Maia Sandu a condamnat uciderea rabinului israelian cu cetățenie moldovenească: Ura nu-și are locul în lumea noastră
În acest sens, șeful R. Moldova a exprimat și condoleanțe rudelor și prietenilor lui Zvi Kogan.
„Deplângem pierderea tragică a lui Rabbi Zvi Kogan, cetățean moldovean și israelian, care a fost ucis în Emiratele Arabe Unite. Condamnăm ferm acest act plin de ură. Ura nu-și are locul în lumea noastră.
Gândurile noastre sunt alături de familia lui, alături de comunitatea evreiască și alături de toți cei îndoliați. Suntem în contact cu Israelul și cu Emiratele Arabe Unite”, a scris Maia Sandu pe Twitter.
Menționăm, că Zvi Kogan a fost un rabin în comunitatea evreiească și a deținut cetățenia R. Moldova și a Israelului. El a lucrat în Emiratele Arabe Unite pentru grupul evreiesc ortodox Chabad, care încearcă să sprijine viaţa evreiască pentru mii de vizitatori şi rezidenţi evrei în statul arab din Golf.
Rabbi Zvi Kogan a dispărut joi în Dubai, iar corpul său a fost găsit duminică.
Kogan intrase în Emiratele Arabe Unite cu paşaport moldovenesc şi era rezident acolo, se arată în comunicatul Emiratelor Arabe Unite, care a fost publicat de agenţia de presă de stat. Potrivit autorităților emiriene, după descoperirea corpului neînsuflețit al victimei, trei persoane au fost arestate.