Kremlinul transmite că Putin este disponibil pentru negocieri de pace în Ucraina. „Este pregătit pentru contacte și negocieri”

DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
BREAKING NEWS
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
NEWS ALERT
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
DESCHIDE.MD
FLASH NEWS
Externe
Președintele rus Vladimir Putin a subliniat în repetate rânduri disponibilitatea sa pentru discuții pe tema Ucrainei, a transmis miercuri purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, întrebat despre posibile contacte pe tema ucraineană între Putin și Donald Trump.
20.11.2024 13:59
20.11.2024 13:59
Deschide md
Externe
Președintele a declarat într-adevăr în mod repetat - sau, mai degrabă, constant - că este pregătit pentru contacte și negocieri”, a notat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de agenția TASS, transmite Digi24.ro.

Vladimir Putin a confirmat în repetate rânduri disponibilitatea Moscovei pentru negocieri privind situația din Ucraina, mai scrie sursa citată, adăugând că, pe de altă parte, regimul de la Kiev a interzis prin lege astfel de contacte.

Potrivit TASS, Putin a precizat că Moscova este pregătită să utilizeze mijloace politice și diplomatice pentru a atinge obiectivele „operațiunii speciale” din Ucraina, iar acordurile pregătite pentru negocierile de la Istanbul din martie 2022 ar putea constitui baza acordurilor.

Principiile viitorului tratat includ obligații privind statutul neutru și nealiniat al Ucrainei și refuzul acesteia de a desfășura arme străine, inclusiv arme nucleare, pe teritoriul său, mai scrie agenția TASS.

Și agenția Reuters a scris, citând surse de la Kremlin, că Vladimir Putin este deschis să discute despre un acord de încetare a focului cu Ucraina, mediat de președintele ales Donald Trump, dar exclude să facă orice concesii teritoriale majore și insistă ca Kievul să renunțe la ambițiile de a adera la NATO.

În primul raport detaliat despre ceea ce președintele Putin ar putea accepta într-o înțelegere mediată de Trump, cei cinci oficiali ruși (actuali și foști) au spus că Kremlinul ar putea fi de acord, în linii mari, să înghețe conflictul de-a lungul liniei frontului.

Cuvinte cheie:
Nu a fost găsit nici un cuvânt cheie.
Distribuie articolul:
Fii la curent cu ultimile știri pe pagina noastră de Telegram
Abonează-te la
Deschide.md