D2esigur, în spatele acestei abundențe și mărimii acestui număr de capabilități stă și o populație foarte dezvoltată numeric, care poate oferi oamenii necesari utilizării acestor componente militare, dar și o doctrină care vorbește despre copleșirea prin număr. Gândirea vizează victoria într-un război de uzură în Indo-Pacific. “Marea reîntinerire a națiunii chineze pe toate fronturile”, ca să cităm din documentele programatice propagandistice chineze, înseamnă producerea în China a unei baze militare care să conțină nave, avioane, tancuri și rachete, dar și tehnologie pentru comandă, control, comunicații și intelligence de care au nevoie forțele sale. În ultimii 10 ani, a crescut dramatic producția de vase de suprafață și submarine, avioane, sisteme de apărare anti-aeriană, rachete, sisteme terestre, nave spațiale și arme cibernetice. Așa a devenit China un competitor de prim plan în fața SUA.

China utilizează pentru producție interprinderi de stat masive care dezvoltă sistemele de armament, între care patru din primele 10 ale lumii dintre care cele două cele mai mari ca venituri: Corporația Industrială a Aviației din China și Construcția de Stat a Navelor Chineze. Creșterea se face în 10 ani de la pătrunderea abia în primele 100 de companii ale lumii a companiilor de stat chineze, deci totul e la o scală enormă. Și la câștiguri au crescut veniturile, ajungându-se ca China comunistă să dețină 5 din primele 12 companii din domeniu ale lumii, de la nici una acum 10 ani.

Pe lângă producție, China a crescut și la nivelul cercetării militare, a dezvoltării și proceselor de achiziție a sistemelor de armament. Armata de Eliberare a Chinei produce platforme complexe precum port-avioane, rachete hipersonice, sisteme de propulsie, dar și arhitectură digitală pentru rețele extinse și masive de comandă, control, comunicații, computere, cyber, intelligence, supraveghere și recunoaștere, și au sisteme de ochire și tragere asistate de inteligență artificială, big data și alte tehnologii emergente.

Multiplicarea producției și a forței în ultimii 10 ani

Cel mai clar exemplu al dominației chineze rămân forțele navale și capacitatea de construcție pe șantiere navale. Așa a ajuns Armata Populară cea mai mare ca număr de nave. Toată capacitatea de construcție navală a Statelor Unite este mai mică decât cea a unui singur șantier de construcții chinez, cel de pe insula Changxing, în apropierea coastei estice a Chinei. În plus, producția chineză de nave conține toate componentele posibile, de la turbine pe gaz, motoare pe diesel, arme de bord pentru nave, sisteme electronice, submarine, nave combatante de suprafață sau sisteme fără pilot navale.

Marina chineză a făcut progrese enorme în materie de construcție a corvetelor, a construit opt distrugătoare și a completat portavioanele Shondong și Fujian. Pe Fujian a montat un sistem electromagnetic de catapultă pentru avioane, transformându-l în cel mai capabil portavion, cu 70 de avioane multirol la bord, avioane de luptă și elicoptere anti-submarin pentru protecția proprie.

La capitolul aviație sofisticată, firma chineză de stat produce aproape totul de la avioane de luptă, de transport sau training la bombardiere, avioane de recunoaștere, drone și elicoptere. Corporația Industrială a Aviației din China are 86 de laboratoare și centre de cercetare aplicată, sute de subsidiare și mai mult de 100 entități peste hotare. Numai în anul 2023, companiile chineze au produs peste 2000 de avioane de generația a patra și a cincea, comparativ cu 800 câte produceau în 2017. Și la capitolul drone, Norico, sau Grupul Industrial Nord Chinez, a produs o nouă dronă kamikaze cu raza de 200 km și viteza de croazieră de 150 km pe oră.

China își modernizează și arsenalul strategic. Obiectivul este de 1000 de focoase nucleare operaționale în 2030 de la cele 200 pe care le deținea în 2019. China refuză să intre în orice discuție tip START, de control a numărului de arme nucleare, considerând că, pentru moment, nu este încă la nivelul arsenalului SUA și al Rusiei. Iar la capitolul rachete balistice și de croazieră, China și-a crescut capacitatea de construcție. Numai în 2021 a făcut mai multe teste decât toate statele lumii împreună. Din 2020, are primul vehicul hypersonic, DF-17, capabil să lovească toate bazele străine și flotele din Vestul Pacificului.

În plus, a făcut un proges deosebit în spațiu, numai în 2023 a avut 67 de lansări spațiale, cele mai multe într-un singur an din istorie – cu rachete, sateliți de geopoziționare, sateliți de comunicații, sisteme de avertizare anti-rachetă, capabilități de intelligence, supraveghere și recunoaștere. Satelitul său cel mai nou, Yaogan-41, identifică un obiect de dimensiunile unui camion oriunde în lume, pe suprafața Pământului. Desigur, rămâne și cea mai mare forță militară terestră a lumii, cu producție majoră de tancuri, transportoare blindate, vehicule de asalt, sisteme de apărare anti-aeriană și de artilerie și deținerea celor mai multe asemenea capabilități în inventariul propriei armate.

Zonele de echilibru, dar cu o dinamică chineză majoră

Desigur, dacă are o dezvoltare explozivă pe unele dimensiuni, există și altele în care se înregistrează echilibre cu SUA, chiar dacă dinamica și aspirațiile chineze merg spre câștiguri și dezvoltări peste cele americane existente astăzi. Astfel, la nivelul marinei, Armata Populară de Eliberare a Chinei se află în urmă și dezavantaj cu precădere în mateire de putere de foc. Navele chineze, mai multe, sunt totuși de dimensiuni mai reduse și cu un dezavantaj major în materie de capabilități de tragere, deținând doar circa jumătate din rachetele părții americane.

De asemenea, Statele Unite domină la capitolul submarine nucleare moderne, silențioase și puternice, cu propulsie nucleară. Totuși China ar câștiga un război de anduranță, de uzură, iar diferențele urmează să se stingă în timp. Și în cazul forței aeriene, Statele Unite dețin încă cea mai importantă flotă de avioane inclusiv F22 și F35, dar China vine din urmă. SUA au produs mai mult de 3350 avioane de generația a patra și a cincea la orizontul anului 2023, dar China se apropie vertiginos și la nivelul producției, și la cel al capabilităților în serviciu deținute.

China deține și mii de rachete balistice și de croazieră, inclusiv hipersonice, capabile să lovească atât baze din Indo-Pacific cât și elemente de infrastructură în Marea Chinei de Sud și Sud-Est, Oceanul Pacific și chiar pe teritoriul American. În cazul unui război de uzură, echipamentul de rachete al SUA ar epuiza rachetele anti-navă cu rază lungă de acțiune pe care le deține în mai puțin de o săptămână, în cazul unei confruntări directe în strâmtoarea Taiwan, Marea Chinei de Sud, Marea Chinei de Est. Aceste arme sunt critice într-un posibil război pentru că pot lovi forțele navale chineze de la distanță în raport cu raza de bătaie a armelor chineze de apărare anti-aeriană, mai ales în primele stadii ale confruntării. Așa cum apărarea anti-aeriană chineză ar putea bloca avioanele să se apropie și să lanseze rachete cu rază scurtă către propriile capabilități.

Monopolul metalelor rare ale Chinei și impactul asupra industriei de apărare mondiale

Companiile chineze și-au crescut producția la aproape toate catgoriile de armament și capabilități ale industriei de război. Dar problema cea mai mare o constituie fragilizarea lanțurilor de furnizori pentru alte armate, în primul rând cea americană, prin monopolul pe care îl deține la nivel mondial în materie de metale rare. China deține 99% din anumite categorii de metale și are o politică a obligării ca producția cu acestea să se realizeze numai în China, chiar dacă multe provin din minele situate de jor împrejurul lumii, în Sudul Global, cu precădere. E adevărat, pe de altă parte, că și China e dependentă cu anumite resurse de restul lumii, iar aici un studiu în materie arată că această interdependență dă spațiu la negocieri.

Desigur, aceste negocieri și schimburi sunt posibile, dar limitările în creșterile de producție sunt evidente. Iar asta limitează producția de componente cheie în Occident, în zona tehologică de vârf, precum motoare cu combustibil solid pentru rachete, ansambluri pentru procesoare, microelectronice, componente pentru muniție inteligentă sau pentru elemente de tehnologie a materialelor avansate. Anumite tipuri de echipamente precum motoarele și generatoarele au nevoie de termene și timpi îndelungați de producție.

China domină și piața producției de baterii avansate, lanțurile de producție și resursa de litiu a lumii. În plus, are monopol, în cea mai mare parte, pe materiale și materii prime cruciale pentru industria de apărare precum anumite tipuri de metale de feroaliaj și aumite oțeluri speciale, metale neferoase, minerale industriale utilizabile la producția aparatelor cu viziune nocturnă, a tancurilor și altor echipamente.

Desigur, lucrurile nu stau așa de bine cu forța de muncă înalt clificată pe domenii tehnologice de vârf. Dar și aici există îmbunătățiri odată cu creșterea salariilor și a cererii, ca și a nevoilor Armatei Chineze. Desigur, impedimentul economic rămâne unul sesizabil, dar posibilitățile de dezvoltare ale Chinei și pe această latură sunt importante.

Asa cum și Occidentul are alternative în cazul resurselor alternative: la momentul realizării dependențelor de China și controlul chinez, majoritatea statelor lumii occidentale au reluat exploatările de minereuri în zone cunoscute sau explorări în zone noi pentru a compensa producția și sursele de metale rare. Însă trebuie spus că apetitul pentru exploatarea acestor produse pe propriul teritoriu e mult redus. Este o temă complexă și investițiile de această factură sunt unele respinse nu rareori pe criterii de mediu și eficiență de către numeroase state occidentale, cu precădere europene. Iar alternativele cunoscute se află în cam aceleași regiuni greu de atins precum Mongolia, state africane, Brazilia sau Argentina, și puține în aria lesne de exploatat rapid, pe termen scurt, pregătind un posibil viitor război cu China lui Xi Jinping, în următorii 11-15 ani.

Marile probleme ale Chinei

Și China are probleme importante și zone unde este dominată copios de către cunoștiințele, tehnologia și capacitatea de producție occidentale. Creativitatea, inventivitatea, adaptarea și cercetarea fundamentală rămân apanajul statelor democratice occidentale, mai ales după noile modificări de constituție și nivel de ambiție venite de la Xi Jinping, care a repus, în urmă cu 5-7-10 ani, economia și pe manageri sub controlul Partidului Comunist și a planurilor anuale. Restrângerea libertăților companiilor private chineze și îngenuncherea unor tipuri de produse, limitarea licențelor pentru zona noilor tehnologii sau limitarea gradului de libertate al managerilor profesioniști nu au făcut decât să diminueze drastic această componentă și să o trimită peste Ocean și în Lumea liberă.

Apoi marile întreprinderi de stat masive, inadaptabile, și neflexibile sunt bune pentru producția de masă sau de serie foarte mare – cu problemele de producție aferente – dar nu pentru creativitate organizațională, fapt ce subminează eficiența, competiția și inovația. În plus, în aceste companii rămâne dominantă corupția – numai anul acesta trei înalți oficiali din zona industriei de apărare au fost îndepărtați după procese de evaluare și control, cel mai probabil pe baza acuzațiilor de corupție.

După cum spuneam, și China se luptă cu probleme ale lanțului de furnizori și vulnerabilități în zona materialelor speciale, cu precădere în domeniul motoarelor, a chip-urilor de înaltă performanță, circuitelor integrate și echipamentului manufacturier. Recenta scufundare a submarinului cu propulsie nucleară la șantierul de construcție din Wuchang la începutul anului, subliniază drumul lung pe care-l mai are China de parcurs pentru a putea produce sisteme complexe, cu tehnologii de ultimă oră integrate.

Dar poate cea mai mare problemă a Chinei, mai ales comparativ cu Statele Unite, este lipsa experienței de luptă pe care statul chinez nu o mai are de la războiul sino-vietnamez din 1979. În plus, China este condamnată, în continuare, să lupte războaiele trecutului, reușind să depășească nivelul marinei de țărm abia recent, neavând nici tradiție, nici un trecut în materie de marină oceanică, operațiuni autonome și la distanțe strategice de propriul teritoriu. Iar jocurile și antrenamentele teoretice, pe hartă sau la scară reală, au o relevanță marginală atunci când ajungi să utilizezi echipament modern în fața unui stat care-l folosește tot timpul, neîntrerupt, de la producerea sa.

Nu întâmplător, de exemplu, marina britanică s-a antrenat cu cea franceză, în condiții reale, pe port-avionul Charles de Gaule, înainte de a-și construi propriul portavion, deținând toată experiența necesară, și nu ajunge în luptă prima dată cu grupările navale de tip port-avion abia la confruntarea directă, fără a cunoaște resorturile, limitele și capacitățile reale ale unor asemenea arme de la cei care le-au creat și le-au desenat și adaptat ulterior pentru războiul modern, de secol 21.

În concluzie, câteva elemente sunt obligatorii de reținut: după toate aparențele capabilităților și nivelului de producție, China se pregătește de război cu Statele Unite și cu occidentul. Are dominație în multe domenii, dar și unele probleme substanțiale. Componenta nucleară este crucială, din punctul său de vedere, pentru a-i da libertate confruntării convenționale fără problemele unei acțiuni definitive pe propriul teritoriu. Iar principala sa problemă este dominația numărului și probleme de calitate, pe care nu mai are de unde să le fure și să le copieze, dar mai ales lipsa capacității și științei de luptă cu categoriile de armament cu care s-a dotat. Iar periculoasă pentru umanitatea întreagă este joaca cu inteligența artificială în materie de identificare a țintei, țintire și tragere, totodată, fără cenzura umană.