Kremlinul se concentrează pe proiectul de acord din 2022 pentru propunerea privind negocierile de pace cu Ucraina


Putin a propus duminică negocieri directe cu Ucraina având ca scop obținerea unei păci durabile pentru a pune capăt războiului, o inițiativă salutată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a spus că Kievul este dispus să discute, dar că Moscova trebuie mai întâi să accepte un armistițiu imediat, transmite Agerpres.
Consilierul pentru politica externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a declarat presei după afirmația de dimineață a lui Putin că negocierile propuse vor lua în considerare atât proiectul abandonat în 2022, cât și situația actuală de pe teren.
La câteva zile după invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina din februarie 2022, Rusia și Ucraina au început negocieri în Belarus, care s-au mutat ulterior la Istanbul. Un proiect convenit acolo, care stabilea un cadru pentru o posibilă soluționare, a devenit cunoscut sub numele de 'Comunicatul de la Istanbul'.
Discuțiile s-au întrerupt în mai, dar oficialii ruși susțin de mult timp că se poate ajunge la un acord pe baza Comunicatului de la Istanbul. Steve Witkoff, trimisul special al președintelui american Donald Trump, a făcut de asemenea referire la proiectul din 2022 ca la un posibil ghid pentru pacea viitoare.
Conform proiectului, din care Reuters a consultat o copie, Ucraina ar accepta neutralitatea permanentă în schimbul garanțiilor internaționale de securitate din partea celor cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU: Marea Britanie, China, Franța, Rusia și Statele Unite, precum și de la alte națiuni, inclusiv Belarus, Canada, Germania, Israel, Polonia și Turcia.
Ucraina a fost de acord în esență, provizoriu, cu neutralitatea non-nucleară și cu faptul că nu va fi membră a NATO, în schimbul unei garanții de securitate care, dacă Moscova ar invada, ar obliga Statele Unite și aliații săi să lupte direct împotriva Rusiei.
Problema teritoriului în proiectul din 2022 a fost secundară față de garanția de securitate - văzută de diplomați de ambele părți ca fiind cea mai mare piedică în calea păcii.
După ce a fost invadată, Ucraina a dorit ca securitatea sa să fie garantată, dar Statele Unite și aliații lor erau precauți în a se angaja într-un război viitor cu Rusia.
Conform proiectului din 2022, calea Ucrainei spre o posibilă aderare la Uniunea Europeană ar fi fost facilitată, iar Rusia dorea limitări asupra forțelor armate ale Ucrainei și abrogarea legilor pe care Moscova le consideră discriminatorii împotriva vorbitorilor de rusă, conform relatărilor Reuters.

